Administratie locala

Asocierea Mobitom - Loftrek reamenajează mai multe locuri de joacă din Constanța (documente)

Cele 100 de locuri de joacă promise în campania electorală din 2016 vor fi realizate până la alegerile locale din anul 2020!
 
Cu viteza melcului, Primăria Constanța a reluat, chiar de multe ori, licitația pentru modernizarea locurilor de joacă, deoarece fie nu s-au prezentat agenți economici, fie firmele care au venit la procedura de achiziție nu aveau documentația completă.
 
În curând vor începe lucrările pentru primele 25 de spații de joacă și vor mai fi organizate alte licitații pentru diferența de până la 100 de locuri de joacă din cartierele din constănțene. În ultima zi din luna august, Primăria Constanța a semnat trei contracte - nr. 144181; nr. 144182 şi nr.144184 (contractele pot fi consultate în secțiunea „documente”), pentru lucrări de execuție privind reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanța.
 
Câştigătorul celor trei contracte este Asocierea Mobitom SA - Loftrek SRL. Potrivit contractelor publicate de Primăria Constanța, pentru execuția locurilor de joacă, liderul de asociere, Mobitom, a încheiat contractul de subcontractare nr. 268/14.03.2018 cu Indfloor Group SRL.
 
Contractele sunt împărțite pe trei loturi, după cum urmează:
- lot 1 - zona nord - zece locații - valoare contract- 1.509.347 lei fără TVA, durata contractului este de 6 luni din momentul semnării iar garanția lucrărilor este de 36 de luni pentru echipamentele de joacă iar 24 de luni pentru echipamentele de fitness.
 
- lot 2 - zona centrală - opt locații - valoare contract 969.681 lei fără TVA, durata contractului este de 6 luni din momentul semnării, iar garanția lucrărilor este de 36 de luni pentru echipamentele de joacă iar 24 de luni pentru echipamentele de fitness.

- lot 4 - zona Baba Novac - Coiciu - Casa de Cultură - şapte locații - valoarea contractului este de 698.133 de lei fără TVA, durata contractului este de 6 luni din momentul semnării iar garanția lucrărilor este de 36 de luni pentru echipamentele de joacă iar 24 de luni pentru echipamentele de fitness.
 
Celelalte 11 locuri de joacă din zona sud a municipiului (pe care autoritățile promiteau că le vor reabilita nu au fost încă adjudecate la licitația organizată de municipalitate).

Vă reamintim că, în luna aprilie a acestui an, municipalitatea anunța achiziționarea serviciului de asistență tehnică/dirigenție de şantier pentru urmărirea execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reamenajarea locurilor de joacă existente în municipiul Constanța“, etapa 1, pentru 36 de locații. Precizăm că autorizațiile de construire pentru cele 36 de locuri de joacă care vor fi amenajate anul acesta au fost emise încă de la sfârşitul anului 2017.

Mobitom SA, lider de asociere pentru contractul de reabilitare 

Firma a fost înregistrată în anul 1991, în municipiul Constanța. Conform Registrului Comerțului, consultat la data de 29 ianuarie 2018, capitalul social subscris este de 2.250.542,5 lei, integral vărsat, compus din 900.217 acțiuni, a câte 2,5 lei. Acționarul societății este SC Five-Holding SA, cu sediul social în municipiul Constanța. Administratorii societății sunt Valentin Ciuceanu, Valentin Boroş, David Sisu şi David Şişu. Domeniul de activitate principal, conform codificării (Ordin 337/2007) Rev. Caen (2), este „fabricarea de construcții metalice şi părți componente ale structurilor metalice“.

Loftrek SRL, societate specializată în amenajarea locurilor de joacă 

Societatea Loftrek SRL s-a înființat în anul 2006 şi are sediul social în municipiul Baia Mare. Este o afacere de familie, iar asociați sunt soții Anamaria şi Liviu Virgil Olos. Femeia este şi administratorul firmei. Domeniul de activitate al societății vizează intermedieri în comerțul cu produse diverse. Loftrek se numără printre principalii jucători pe piața de locuri de joacă din România. 

Indfloor Group SRL, subcontractor al celor trei loturi 

Indfloor Group SRL este o societate înființată în anul 2004, cu sediul social în municipiul Baia Mare, județul Maramureş. Asociat unic şi administrator al societății este Dan Alexa Andreica. Obiectul de activitate al societății este comerțul cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcții şi echipamentelor sanitare. Indfloor Group realizează pardoseli poliuretanice turnate pentru terenuri de tenis, volei, handbal, baschet, volei şi gazon sintetic pentru sporturi precum fotbal, rugby, hochei pe iarba, baseball, volei, tenis.

Citeşte şi: 
 
Constanța, oraşul fără locuri de joacă. Unde sunt cele 100 de spații destinate copiilor promise în campania electorală?

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SSC Farul, duel cu penultima clasată Marian Dinu - „E o echipă periculoasă. Trebuie să o luăm în seamă, nu să o tratăm de sus“

23 Nov 2018 625

SSC Farul vrea să învingă şi Dacia Unirea Brăila şi să iasă din zona nisipurilor mişcătoare

22 Nov 2018 657

Făgădău „Avem peste 50 de şantiere deschise în oraş. Vom începe controalele şi nu vom merge doar cu vorba bună ”!

31 Oct 2018 1292

Societatea care a râvnit la reabilitarea Cazinoului, iar în prezent amenajează Liceul „Nicolae Rotaru” asigură dirigenția pe șantierele locurilor de joacă din municipiu (document)

24 Oct 2018 587

Ce vor găsi mămicile şi copiii A început reamenajarea locurilor de joacă din municipiul Constanţa

13 Oct 2018 1224

Constanţa, oraşul fără locuri de joacă. Unde sunt cele 100 de spaţii destinate copiilor promise în campania electorală?

13 Sep 2018 3767

Locuri de joacă Judecătorii au anulat, în primă instanţă, amenda încasată de Municipiul Constanţa. Concluzia magistraţilor

21 Jun 2018 586

Un nou dosar pe masa magistraţilor. Municipiul Constanţa vs Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa

02 Jun 2018 1238

UPDATE. Pericol pentru copii în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcăriei Constanța, Un șofer s-a plimbat cu mașina pe aleile pe care se jucau copiii (galerie foto-video)

01 Jun 2018 6741

Editorial Nu ne mai mutilaţi copiii în locurile de joacă!

14 May 2018 1189

Primăria Constanţa cumpără servicii de dirigenţie de şantier pentru lucrările de amenajare a 36 de locuri de joacă din municipiu

14 Apr 2018 1134

Licitaţia se apropie de final. Mobitom, singura care a depus ofertă financiară pentru contractul de reabilitare a primelor 36 de locuri de joacă din municipiu!

23 Mar 2018 1643

Constanţa. Primăria a publicat contractul cu SRL-ul care va repara locurile de joacă şi terenurile de sport din municipiu (document)

10 Mar 2018 1049

O firmă din Cumpăna va repara mobilierul urban, terenurile de sport și locurile de joacă din Constanța care nu au fost dezafectate anul trecut

02 Mar 2018 1204

Primăria Constanţa, amendată în contextul inventarierii locurilor de joacă. Primul termen, în martie

10 Feb 2018 1341

Am aflat unde vor fi situate noile locuri de joacă din municipiul Constanţa. Primăria a demarat licitaţia pentru reamenajarea lor

26 Jan 2018 3942

Constănţenii nu mai au răbdare. Când vor fi amenajate noile locuri de joacă?

30 Dec 2017 1127

Situaţia afectează mii de constănţeni Primăria reacţionează după amenda încasată de la ANPC în problema locurilor de joacă (galerie foto)

10 Nov 2017 2686

Constanța. Copiii fac lucruri trăsnite Au împodobit ”de măritat” un loc de joacă

23 Oct 2017 1885

Editorial Două cuvinte despre parcurile din Constanţa - „Doamne fereşte!“

16 Oct 2017 1836

Fiare și bucăți de beton pun în pericol viața copiilor. Ce a rămas în urma demolării locurilor de joacă din Constanța (galerie foto)

14 Oct 2017 1449

Zeci de locuri de joacă din Bucureşti închise de Protecţia Consumatorului după ce o fetiţă s-a rănit într-un astfel de parc

01 Oct 2017 897

USR Constanța solicită primarului Constanței și Consiliului Local Municipal soluții urgente în cazul locurilor de joacă neconforme

29 Sep 2017 957

Anul viitor vor fi reabilitate primele 38 de amplasamente Toate locurile de joacă din Constanţa vor fi demolate!

28 Sep 2017 2029

Autoritățile locale desființează locul de joacă de pe strada Ștefăniță Vodă din Constanța (galerie foto+video)

26 Sep 2017 2000

Ce se face acolo Primăria Constanţa demontează locurile de joacă din municipiu care pun în pericol integritatea copiilor! (galerie foto)

26 Sep 2017 3766

Primăria Constanța a început demolarea locurilor de joacă din Constanța. Mai multe astfel de locuri au fost demolate(galerie foto+video)

25 Sep 2017 5222

În scandalul locurilor de joacă Liberalii îl văd pe primarul Făgădău rupt de realitatea oraşului

25 Sep 2017 1246

Problema locurilor de joacă. ”Cât va mai dura până când se va întampla o tragedie?” (galerie foto)

24 Sep 2017 882

USR Constanţa a prezentat un bilanţ al activităţii. Vrea să ţină în priză autorităţile publice locale

22 Sep 2017 1715

Primăria Constanţa, pasibilă de sancţiuni Horia Constantinescu, comisar şef adjunct al CJPC – „Vom marca fiecare loc de joacă periculos“

20 Sep 2017 2445

Editorial Problema locurilor de joacă din Constanţa, fără rezolvare. Autorităţile tac mâlc şi se fac că nu văd. Până când, nu se ştie

18 Sep 2017 2441

După ce s-a adresat Protecţiei Consumatorului USR Constanţa a trimis primarului şi consilierilor locali un regulament pentru locurile de joacă. Îl vrea aprobat în Consiliul Local!

15 Sep 2017 2263

Plimbat de la Ana la Caiafa de Primăria Constanţa Horia Constantinescu, şeful CJCP - „Unele locuri de joacă din Constanţa nu oferă copiilor distracţie, ci pericol“ (galerie foto)

15 Sep 2017 2499

Horia Constantinescu, şeful CJPC, vrea să închidă locurile de joacă neconforme din Constanţa

14 Sep 2017 1290

Jale la locurile de joacă de la Mangalia. Primarul Cristian Radu chemat la discuții la sediul CJPC Constanța (galerie foto)

13 Sep 2017 815

Horia Constantinescu îi cere primarului Decebal Făgădău să reabiliteze locurile de joacă din oraş (galerie foto + document)

12 Sep 2017 1939

Părinţii nu renunţă la locurile de joacă. Ei îl acuză pe primarul Făgădău de promisiuni fără fundament (galerie foto)

23 Aug 2017 1612

Atenţie, părinţi! Iată care sunt cele 21 de locuri de joacă din municipiu pe care Primăria vrea să le dezafecteze şi cele care intră în reparaţii (documente)

20 Jul 2017 5715

Mobilierul urban, locurile de joacă şi terenurile de sport din Constanţa şi Mamaia vor fi reabilitate. Cât va scoate din conturi municipalitatea (documente)

14 Jul 2017 2017

Primăria trebuie să ia măcar în calcul propunerea a peste 2.000 de părinți Proiectul USR de modernizare, reabilitare și înființare a locurilor de joacă pentru Constanța (galerie foto + document)

06 Jul 2017 5173

Editorial Domnule primar şi domnilor politicieni locali, v-aş invita să dăm o tură prin locurile de joacă din Constanţa

06 Jul 2017 3166

Mai multe autorizaţii emise de Primăria Constanţa. Toate vizează reamenajarea locurilor de joacă

06 Jul 2017 1635

Din categoria „ce întreabă părinţii şi ce răspunde Primăria“ Nu există un regulament de funcţionare a locurilor de joacă! (document)

01 Jul 2017 4876

USR Constanţa cere Poliţiei Locale să facă publice amenzile date pentru nerespectarea curăţeniei la locurile de joacă (document)

16 Jun 2017 2179

USR Constanţa nu slăbeşte municipalitatea O mămică cere Primăriei regulamentul spaţiilor de joacă şi documentaţiile leagănelor (document)

08 Jun 2017 4251

Editorial Le dorim copiilor locuri de joacă şi şansa de a-şi trăi copilăria

01 Jun 2017 2418

Plângeri la Primăria Constanţa, Poliţia Locală şi OPC pe tema locurilor de joacă ce pun în pericol integritatea fizică a micuţilor (galerie foto)

31 May 2017 2986

Cum arată locul de joacă pentru copii din Portul Tomis. Are nevoie de reabilitare (galerie foto + video)

27 May 2017 2077

Mămicile din Constanţa au obţinut o primă victorie în „războiul“ locurilor de joacă. Despre ce este vorba

18 May 2017 2332