IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag


Sursa foto: Captură video Facebook/ IPJ Constanța



 
  • Astăzi, Poliția Română împlinește 202 ani de la înființare. Nu întâmplător, ziua Poliției Române este de Sărbătoarea Bunei Vestiri.
 
Pentru că, în tradiția creștină, această sărbătoare înseamnă, printre altele, și împlinirea făgăduințelor.
 
 
Cu această ocazie, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța transmite mesajul șefului Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, chestor de poliție Dumitru Bîltag:

 
„Data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.
 
Alegerea datei de 25 martie, ca zi a Poliției Române, este legată de simbolul creștin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat și pe actualul drapel al Poliției Române.
În anul 1822, domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (șeful poliției în acele timpuri), drapelul pe care este cusută sigla steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur, în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea Îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei, căruia i se subordonează Guardia municipală.


Prin Legea de organizare a poliţiei lui Alexandru Ioan Cuza (1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului sunt mult mai bine reglementate.
În anul 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, în decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română care, de atunci, a cunoscut o evoluție continuă.
În calitate de comandant al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, astăzi, cu ocazia aniversării a 202 de ani de istorie a Poliției Române, am deosebita placere de a transmie tuturor cetățenilor, structurilor partenere și reprezentanților mass-media, sincere mulțumiri pentru sprijinul acordat.

Vă asigur de faptul că instituția pe care o conduc și oamenii ei își vor face în continuare datoria și își vor îndeplini cu succes misiunile, cea mai importantă dintre acestea fiind  aceea de a proteja cetățeanul.”,a transmis Dumitru Bîltag.

 
De asemenea, cu același prilej, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a avut loc o ședință festivă.
 
Avansări în grad
 
În cadrul ședinței festive, 47 de polițiști (13 ofițeri și 34 de agenți) au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de termen.
 
De asemenea, 138 de polițiști (35 de ofițeri și 103 agenți) au fost avansați la termen.
 
Totodată, 27 de polițiști au fost recompensați cu felicitări și mulțumiri scrise pentru fapte deosebite în slujba cetățeanului.
 
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a felicitat întregul efectiv pentru rezultatele obținute.
 
Citește  și
Constanța. Cupa Presei la Tir, în Poligonul Zip Escort (GALERIE FOTO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 148

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 116

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 529

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 530

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 546

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 524

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 454

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 611

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 660

Alertă la Constanța! O fată de 16 ani, dispărută de acasă. dacă o vedeți, sunați la 112

26 Apr 2024 398

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 568

Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța deschide o nouă procedură pentru modernizarea Poligonului de tragere! Contract estimat la 170.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 351

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 551

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 571

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 630