Ziua internațională împotriva testelor nucleare


 
  • La 29 august, la nivel mondial, este marcată anual Ziua internaţională împotriva testelor nucleare ("International Day Against Nuclear Tests") pentru a atrage atenţia asupra efectelor negative pe care le au testele cu arme nucleare, scrie Agerpres.

În data de 2 decembrie 2009, a 64-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a declarat 29 august Ziua internaţională împotriva testelor nucleare.

În această zi sunt organizate diverse activităţi la nivel mondial, care includ, printre altele, organizarea de seminarii, conferinţe, expoziţii, concursuri, apariţia de publicaţii, cursuri în instituţiile academice, programe în mass-media. Numeroase evenimente sunt programate să se desfăşoare şi la sediul ONU.

Totodată, această zi are ca scop educarea publicului şi sensibilizarea cu privire la efectele pe care le are efectuarea acestor teste cu arme nucleare şi conştientizarea necesităţii de a le pune capăt, pentru atingerea obiectivului de a avea o lume fără arme nucleare. 

România a semnat Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare la 24 septembrie 1996 şi l-a ratificat la 4 octombrie 1999, conform www.mae.ro.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Coreea de Nord se pregăteşte pentru un nou test nuclear. Ce spune presa internaţională

12 Jan 2018 2380

UPDATE Cutremur cu magnitudinea 5,3 în Coreea de Nord. Phenianul confirmă că a efectuat un nou test nuclear

09 Sep 2016 3953

Stiripesurse.ro Cutremur provocat. Coreea de Nord anunță că a testat cu succes o bombă cu hidrogen

06 Jan 2016 2439

Cutremur de suprafață în acestă noapte. Chinezii acuză Coreea de Nord de producerea seismului

06 Jan 2016 2310

Se împlinesc 40 de ani de când India a detonat prima armă nucleară

18 May 2014 1702