Alături de angajaţi ai Primăriei şi de sute de voluntari, Ovidiu Brăiloiu a ecologizat oraşul în cadrul acţiunii „Let's do it, Romania!" (galerie foto)

cap_6.jpgPrimarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, s-a alăturat, la finalul săptămânii trecute, acţiunii ecologiste „Let's do it, Romania!"

Astfel, alături de angajaţii administraţiei publice locale, dar şi de numeroşi voluntari, edilul-şef a ieşit, sâmbătă, la curăţenie. Au fost vizate deşeurile aruncate la întâmplare în 12 zone din localitate: Traian, Lac Belona, Acapulco - Steaua de Mare, Enel, Strada Hunedoara, Laguna Albastră, bulevardul Ovidiu, Hotel Marea Neagră, Proiect 11 şi segmentul de cale ferată din Eforie Nord către Agigea, Flamingo şi locuinţele sociale din Eforie Sud. La finalul acţiunii, voluntarii implicaţi în „Let's do it, Romania!" au colectat, în total, 409 saci de gunoi, dintre care 212 saci au fost cu gunoi reciclabil, iar 197 cu gunoi menajer, aceştia urmând să fie colectaţi de operatorul de salubritate.

eforie.jpg

În acest context, primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, a ţinut să menţioneze că acţiunea de ecologizare a localităţii nu este una electorală, fiind organizată în fiecare an. „Primăria s-a implicat cu toate resursele pe care le deţine şi ţin să le mulţumesc colegilor noştri, care au acceptat să recupereze ziua liberă prin muncă de teren. Ne bucurăm că am reuşit să facem curăţenie în oraş şi că am ridicat deşeurile aruncate la întâmplare. Dar, în acelaşi timp, vreau să transmit un avertisment foarte serios pentru toţi cei care îşi aruncă gunoiul în spaţiul public şi în zonele verzi ale oraşului", a declarat primarul. De altfel, şeful administraţiei publice locale a subliniat sâmbătă că, începând de astăzi, angajaţii Primăriei Eforie vor aplica amenzi pentru mizeria din zona Belona, pentru unităţile care nu sunt îngrijite. La final, edilul-şef a precizat că este îmbucurător că oamenii se mobilizează pentru a rezolva problemele comunităţii, dar că şi mai îmbucurător ar fi dacă nu ar mai trebui să muncească pentru a ridica gunoiul altora, în scopul de a se concentra în schimb pe probleme cel puţin la fel de importante.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Doliu în familia Brăiloiu. Mama fostului senator PSD a încetat din viață!

08 Mar 2024 1086

„Un om de înaltă ținută profesională și morală“ Fostul senator și prefect PSD, Tit-Liviu Brăiloiu, în doliu. Tatăl lui a murit

13 Dec 2021 11742

Cumnatul Otiliei Brăiloiu și asociatul acestuia s-au retras din Grand Trust Services SRL

04 Sep 2021 2423

Decizie importantă a Otiliei Brăiloiu. Își relochează business-urile pe malul mării

22 Mar 2021 4305

O nouă firmă a familiei Brăiloiu îşi reia activitatea. Ce decizii au luat acţionarii?

24 Dec 2018 4186

Societatea Ospitalitatea Rom Tours îşi reia activitatea. Senatorul Brăiloiu şi cumnata sa, printre asociaţi

15 Dec 2018 2990

Mesajul soţiei lui Ovidiu Brăiloiu, la un an de la moartea fostul primar al oraşului Eforie

08 Jun 2018 6838

Liviu Băiţel îşi lansează cartea Umbra pasului tău. O poezie de-a sa fusese postată de Ovidiu Brăiloiu, pe Facebook, înainte de a muri (video)

20 Jun 2017 6837

A alergat în memoria lui Ovidiu Brăiloiu Atletul veteran Vasile Apetroaie, pe locul întâi la Maratonul Tuşnadului

12 Jun 2017 3686

Ovidiu Brăiloiu - ceremonial de înmormântare. Slujba la biserica din Eforie Nord. Înmormântarea la Cimitirul din Eforie Sud. Cine participă (galerie foto+video)

09 Jun 2017 22422

Un ultim omagiu adus fostului primar, Ovidiu Brăiloiu. Cine a ajuns la Biserica unde se află sicriul (galerie foto)

08 Jun 2017 9165

Programul complet al slujbelor săvârşite de Parohia Ortodoxă Eforie Nord în memoria lui Ovidiu Brăiloiu

08 Jun 2017 4649

Primăria Eforie a instalat la intrarea în oras un panou pe care sunt exprimate condoleanţe

08 Jun 2017 7857

Mesaj plin de emoţie al soţiei lui Ovidiu Brăiloiu după moartea acestuia

08 Jun 2017 36731

UPDATE Ovidiu Brăiloiu va fi înmormântat mâine. Anunţul Parohiei din Eforie Nord

08 Jun 2017 12876