Campania, bat-o vina! Locuinţele pentru tineri devin pentru vârsta a doua

locuinte_ieftine.jpgPrimarul Radu Mazăre a anunţat, ieri, că locuinţele pentru tineri vor putea fi contractate de persoanele de până la 45 de ani.

Astfel, primarul a explicat că limita de vârstă a fost extinsă cu zece ani, de la 35 la 45, pentru că au existat locuitori ai Constanţei care s-au plâns că, la Revoluţie, erau prea tineri, că nu au primit nimic atunci, dar nici acum nu au vârsta potrivită pentru a ajunge în cartierul din Baba Novac. Mazăre a spus că în proiectul de pe Baba Novac, din totalul de 1044 de unităţi locative, până la data actuală au fost date 900. „Au mai rămas 144 de unităţi locative, iar toată lista cu cei care s-au înscris, aproximativ 20.000 de oameni a fost măturată şi atunci am extins vârsta şi se pot înscrie constănţenii să cumpere aceste case, care sunt subvenţionate de primărie şi se vând la 519 euro pe metrul pătrat până la vârsta de 45 de ani. Ca atare, am majorat cu încă zece ani de zile. Vă spun eu, şi aşa aveam anumite presiuni. Spuneau oamenii bine, dar la Revoluţie aveam 19 ani, între timp am făcut 39 şi nu mă înscriu. De ce, că eu nu am beneficiat de nimic. Acum, probabil, că se va finaliza integral vânzarea celorlalte apartamente", a declarat Radu Mazăre.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident rutier pe strada Baba Novac. Pieton lovit

15 Feb 2017 4875

Primăria Mangalia și Tancrad SRL au bătut palma pentru construirea de locuințe ieftine destinate tinerilor (documente)

22 Jun 2016 3011

Cine a construit locuințe ieftine pentru tineri și locuințe sociale în Mangalia (documente)

17 Jun 2016 1992

Înainte de alegeri Primăria Constanţa mai face nişte lucrări în cartierul de locuinţe ieftine pentru tineri din Baba Novac (document)

13 May 2016 3135

Cartierul Tineretului creşte cu încă două imobile Tanase Stercu a planificat două blocuri de patru etaje pe Baba Novac

29 Mar 2016 4266

Fondată de o apropiată a lui Strutinsky, controlată de „şeicul“ lui Mazăre Firma care avea să ridice la Constanţa un cartier de locuinţe a schimbat macazul (document)

19 Sep 2015 6308

Sentinţă definitivă în dosarul „Șpagă pentru locuinţe ieftine“

05 Jun 2015 3315

„Atunci când plouă, ne trebuie o barcă“ Constănţenii din cartierul rezidenţial Baba Novac, supăraţi pe autoritatea locală (galerie foto)

21 Aug 2014 3010