Banii pot fi cheltuiţi şi pe medicamente Primăria Cernavodă începe distribuirea tichetelor valorice pentru Lăsata de sec

Primăria oraşului Cernavodă derulează începând de astăzi, 17 februarie, până miercuri, 19 februarie 2014, programul de distribuire a tichetelor sociale pentru evenimentul „Lăsata de sec (începutul postului Sfintelor Paşti)”. Autorităţile locale au întocmit şi un grafic în acest sens. Astfel, pensionarii care au depus documentaţia în termen şi întrunesc condiţiile de acordare a tichetelor sociale, sunt aşteptaţi să se prezinte cu actul de identitate, la Muzeul local de istorie din strada Ovidiu, numărul 19, după cum urmează: persoanele al căror nume începe cu literele A-L, sunt aşteptate astăzi, între orele 8.00 – 14.00; persoanele al căror nume începe cu literele M-Z, sunt aşteptate în data de 18 februarie, între orele 8.00 - 14.00.
Campania se derulează ca urmare a iniţierii de către primarul Gheorghe Hânsă a unui proiect social pentru sprijinirea persoanelor vârstnice din localitate. Faţă de anul trecut, programul denumit „Respect şi Sprijin pentru seniorii oraşului nostru”, a suferit câteva modificări. Mai precis, valoarea tichetelor sociale a fost majorată cu 10 lei, acestea fiind din acest an în cuantum de 50 de lei. Beneficiarii acestui proiect sunt aproximativ 1.400 de cernavodeni, cu venituri de până la 700 de lei. Anul trecut, primeau tichete cei cu venituri de până în 600 de lei, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Oraşului Cernavodă, Sorina Popa.
 
O alternativă la campaniile cu pachete sociale

Tichetele valorice înlocuiesc pachetele sociale cu alimente (un kilogram de zahăr, un kilogram de făină,un kilogram de orez,un litru de ulei şi un pui) şi sunt distribuite de către Direcţia de Asistenţă Socială Cernavodă de şase ori pe an (de Lăsata de sec, Paşte, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Sânta Fecioară Maria, Ziua Internaţională a persoanelor vârstnice şi de Naşterea Domnului).
Tichetele sociale pot fi utilizate pentru achiziţionarea de alimente, medicamente, materiale igienico-sanitare şi alte produse de prima necesitate. „Beneficiarii pot folosi aceste tichete în toate supermarketurile din oraş, şi-n marile lanţuri de farmacii”, a menţionat purtătorul de cuvânt Sorina Popa.
Beneficiarii programului sunt pensionarii cu venituri de până în 700 de lei, asistaţii sociali cu vârsta de peste 60 de ani şi persoanele cu handicap.
Obiectivele acestui program implementat de autorităţile din Cernavodă sunt atât soluţionarea unor probleme de ordin social, cât şi sprijinirea comerţului local. Încă de la introducerea lui, primarul Gheorghe Hânsă a considerat că acest proiect va aduce avantaje oraşului prin intermediul acestui mecanism de plată, care va permite beneficiarilor să îşi achiziţioneze o gamă mai largă de produse, iar agenţii economici vor beneficia de un număr mai mare de clienţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mobilier nou pentru școlile din Cernavodă, județul Constanța. Primăria lansează licitație (DOCUMENT)

15 May 2024 388

Licitații Constanța Amenajare teren minibaschet, parcare auto și refacere alei carosabile în incinta CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

15 May 2024 511

Primăria Orașului Cernavodă reabilitează termic mai multe blocuri de locuințe. Ce valoare are contractul (DOCUMENT)

14 May 2024 456

Licitații Constanța Primăria Cernavodă vinde trei terenuri. Iată care sunt acestea

13 May 2024 1322

Afaceri Constanța Primăria Cernavodă plătește peste 450.000 de euro pentru modernizarea unui drum public. Ce firmă a câștigat licitația (DOCUMENT)

10 May 2024 628

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă a pus pe masă 265.000 de lei pentru a achiziționa servicii de asistență tehnică și dirigenție de șantier. Iată pentru ce obiective de investiții (DOCUMENTE)

06 May 2024 581

Licitații Constanța Obenman Construct SRL va încasa peste un milion de lei de la Primăria Cernavodă. Iată ce contact a obținut (DOCUMENT)

02 May 2024 594

Cumpărări directe Constanța Imobilele din Cernavodă, evaluate de Topcadex SRL. Primaria Cernavoda va scoate din conturi peste 120.000 de lei (DOCUMENT)

29 Apr 2024 401

Primăria Cernavodă, județul Constanșa lansează licitație pentru dotări la rețeaua agent termic secundar (DOCUMENT)

25 Apr 2024 681

Licitații Constanța Spații verzi și locuri de joacă modernizate la Cernavodă. Cine execută contractul (DOCUMENT)

22 Apr 2024 512

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2447

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă investește în servicii de proiectare pentru amenajarea unei bretele de legătură în cartierul Prund (DOCUMENT)

12 Apr 2024 742

Cumpărări directe Constanța Primăria Cernavodă, pași în direcția împrejmuirii bazinului de înot semiolimpic (DOCUMENT)

09 Apr 2024 1277

Declarații de avere Constanța Ce avere are Silvica Olteanu, secretarul general al Orașului Cernavodă? Soțul său este șef serviciu în Primăria Cernavodă (DOCUMENTE)

08 Apr 2024 756

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL va amenaja o parcare acoperită în Cernavodă! Valoarea contractului depășește 1,5 milioane de lei (DOCUMENT)

08 Apr 2024 665