Cu sprijinul primarului Vasile Delicoti Lecţie deschisă de istorie pentru localnicii din Poarta Albă (galerie foto)

poarta_alba.jpgPrimarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a oferit localnicilor un moment special în week-end-ul care tocmai s-a încheiat.

Cetăţenii au avut parte sâmbătă de relaxare, dar şi de o adevărată lecţie de istorie. 350 de localnici au vizitat Cetatea Kaliakra (în a doua jumătate a secolului XIV Kaliakra a devenit capitala ţării Carvunei - Dobrogea, condusă de Dobrotici), Castelul Reginei Maria din Balcic şi vestita grădină botanică, locul unde se adunau pe vremuri marii artişti şi unde se află astăzi peste 2.000 de specii de plante. Cetăţenii au fost încântaţi de excursia oferită de primar. „Am dorit să merg în aceste locuri cu localnicii, pentru că Palatul Reginei Maria şi Cetatea Kaliakra au fost aparţinut cândva României. Atât cetatea, cât şi palatul fac parte din istoria românilor", a declarat primarul Vasile Delicoti. Nu este prima excursie organizată de şeful autorităţii locale, care a obişnuit comunitatea cu asemenea escapade încă dinainte de a fi primar. Vasile Delicoti a organizat de-a lungul anilor astfel de evenimente la Mânăstirea Sfântul Andrei, la Mânăstirea Dervent, dar a avut în vedere şi alte obiective turistice din ţară, unde a mers însoţit de copii. Şeful autorităţii locale pregăteşte noi drumeţii, iar una dintre ele va avea loc la Varna, la Nisipurile de Aur, la Mânăstirea Aladscha, care se afla la doar 3 km de staţiune. Mânăstirea a fost întemeiată într-un complex de peşteri, locul constituind în prezent doar o destinaţie turistică. Întotdeauna, toţi localnicii au fost invitaţi să ia parte la aceste evenimente şi niciodată nu a existat un număr de locuri limitat. „Astăzi (n.r. sâmbătă) ar fi venit cu noi mai multe persoane. Însă bugetarii au fost la muncă pentru a recupera ziua liberă de pe 30 aprilie, iar o parte dintre pensionari nu au putut fi alături de noi întrucât nu şi-au schimbat buletinele", a explicat primarul Vasile Delicoti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Camelia Cumpănașu, secretar general al Comunei Poarta Albă deține două autoturisme (DOCUMENTE)

02 May 2024 275

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 374

Femeile PSD Constanța oferă daruri persoanelor vârstnice aflate în centrele de bătrâni din Poarta Albă, Negru Vodă si Municipiul Constanța

02 May 2024 430

Reprezentantele Organizației Județene de Femei Constanța a Partidului Social Democrat vor oferi daruri cu prilejul Paștelui

01 May 2024 442

Iată de ce a fost achitat, definitiv, Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă!

28 Apr 2024 679

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 821

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 577

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 618

Ședință interinstituțională pentru siguranța școlară în județul Constanța

25 Apr 2024 489

Achitare definitivă în cazul lui Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă

25 Apr 2024 665

Știri Constanța Bărbat condamnat la închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

24 Apr 2024 599

Mai mulți bărbați au fost încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Pentru ce fapte au ajuns după gratii

23 Apr 2024 587

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 847

Mai mulți inși au ajuns după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni

20 Apr 2024 652

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 854