Contractul de panotaj din municipiul Constanţa s-a încheiat. Prietenul lui Mazăre, nevoit să-şi desfiinţeze cele 647 de panouri publicitare (galerie foto)

În anul 2004, fostul primar la municipiului Constanţa Radu Mazăre a semnat un contract de colaborare cu o singură firmă, care a obţinut monopolul pe întreaga activitate de afişaj, reclamă şi publicitate pe domeniul public şi privat al municipiului Constanţa. Contractul a fost semnat pe o perioadă de 15 ani. Părţile semnatare au fost Municipiul Constanţa, prin Radu Ştefan Mazăre, şi SC Seaview Media SRL, prin administrator unic Alina Elena Iacovici. Obiectul contractului, aflat în vigoare până pe 2 iulie  2019, îl reprezenta realizarea, în comun, a activităţii de afişaj, reclamă şi publicitate pe domeniul public şi privat al municipiului Constanţa.
Prin activitatea de reclamă şi publicitate se înţelegea, conform contractului, „orice formă de promovare a unui produs, serviciu sau activitate, sampling“. 
Conform datelor de la Registrul Comerţului, firma Seaview Media SRL a fost înfiinţată în 2000 şi are sediul social în Constanţa. Capitalul social, de 2.000 de lei, este deţinut de Elena Geraldina Neagoe, născută pe 19.01.1969, cu 1% din capital, Carmen Antoanela Stăncescu, născută pe 28.08.1971, cu 1%, Emilian Schwartzenberg, născut pe 25.04.1967, cu 38%, Sorin Ionuţ Barbu, născut pe 6.11.1974, cu 55%, şi Oana Mihaela Schwartzenberg, născută pe 11.05.1978, cu 5% din capital. Administratorul firmei, care desfăşoară activităţi ale agenţiilor de publicitate şi servicii de reprezentare media, este Sorin Ionuţ Barbu. 
Contractul dintre Primăria Constanţa şi Seaview Media a expirat astăzi. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Adriana Deoancă ne-a declarat că în următoarele zile, pe pagina web a municipalităţii va fi încărcat noul regulament privind panotajul stradal, care a fost reactualizat în conformitate cu legislaţia în vigoare. Acest regulament va rămâne în dezbatere publică timp de 30 de zile, apoi va fi supus votului Consiliului Local Municipal. Ulterior se va organiza o nouă licitaţie.
Pentru că pe domeniul public şi privat al municipiului sunt amplasate 646 de panouri publicitare şi 38 de panouri verticale pe stâlpi iar pentru mesh-urile din Constanţa, poziţionate numai pe domeniul privat nu există o evidenţă clară, procedura de eliberare a domeniul public de către Seaview Media va dura câteva luni. Societatea trebuie să obţine autorizaţii de desfiinţare pentru aceste panouri şi ulterior să readucă domeniul public la starea iniţială.
Administratorul Seaview Media, Ionuţ Barbu, a precizat că nu are nimic de comentat vizavi de acest subiect.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Listă completă! Panourile electorale, suplimentate prin dispoziție de primar! 30 de panouri vor fi în tot municipiul Constanța

10 May 2024 479

VIDEO Claudiu Iorga Palaz, candidatul ADU pentru președinția Consiliului Județean Constanța reclamă o problemă cu panourile electorale

10 May 2024 498

Cine va asigura panourile pentru afișajul electoral din municipiul Constanța?

09 May 2024 405

BEC Primarii vor stabili locuri speciale pentru afişaj electoral pentru alegerile locale și cele europarlamentare

08 May 2024 579

Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru Partidul Alianția pentru Unirea Românilor

08 May 2024 385

Expoziția „Constanța anilor '60, '70, '80 - Demolări, Realizări Arhitecturale și Urbanistice” a arhitectului Radu Cornescu poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 571

Vergil Chițac a emis dispoziția privind stabilirea locurilor speciale pentru afisaj electoral. Unde vor fi amplasate (documente)

25 Apr 2024 490

Limitare de viteză spre Constanța, pe Autostrada Soarelui

23 Apr 2024 900

Restaurantul La Scoica din Constanța va fi modernizat! Documentele, depuse la Mediu

08 Apr 2024 668

Primăria Năvodari, județul Constanța a semnat contractul de finanțare Căminul Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, renovat energetic cu bani din PNRR

07 Apr 2024 1253

Cumpărări directe Constanța Pași pentru amenajarea unui sistem cu panouri solare la bazinul semiolimpic de la Cernavodă (DOCUMENT)

12 Mar 2024 880

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 761

Sfaturi utile pentru a beneficia la maximum de panourile fotovoltaice

01 Mar 2024 603

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță deblocarea programului Casa Verde panouri fotovoltaice 2023

28 Feb 2024 698

Afaceri Constanța Reparații de peste 160.000 de lei achiziționate de Clubul Sportiv Axiopolis Cernavodă (DOCUMENTE)

26 Feb 2024 602