Războiul broşurilor Nicuşor „sare la cap" cu ideea lui Palaz (galerie foto)

cap_7.jpgLa punctul de taxare de la Feteşti, cei care vin înspre litoral primesc o broşură din care află rutele ocolitoare înspre Constanţa şi staţiuni.

Dacă în urmă cu nici două săptămâni vă informau că broşurile sunt semnate de prefectul Claudiu-Iorga Palaz, iată că, de data aceasta, pliantul deţine antetul Consiliului Judeţean. Evident, rutele ocolitoare sunt aceleaşi, că nu are Constanţa drumuri pentru câte broşuri apar. Numai că, CJC-ul lui Nicuşor Constantinescu a adus câteva... adăugiri. Spre exemplu, face lobby la două dintre instituţiile pe care le are în subordine: Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, instituţie condusă de Adrian-George Gîmbuţeanu, colegul de PSD al lui Nicuşor Constantinescu, şi Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, al cărui şef, Adrian-Mihai Mînăstireanu este, de asemenea, social-democrat.

 brosura_1.jpg

Asta ca să nu mai punem la socoteală faptul că pliantul este colorat alb-roşiatic, lucru care ne duce cu gândul ori la Dinamo-ul lui Cristi Borcea (co-inculpat cu Nicuşor şi Radu Mazăre în dosarul retrocedărilor), ori la nuanţele preferate ale pesediştilor. „Pentru a facilita accesul spre şi dinspre Constanţa şi staţiunile din sudul litoralului, Consiliul Judeţean Constanţa prin Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri a reabilitat mai multe tronsoane de drumuri judeţene, care pot interconecta drumurile naţionale din judeţul Constanţa", spune broşura CJC-ului, fără a menţiona şi care sunt firmele care au „păpat" banii judeţului în urma acestor reabilitări şi ce coloratură politică au ele. Mai mult decât atât, pe pliant apar antetele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, condus de Anca Boagiu.

brosura_2.jpg

Surse din cele două instituţii spun că, de fapt şi de drept, numai MDRT s-ar fi implicat în broşurile Consiliului Judeţean Constanţa. Prefectul Claudiu-Iorga Palaz s-a declarat indignat de acţiunea instituţiei conduse de Nicuşor Constantinescu: „Este normal că vrea să mă copieze, pentru că Nicuşor Constantinescu numai asta face: îl imită pe Palaz. Nu sunt în stare să aibă o idee proprie. Mai mult, pe broşurile care ar trebui să ajute turiştii să ajungă mai repede pe litoral ei îşi promovează afacerile. De altfel, orice acţiune a lor este pentru a-şi promova afacerile".

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria a deliberat Câștigătorii finanțărilor proiectelor din domeniul cultural (DOCUMENT)

17 Jun 2023 1765

centrulnatura.ro Detoxifiere, sănătate mentală și fericire

14 Jun 2021 1300

Biserica Ortodoxă Română se implică în campania de vaccinare

11 Jan 2021 1553

#DobrogeaDigitală „Constantza”, un ghid de-acum șapte decenii, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

19 Dec 2019 2360

„Constantza”

18 Dec 2019 3413

Lucrări din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța „Icoane şi note din călătorie. Bucureşti - Constanţa - Constantinopole“, de Ioan V. Prenta

29 Nov 2017 1834

Imagini de la eveniment Noaptea în care... secretele au ieșit la iveală (galerie foto)

27 Nov 2017 2059

„Icoane şi note din călătorie. Bucureşti - Constanţa - Constantinopole“, de Ioan V. Prenta

19 Nov 2017 1917

Ce fotografie au calendarele Arhiepiscopiei Tomisului pe prima pagină și de ce

28 Dec 2015 3067

Comunicat MAE - Participarea secretarului de stat D. Ioniță la prezentarea mapei filatelice 135 de ani de relații diplomatice România-SUA

18 Nov 2015 998

Jurnalista Raluca Lunculescu a fost numita purtator de cuvant al Ministerului Afacerilor Externe

19 Apr 2015 2259

Monica Macovei cere demisia lui Bogdan Aurescu

11 Mar 2015 1508

Se cer sancțiuni dure pentru gafa cu drapelul german pe harta Franței

10 Mar 2015 1633

Gafă diplomatică Harta Franței, acoperită cu drapel german. Explicațiile MAE

09 Mar 2015 1662