Ce spune Primăria Constanţa despre podul devalizat din Parcul Tăbăcărie „Le-am spus că, dacă merg pe pod, constănţenii o fac pe riscul lor“ (galerie foto)

Atrăgeam atenţia, la începutul acestei săptămâni, asupra stării de profundă degradare în care se află podul din Parcul Tăbăcărie. O punte suspendată ale cărei scânduri au dispărut şi a cărei structură metalică e complet ruginită, ceea ce o face acum nefuncţională. Mai mult, pentru că acest pod se află chiar deasupra lacului din Parcul Tăbăcărie, din cauza halului în care a ajuns, el constituie un real pericol pentru constănţeni. Ce spun reprezentanţii Primăriei Constanţa? Cum justifică ei ruinarea acestui obiectiv de care răspund? „Municipalitatea se ocupă“, a fost răspunsul administraţiei publice locale constănţene.

Nicolae Nuţu, şeful Serviciului Sistematizare Rutieră şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, a declarat că acest pod trebuia să fie, încă de anul trecut, inclus într-un proiect european. Dar pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, administraţia locală „este în cursul achiziţiei publice“. Nuţu a refuzat categoric să menţioneze dacă, pentru repararea podului, contractul va fi adjudecat în urma unei licitaţii publice sau prin atribuire directă. El a explicat însă că Primăria Constanţa ar fi făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a delimita zona, în scopul de a reduce astfel posibilele riscuri la care s-ar expune constănţenii prin traversarea podului.

Amintim că, la momentul actual, la faţa locului nu se află niciun indicator prin care să se atragă atenţia asupra pericolului. „Zona este devalizată. Nu aveam cum să punem panouri din cinci în cinci minute. Am luat toate măsurile pentru eliminarea riscurilor. Am îngrădit zona cu funie, dar a fost tăiată. Am pus indicatoare şi panouri mari. Am pus panouri inclusiv în copaci, dar tot au dispărut“, a explicat şeful Serviciului Sistematizare Rutieră şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanţa.
Nicolae Nuţu consideră că vina pentru degradarea zonei nu aparţine doar Primăriei municipiului Constanţa, ci şi cetăţenilor lipsiţi de simţ civic.
Aşa cum am precizat în ediţia de luni, una dintre întrebările care se impun în acest caz este cine anume se va face responsabil în situaţia în care pe pod sau în imediata sa apropiere va avea loc vreun accident?!? „Noi am fost la faţa locului, am discutat cu elevii, inclusiv cu profesorii de care erau însoţiţi, de «n» ori am fost acolo... Le-am spus că, dacă merg pe pod (n.r. cetăţenii), o fac pe riscul lor“, a explicat reprezentantul Primăriei Constanţa. Am vrut să aflăm de ce, din moment ce podul reprezintă un real pericol, municipalitatea nu s-a grăbit să-l repare. Şeful Serviciului Sistematizare Rutieră şi Servicii Publice a „lămurit“ problema: „Podul este o prioritate pentru Primăria Constanţa”. Halal prioritate!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Cetatean profund nemultumit

02 Jul, 2014 09:16

"Prioritate pt Constanta" sunt doar proiectele de balci ale lui Mazare, in rest nimanui nu-i pasa de faptul ca tot orasul e rascolit de sute de lucrari incepute si neterminate. In zona BIG s-au tras cabluri de mai bine de un an si nu s-au refacut trotuarele; in plus s-a inceput alta lucrare de peste 2 luni,a rezultat o groapa imensa care acopera 90% din trotuar, cine stie cate luni le mai trebuie ca sa termine ce au inceput. Dar nici nu ne facem iluzii, cei care fac aceste lucrari sunt acoperiti la nivelul Primariei, nu-i va deranja nimeni, SHPAGA sa traiasca.

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Ghindărești, județul Constanța(DOCUMENTE)

18 May 2024 82

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Gârliciu, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 185

Piloți din cadrul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii pregătesc un cadou pentru constănțeni Zboruri ale aeronavelor Eurofighter Typhoon de Ziua Constanței!

17 May 2024 506

Allchim DDD CO SA face și în 2024 dezinsecție, deratizare și tratamente fitosanitare în municipiul Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 385

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Deleni, județul Constanța (DOCUMENTE)

17 May 2024 370

Primăria Constanța Un nou pas spre construirea Policlinicii Municipale, cu specializarea cardiologie și oncologie (FOTO)

17 May 2024 432

Autorizație de construire pentru un nou loc de joacă pe strada Ștefăniță Vodă din Constanța

17 May 2024 355

Consiliul Local al comunei Valu lui Traian, județul Constanța, convocat în ședință ordinară. Lista proiectelor pe ordinea de zi

17 May 2024 254

LIVE TEXT Stelian Ion, candidatul ADU pentru Primăria Constanța, în cartierul Inel II (FOTO)

17 May 2024 496

Licitații publice Primăria Constanța caută o firmă pentru reabilitarea energetică a școlii și grădiniței din Palazu Mare

17 May 2024 254

Pieseauto Dez SRL va amenaja secțiile de votare din municipiul Constanța (DOCUMENT)

17 May 2024 407

Program de divertisment pentru copii, de Zilele Constanței

17 May 2024 358

Cine va elabora cererea de finanțare pe proiectul „Creșterea capacității de cogenerare a sursei de producere a energiei termice pentru îmbunătățirea eficienței energetice în SACET Constanța”

17 May 2024 319

Primăria Constanța Lucrări de asfaltare pe bulevardul Mamaia. Mâine traficul rutier va fi restricționat total! (FOTO)

17 May 2024 479

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 305