ZIUA LIVE Viceprimarul Ionuț Rusu - „În Primăria Constanța, lucrurile nu sunt făcute după ureche, pe grabă”


Viceprimarul Ionuț Rusu: „Ne-am dorit să lungim sezonul cât mai mult, până în septembrie-octombrie. La anul trebuie să ne pregătim din aprilie. Anul acesta am facut evenimente de la o săptămâna la alta din cauza restricțiilor. Noi am avut un scenariu și un scenariu de rezervă. Majoritatea evenimentelor s-au desfășurat în aer liber, după toate normele în rigoare. A fost o vară mai mult decat plină și nu s-a terminat. Ne facem planuri până la sfârșit de octombrie”.

Ionuț Rusu, despre conceptul "Coffee Break": „Eu cred că ei nu ne-au crezut pe cuvânt (n.r. operatorii economici). Eu personal am fost la fiecare companie din zonă, au fost reticienți și nu și-au dorit să mai facă investiții. Avem de gând să închidem strada până la Capitol. Oamenii să se bucure de o piesă de teatru, un concert, un DJ care mixează. Vom face în continuare. Din punct de vedere organizatoric, nu a fost deloc ușor.”

„Weekend-ul acesta vom avea evenimentul Constanța Citește. Mi-au spus colegii că s-au furat cărțile. S-au furat pentru că se citesc!”, spune zâmbind viceprimarul.

„Comunicarea nostră, a Administrației, nu a fost la nivelul dorit pentru a ajunge evenimentele la mai mulți oameni. Ceva ne-a scăpat. Niște canale de comunicare. După acest sezon de evenimente am învățat foarte multe lucruri. Pentru anul viitor vom comunica mai bine. Vreau să anunț în mod public: Piața Ovidiu nu va mai fi decât pentru evenimente de clasă înaltă!”, transmite Ionuț Rusu.

„Sunt evenimente care au mers bine, ar fi putut merge și mai bine. Ne-am armonizat contextului pandemic. Trebuie să ne mișcăm mai din timp pentru a face o promovare bună. Anul acesta s-au întâmplat foarte multe lucruri frumoase”, spune Rusu.

Viceprimarul Ionuț Rusu, despre ceasuri stradale în valoare de 400.000 lei: „Sunt piese de mobilier urban. Aceste ceasuri trebuie să nu se strice sau să arate rău. Înfrumusețează orașul. Cele trei ceasuri de la Dacia nu le-au văzut funcționând niciodată. În sfârșit se vor schimba. Ceasurile nu vor fi neapărat să ne uităm cât este ora ci să înfrumusețeze. Avem câteva proiecte în care se vor face mult mai multe”.

„Eu il cunosc de foarte demult pe domnul primar. Am avut o relație apropiată de foarte multă vreme. Vă spun că lucrurile nu sunt făcute după ureche, pe grabă. 2021 a fost și este un an complicat. Dar această locomotivă - Primăria Constanța - a plecat pe un drum. și lucrurile bune vor veni unul după altul. 2021 este un an al demarărilor proiectelor”, a declarat Rusu.

„Înafară de domnul primar și colegii mei nu vorbește nimeni despre PUZ-uri. Problema este că cei care au votat PUZ-urile au făcut un rău cetățenilor care astăzi suferă, în loc să se investească bani, să le facă străzile, curentul, utlitățile. Am fost la Veterani. Este o problemă serioasă. După multe discuții am găsit soluția cea mai bună. Sunt foarte oameni care și-au cumpărat terenuri acolo. Îi felicit pe colegii mei că au votat ca oamenii să numească acel loc acasă. Oamenii ăia pot spune că se duc acasă. Sunt multe lucruri care trebuie făcute. O să se facă. S-a aprobat un prim plan. Sunt depuse la ENEL. În 2021 oamenii aceia intră în cizme de cauciuc”, a precizat viceprimarul.


Viceprimarul Rusu, despre situația creșelor: „De la început anului, prin ordinul comun de distanțare a însemnat înjumătățirea locurilor la creșe. Împreună cu colegii mei din DGAS am reușit să modifică ordinul comun, astfel că a crescut numărul de locuri. Este o victoria a orașului și primăriei Constanța. Avem 100 de locuri noi. Avem trei creșe în modernizare și supraetajare. Sunt nemulțumit. Avem creșele nr.1, 2 și 5. Lucrările nu se vor termina anul acesta. Sunt neserioși. Mă interesează să fie odată făcute creșele. Să văd produsul finit. Creșa nr. 1 este făcută în proporție de 42%, creșa nr. 2 - 29%, creșa nr. 5 - 50%. Din nefericire pentru ei s-au ales cu viceprimarul Rusu.”

„Cele două creșe bugetate de Minister trebuie să aibă peste 3.000 mp. Una va fi în spatele cantinei din Palazu. Un alt teren e pe langă Maritimo. A fost salvat de la retrocedare. Și astfel am găsit două terenuri. Ne-am făcut temele rapid. Am predat documentațiile. Eu zic că într-un an vor fi gata. Până la sfârșitul anului vor fi bugetate. Poate mai găsim un loc”, mai spune viceprimarul.

„În ultima ședință am mai trecut o locație de la RADPP la DGAS pe strada Castanilor pe care am putea să o transformăm intr-o mini creșă. Mai avem creșa de pe Topolog pentru a face o creșă foarte, foarte mare unde să avem și grupa de sugari care este total inexistentă în Constanța. Va fi bugetată de la noi de la Consiliul Local. Suntem la un pas de a face aceste lucruri. Cred că până la sfârșitul anului vom avea un proiect final”, spune viceprimarul.

Ionuț Rusu, despre Regulamentul parcărilor din Peninsulă: „Acest subiect are două componente. Dacă ne apucăm de închiderea Peninsulei, pe lista celor de la Confort Urban se află refacerea dalelor. Vor fi reamenajate dalele pentru că este acces pietonal. Un oraș frumos, ne cerem scuze cetățenilor, va trebui să treacă printr-un șantier.”

Viceprimarul Ionuț Rusu, despre renunțarea la taxarea pe timp de noapte: „În septembrie-octombrie vom avea un răspuns”.

Viceprimarul, despre proiectul „Hollywood Walk of Fame": „Vom căuta în continuare cât mai multe lucruri pentru a pune Constanța pe hartă. Constanta trebuie să fie vie și să aibă evenimente 12 luni pe an. Noi, cei din Primărie, vrem să aducem cât mai multe lucruri pentru a pune Constanța pe hartă. Noi dacă, la un moment dat, vom vota acest proiect, ei trebuie să vină cu artiști, cu set-up.”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mario

02 Sep, 2021 20:35

Buna ziua O mica solicitare pentru primăria Constanța cât și pentru domlul Ionuț Rusu, 6 luni de școlarizare la primăria din Cluj condusă de Emil Boc pentru a înțelege ce înseamnă administrație, dezvoltarea unui oraș din punct de vedere economic în primul rând cât și social fiindcă nu au nici o experiență din acest punct de vedere.

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 660

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 588

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 538

Licitații Constanța Investiție estimată la trei milioane de euro pentru creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Tomis (DOCUMENT)

12 Apr 2024 497

LIVE VIDEO-TEXT Primăria Constanța a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noului CET (FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 1688

Știri Constanța Străzile Adamclisi și Suceava, din Tomis Nord, vor deveni cu sens unic! Iată de când estimează viceprimarul Ionuț Rusu

23 Feb 2024 7123

Știri Constanța Viceprimarul Ionuț Rusu a primit vizita delegației CIMIC România și Membri ai echipei de afaceri civile din armata SUA (FOTO)

21 Feb 2024 616

Noua reţea şcolară a municipiului Constanţa 73 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, alte 37 - arondate (DOCUMENT)

11 Feb 2024 1207

Constanța Se modernizează clădirea pentru pregătirea fizică a personalului lucrativ din Direcția Generale Poliția Locală (DOCUMENT)

01 Feb 2024 971

Viceprimarul i-a preluat temporar atribuțiile primarului Chițac (DOCUMENT)

24 Jan 2024 1305

Unul dintre asociați este din Constanța Schimbări în conducerea unei firme din Pitești

09 Jan 2024 1071

Vergil Chițac a delegat atribuții importante Viceprimarul Rusu va evalua activitatea celor mai importanți funcționari din Primăria Constanța (DOCUMENT)

08 Jan 2024 1205

LIVE VIDEO+TEXT. „Demiterea!“ Primăria Constanța, cerere către Agenția Națională pentru Sport. La DJST Constanța, conferință de presă „drept la replică“ (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

05 Jan 2024 2026

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu – „Din cauza ordonanței de austeritate, nu organizăm nici o petrecere de Revelion”!

06 Dec 2023 1162

#Dobrogea145 Ionuț Rusu, viceprimar Municipiul Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 1159