Asfaltarea străzilor din Mihail Kogălniceanu, proces în plină derulare (galerie foto)

Pentru orice localitate a ţării, infrastructura rutieră este o prioritate şi, totodată, reprezintă o dovadă a evoluţiei fiecărei comunităţi.
 
La începutul lunii precedente, primarul comunei constănţene Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Daniela Belu, îşi anunţa concetăţenii că administraţia publică locală va demara o serie de lucrări privind modernizarea şi asfaltarea mai multor străzi. Prima fază determinantă a proiectului privind amenajarea şi modernizarea de drumuri în comună fusese depăşită, iar ordinul de începere a lucrărilor fusese dat încă din data de 31.05.2017. Perioada de efectuare a lucrărilor, conform proiectului, a fost stabilită la opt luni.
 
Potrivit şefei administraţiei publice locale din Mihail Kogălniceanu, în cadrul acestui proiect au fost cuprinse pentru asfaltare următoarele străzi din comună: Decebal, Iorgu Gh. Ion, Kara Murat, Ogorului, Pădurii, Progresului, Rândunelelor, Semănătorului şi Spicului. Însă Ancuţa Daniela Belu a inclus aici şi străzi din satele Palazu Mic şi Piatra. Concret, este vorba despre străzile Bujorului, Şcolii, Casimcei şi Crinului din satul Palazu Mic, precum şi de străzile Apusului, Pescăriei, Libertăţii, Taşaul şi Şcolii din satul Piatra.

„Am iniţiat proiecte de asfaltare pentru toate străzile din comună şi din satele arondate. Avem proiecte şi pentru drumurile comunale DC 80 (n.r. drumul comunal care face legătura între DN 22 Constanţa - Tulcea şi satul Palazu Mic), DC 85 (n.r. drumul comunal care face legătura între DN 2A Constanţa - Bucureşti şi DN 22 Constanţa -Tulcea), DC 86 (n.r. drumul comunal care face legătura între DN 22 Constanţa - Tulcea şi satul Piatra), aleea de intrare în Grupul Social Sibioara. Aceste proiecte se află în diferite stadii de evaluare, urmând ca, la fiecare aprobare de proiect, să informăm populaţia“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Daniela Belu. 

Lucrările sunt în toi 

Între timp, o parte dintre străzile enumerate anterior au fost asfaltate, iar pe altele se lucrează de zor, după cum ne-a menţionat primarul comunei. „Unii localnici mă întrebau în luna iulie când vor fi asfaltate şi alte artere. La scurt timp, am avut posibilitatea să le confirm că ceea ce anunţam nu erau vorbe în vânt. Aşa se face că pe drumul care duce pe la blocurile de la moară (n.r. cum este cunoscut în zonă) au apărut lucrătorii care urmau să toarne asfaltul“, a afirmat primarul Ancuţa Daniela Belu.
 
De altfel, şefa administraţiei publice locale a ţinut să menţioneze că, în primul an al celui de-al doilea mandat al său, împreună cu echipa din cadrul Primăriei Mihail Kogălniceanu, a lucrat intens la numeroase alte proiecte. „Lista proiectelor pentru comună este mult mai lungă şi, în funcţie de aprobarea lor şi emiterea ordinelor de demarare a lucrărilor, aspect ce confirmă asigurarea finanţărilor necesare implementării, cu toţii vom putea vedea care va fi rodul muncii noastre. Toate proiectele sunt ambiţioase, răspund nevoilor comunităţii şi sper ca, până la finalul acestui mandat, să le putem definitiva“, a conchis primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Daniela Belu.
 
Sursa foto: Facebook Primăria Mihail Kogălniceanu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Echipa poliției din Mihail Kogălniceanu găsește și salvează un copil în pericol pe șosea

09 May 2024 686

#citeșteDobrogea 9 Mai în istorie – semnificații

07 May 2024 1003

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Dorinei Ciuraru, inspector la Comuna Mihail Kogălniceanu (DOCUMENTE)

07 May 2024 879

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cumpără energie electrică de la Termo Ploiesti SRL, controlată de Consiliul Local Ploiești

30 Apr 2024 442

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la M. Kogălniceanu, în care un pieton a decedat

29 Apr 2024 764

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1645

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 700

Aeroportul Mihail Kogălniceanu cumpără servicii de identificare a alertelor de securitate cibernetice! Iată care este valoarea contractului

23 Apr 2024 642

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 828

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 626

APM Constanța Undă verde de la Mediu pentru extinderea zonei de exploatare de către Celco SA

18 Apr 2024 425

Județul Constanța Încă o dronă a fost observată în zona Bazei Aeriene 57 „Mihail Kogălniceanu”!

18 Apr 2024 973

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 464

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, cumpără mobilier școlar!

17 Apr 2024 514

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 916