Ziua muzicilor militare. Colonelul dr. Cornel Ignat, dirijorul Muzicii Militare din Forţele Navale "Când apare un copil în faţa formaţiei, retrăiesc emoţia copilăriei"

  • Ziua muzicilor militare se sărbătorește în fiecare an la 1 iulie.
În 1830 a fost înființată Armata Națională permanentă, numită „Straja Pământească”.
 
 
După aplicarea Regulamentului Organic din 1/13.VII.1831, în structura noilor batalioane de miliţii ale Armatei permanente au intrat, începând slujba sub drapel, şi ostaşii muzicanţi (o fanfară era formată, conform prevederilor vremii, dintr-un tambur, 24 de muzicanţi şi opt toboşari).
 
În 1830 a fost înființată Armata Națională permanentă, numită ”Straja Pământească”. Înființarea primei fanfare militare românești a fost menționată, pentru prima dată, în Regulamentul organic din 1/13 iulie 1831, care stipula funcționarea, la Iași, în cadrul Strajei Pământești, a unei fanfare militare. Astfel, intrau și își începeau slujba sub drapel ”ostașii muzicanți”, o fanfară fiind formată, conform prevederilor vremii, din ”1 tambur, 24 muzicanți și 8 toboșari”.
 
Prima muzică militară din Țara Românească a fost înființată la Craiova. Din primăvara anului 1831 au apărut și primele regulamente militare privind numărul ostașilor muzicanți care intrau în componența celor trei regimente înființate în 1830 în Țara Românească și în Moldova. Muzicile militare au avut un rol foarte important în diferite momente care au marcat istoria țării noastre, de la sărbători naționale, manifestări social-politice sau culturale până la prezența pe front alături de trupele românești.
 
În 1858, muzicile militare treceau de la străjile pământene la regimente. În 1859-1867, toate regimentele aveau și muzici militare. În 1864 a fost creat un departament special în cadrul Ministerului de Război, care avea în subordine toate muzicile militare. În Războiul de Independență, trupele au fost dotate cu fanfare și gorniști.
 
La 10 octombrie 1936, a luat ființă ”Școala elevilor muzicanți”, prima formă de învățământ muzical preuniversitar din țara noastră.
 
La 10 decembrie 1941, Inspectoratul Muzicilor Militare a fost restructurat, funcționând, în continuare, pe lângă Direcția Superioară a Infanteriei, sub denumirea Serviciul Muzicilor Militare. La 25 martie 1949, acesta s-a transformat în Secția Muzicilor Armatei, iar în 1965, în Inspectoratul General al Muzicilor Militare, ulterior — Inspectoratul General al Muzicilor Militare (1 mart. 1990). La 15 octombrie 2001, a devenit Serviciul Muzicilor Militare.
 
Cornel Ignat, şeful Muzicii Militare a Statului Major al Forţelor Navale   este cel care conduce fanfara militară a Marinei Militare.

 
"Ca artişti, îndrăgim latura distractivă a vieţii, dar regulamentele sunt regulamente. Depinde cum le aplici, pentru ca şi cele mai grele reguli să poate fi respectate cu plăcere.
 

Regulamentele sunt valabile pentru toţi militarii, indiferent că suntem la Marină, Infanterie sau Aviaţie, regulile sunt aceleaşi. Doar că noi avem marele avantaj că aplicăm aceste reguli pe ritmuri muzicale.
 
Bagheta este cea care face minuni, dar toţi instrumentiştii respectă legile şi regulamentele şi, bineînţeles, autoritatea militară, ţinând cont că sfera autorităţii în armată este mai amplă. s-a întâmplat să trecem de la marşuri funebre, ceremoniale de înmormântare a personalităţilor prevăzute în legi cu acest drept, iar imediat după acestea să avem de susţinut concert pe promenadă în staţiunile de pe litoral", a precizat Colonelul dr. Cornel Ignat, dirijorul Muzicii Militare din Forţele Navale.  
 
Așa cum majoritatea evenimentelor din acest an au suferit modificări din pricina pandemiei de coronavirus, nici Ziua muzicilor militare nu este o excepție.
 
"Anul acesta această sărbătoare e cea mai fadă. Nu vom putea arăta publicului ce am pregătit din iarnă până acum. O să sărbătorim în taină. O să ne gândim la planuri de viitor în funcție de evoluția coronavirusului.
 
Cu ocaziua Zilei muzicilor militare, numai gânduri bune. Să fim săsnătoși și să trecem peste această luptă grea, să revenim la obiceiurile noastre, la concertele noastre. Când vedem că și publicul este satisfăcut, bucuros ne aplaudă este cea mai mare mulțumire a noastră. De e vremea rea sau bună, marinaru’-i optimist, de e soare sau furtună, niciodată nu e trist. Muzica militară, indiferent de condiţiile meteo, că sunt la extreme pozitive sau negative, trebuie să ducă ceremonialul până la capăt. Avem cea mai frumoasă meserie din lume. Că suntem trişti sau că suntem bucuroşi, noi trebuie să cântăm. Nu contează zbuciumul instrumentiştilor, misiunea trebuie dusă la bun sfârşit, cu zâmbetul pe buze.", a transmis Colonelul dr. Cornel Ignat, dirijorul Muzicii Militare din Forţele Navale. 
 
Sursa foto: Facebook/ Forțele Navale Române
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE Text Spectacol la Constanța de Ziua Națională susținut de Fanfara Muzica Militară a Forțelor Navale (Galerie FOTO+VIDEO)

01 Dec 2023 1348

Spectacole susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale în mai multe orașe din țară. Programul concertelor de la Constanța

04 Aug 2023 853

Muzica Militară a Forțelor Navale Române susține un turneu în regiunea de Sud-Est! Informații despre concerte

03 Aug 2023 1131

Ziua Marinei Române Mai multe concerte susținute de Muzica Militară a Forțelor Navale vor avea loc la Constanța, Brăila, Mangalia, București și Mamaia (GALERIE FOTO)

11 Aug 2022 1238

Evenimente în Tulcea, Mangalia, București, Brăila, Constanța și Mamaia Programul concertelor de muzică militară, susținute cu prilejul Zilei Marinei Române

06 Aug 2022 1382

Premieră la Neversea. Armata României are tehnică militară pe plaja Modern de la Constanţa. Iată motivul (galerie foto)

06 Jul 2019 4472

Şase comandanţi care au făcut istorie la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat. Cine sunt aceştia (galerie foto)

14 Jun 2019 4509

LIVE. Muzica Militară a Forțelor Navale face spectacol pe faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța (video)

06 Aug 2018 3299

Fanfara Militară a Forțelor Navale Române, la ceas aniversar. Este Ziua Muzicilor Militare din România

01 Jul 2018 3726

Muzica Militară a Forțelor Navale Române a făcut spectacol la Românii au talent. Cum au votat jurații

23 Mar 2018 2702

Fanfara militară a Forțelor Navale participă la emisiunea Românii au talent. Când poate fi urmărit spectacolul la TV

23 Mar 2018 3662

Colonelul dr. Cornel Ignat, dirijorul Muzicii Militare din Forţele Navale „Suntem trişti sau suntem bucuroşi, noi cântăm“

19 May 2017 19512

In memoriam. Dan Spătaru-12 ani de la trecerea în neființă. Vă amintiți Țărăncuță, țărăncuță, În rândul patru, Trecea fanfara?

08 Sep 2016 9089

Ziua Marinei 2016. Muzica Militară a Forțelor Navale. Ei ne încântă urechile și ochii. Știți numele celor din fanfara marinei?

08 Aug 2016 5627

Fanfara Forțelor Navale va susţine un concert de Ziua Marinei

03 Aug 2016 3058