Administratie locala

Aleşii locali constănţeni, chemaţi să aprobe proiectul de constituire a Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov - Bucureşti - Constanţa (document)

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, împreună cu primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, şi primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, au semnat, la începutul acestei luni, Memorandumul de cooperare privind dezvoltarea integrată a axei de creştere Braşov - Bucureşti - Constanţa.

La acel moment, primarul Decebal Făgădău a precizat că acest demers vine ca urmare a raportului Băncii Mondiale „Oraşe competitive“ şi în acord cu Strategia de Dezvoltare Teritorială a României. Această recomandare a Băncii Mondiale a găsit uşa deschisă la toate cele trei primării - Braşov, Bucureşti, Constanţa.

Edilul-şef al Constanţei a explicat şi viziunea sa legată de beneficiile pe care această axă de dezvoltare le poate aduce municipiului nostru: „Din păcate, generaţia noastră nu a lăsat foarte multe dovezi de legare mai adâncă a Dobrogei la patria-mamă. Sunt multe puncte de convergenţă care au condus la această decizie - Mamaia - Poiana Braşov - Bucureşti. Cred că nu este român care să nu fi fost în cele trei locuri. Planul de mobilitate a fost realizat de către acelaşi consultant, BERD. În anul Centenarului şi la 140 de ani de la revenirea Dobrogei acasă, la patria-mamă, ne-am propus să ne unim între noi. Ţine de noi să capitalizăm această încredere şi potenţialul uriaş pe care îl reprezintă zonele noastre, iar efortul nostru nu trebuie să fie unul de separare, ci de alipire şi potenţare a intereselor economice şi culturale pe care le reprezintă comunităţile noastre. Cred în «axa de dezvoltare BBC» - am ales un acronim ca să arătăm şi dimensiunea internaţională a acestui agreement pe care l-am făcut, noi, cei trei primari“, a explicat edilul-şef al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.

Memorandumul semnat este un act premergător înfiinţării Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov - Bucureşti - Constanţa, al cărei scop principal va fi creşterea capacităţii de asigurare a unui randament ridicat al investiţiilor în aceste zone, precum şi prioritizarea proiectelor de infrastructură de interconectare regională.
 
Joi, 28 iunie a.c., pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal se află şi proiectul de constituire a Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov - Bucureşti - Constanţa. Mai exact, se aprobă asocierea municipiului Constanţa cu unităţi administrativ-teritoriale din ţară, în vederea constituirii Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov - Bucureşti - Constanţa, se aprobă actul constitutiv şi statutul asociaţiei, precum şi participarea Municipiului Constanţa cu o contribuţie în valoare de 12.000 de lei, pentru constituirea patrimoniului iniţial al asociaţiei. Sediul Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov - Bucureşti - Constanţa este în municipiul Bucureşti, strada Aristide Demetriad, Sector 1.
 
Totodată, aleşii locali urmează să-l împuternicească pe primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, să semneze, în numele şi pentru municipiul Constanţa, actul constitutiv şi statutul Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov - Bucureşti - Constanţa.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi citi integral proiectul de hotărâre privind constituirea Asociaţiei Axa de Dezvoltare Braşov- Bucureşti - Constanţa.
 
Citeşte şi: 
 
Asociaţia trebuie să rezolve criza locurilor de muncă din turism şi să atragă fonduri europene Primarul Decebal Făgădău spune ce înseamnă pentru municipiul Constanţa „axa de dezvoltare BBC“!

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nogayi turco-mulsulmani din Dobrogea nu se lasă. Reiau procesul la Judecătoria Constanța. Ce sunt și unde locuiesc

21 Aug 2016 9740