Administrația locală din comuna Fântânele a depus o nouă cerere de finanțare prin PNRR




Administrația locală din comuna Fântânele alocă sume din bugetul local pentru diferite lucrări sau pentru achiziționarea de echipamente.

„Din bugetul local am achiziționat calculatoare pentru fiecare sală de clasă iar în perioada pandemiei, fiecare elev a primit tabletă pentru a participa la învățământul on-line. Acum, tot din bugetul local am achiziționat opt table interactive. Chiar la începutul acestei săptămâni am participat alături de cadrele didactice la un instructaj pentru folosirea acestora. Funcționează foarte bine și au o mulțime de aplicații. Așteptăm din partea profesorilor implicare totală și din partea elevilor rezultate mult mai bune la învățătură!
Consiliul local și primarul vor continua să sprijine activitățile școlare prin atragerea de fonduri, pentru a avea o școală performantă,’’ a precizat Ion Adrian Roșu, primarul comunei Fântânele.

Tot la începutul acestei săptămâni administrația locală a mai depus o cerere de finanțare prin PNRR. Este vorba despre un proiect derulat prin Inspectoratul Școlar Județean Constanța, unde noi am depus documentația și am aplicat pentru dotarea școlii cu materiale didactice și aparatură I.T, în special pentru laboratorul de informatică. Ne dorim să achiziționăm imprimante și camere web, întrucât calculatoare și table avem deja. Ne-am propus ca școala din Fântânele să fie digitalizată în procent de 100%, ” a concluzionat primarul comunei Fântânele, Ion Adrian Roșu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța După Fânânele și Ion Corvin, Primăria Mereni primește și ea consultanță pe achiziții de la Leader’s Jus SRL (DOCUMENT)

03 Apr 2024 516

Cumpărări directe Constanța Leader’s Jus SRL asigură consultanță pe achiziții și la Primăria Ion Corvin (DOCUMENT)

02 Apr 2024 495

Cumpărări directe Constanța Leader’s Jus SRL, contract de consultanță în domeniul achizițiilor cu Primăria Fântânele (DOCUMENT)

01 Apr 2024 526

​Licitații Constanța Primăria comunei Fântânele, licitație deschisă pentru execuția unor lucrări (DOCUMENT)

30 Mar 2024 441

Comuna Fântânele, din județul Constanța, a rămas fără Consiliu Local Mai mulți aleși locali au demisionat, iar ultimii patru au fost radiați din PNL. Cu toții și-au pierdut mandatele!

21 Mar 2024 1195

Firme Constanța Decizii noi, adoptate de Util-Adsic Fântânele

21 Mar 2024 431

Proiect Unique SRL, cu sediul în Fântânele, jud. Constanța, angajează

07 Mar 2024 436

Șase primari din județul Constanța vor candida din partea PSD la alegerile din 9 iunie!

03 Mar 2024 2288

SC Agro T & F SRL solicită de la APM obţinerea autorizaţiei de mediu pentru punctul de lucru jud. Constanța, Sat Fântânele

23 Feb 2024 450

Tânăr depistat cu droguri în Constanța

22 Feb 2024 633

Cumpărări directe Constanța Reabilitarea și modernizarea gospodăriei de apă la Fântânele. Cine execută serviciile de proiectare (DOCUMENT)

14 Feb 2024 764

Constanța! În ce zonă sunt amplasate containerele pentru deșeuri voluminoase săptămâna aceasta

13 Feb 2024 840

Acțiuni ale polițiștilor la școli din municipiul și județul Constanța

02 Feb 2024 896

Comuna Fântânele implementează un proiect prin PNRR în cadrul școlii gimnaziale nr.1

21 Jan 2024 617

Mircea Babeș, profesorul care a condus săpăturile arheologice pe pământul Dobrogei, de la Enisala

12 Dec 2023 866