De ce „bate vântul" în economatele lui Mazăre? (Galerie foto)

economate2.jpgPrimarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, inaugura, cu doar cinci zile înaintea alegerilor locale din 10 iunie, cinci economate pentru pensionari, numite chiar „Magazinul pensionarului".

Era vorba despre magazinele din str. Cişmelei nr. 16 (Tomis Nord), Badea Cârţan, Duiliu Zamfirescu, Dezrobirii şi Piaţa Far 1 (bl. PF 1 parter). Amintim că înfiinţarea acestor magazine fusese aprobată în şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa din 10 mai.

Cine sunt „oamenii ăştia"

Inaugurate cu surle şi trâmbiţe, aceste aşa numite economate erau prezentate drept „mană cerească" pentru pensionarii constănţeni. Aceştia din urmă puteau, alături de persoanele cu dizabilităţi, dar şi de cele care nu au pensie, să achiziţioneze produse la preţuri mai scăzute. Atenţie, nu cu mult mai scăzute! De altfel, chiar Mazăre sublinia în ziua inaugurării: „Să nu înţelegeţi că preţurile vor fi la jumătate. Eu îi ajut pe oamenii ăştia cu spaţiile. Le-am dat şapte spaţii unde nu trebuie să plătească chirie".

„Oamenii ăştia" sunt membri ai cunoscutei familii Babinciuc, fiindcă pentru a deschide aceste magazine pentru pensionari Primăria Constanţa s-a asociat cu RVD şi Pensionarii SA, societate înfiinţată în 2005, cu sediul pe bulevardul Mamaia nr. 341 A, care are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata nespecializat. Asociaţi sunt Camelia Lenuţa Trofim şi Steluţa Cătălina Covaciu, administrator fiind Nicolae Cătălin Văcaru Buzea. Camelia Lenuţa Trofim este nimeni alta decât sora lui Cameliu Vasilică Babinciuc.

Ce-i doare mai tare pe pensionari

 

Economatele mediatizate şi megamediatizate nu s-au demonstrat a fi un succes. Prin comparaţie, preţurile de la supermarketuri sunt aceleaşi. Prin urmare, nu de puţine ori pensionarii constănţeni preferă să-şi facă piaţa de la supermarketuri, care, în plus, sunt mai bine aprovizionate. În ultima perioadă cam „bate vântul" în magazinele pensionarilor. Un kilogram de banane costă 5,60 lei, unul de făină - 1,76 lei, iar unul de mere - 4 lei. Fasolea ajunge la 5 lei kilogramul, un kilogram de „morcovi Turcia calitatea I" costă 2,30 lei, unul de orez - 3,50 lei, iar portocalele - 5,75 lei. Sticla de ulei variază între 5,99 şi 6,10 lei. Un kilogram de ţelină este 3,99 lei, iar unul de zahăr 4,35 lei.

Prin urmare, pensionarii nu prea au motiv să se calce în picioare pentru a cumpăra din aceste magazine. Dincolo de entuziasmul iniţial, din ziua inaugurării, economatele deschise de primarul Mazăre sunt cam „aerisite".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Constanța Carambol pe bulevardul Aurel Vlaicu! O persoană a fost rănită

14 May 2024 562

Constanța Document de urbanism pentru Mega Image din zona Trocadero

07 May 2024 686

Accident cu mai multe victime la Cora Brătianu! Prima condamnare, aproape 5 ani cu executare. Dosarul, în apel (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1300

CT Bus Liniile 5-40 și City Tour au revenit la traseul normal pe bulevardul Mamaia

27 Apr 2024 680

Știri Constanța Un șofer băut a provocat un accident rutier pe bulevardul Lăpușneanu. Trei mașini au fost avariate

20 Apr 2024 972

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 561

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2763

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 504

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 701

În atenția șoferilor Trafic restricționat pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța, din cauza unor lucrări de asfaltare

20 Mar 2024 807

Anunț cu privire la întreruperea furnizării agentului termic și apei calde în municipiul Constanța. Iată unde

20 Mar 2024 564

Primăria Constanța Se lucrează la montarea băncilor și coșurilor de gunoi pe bulevardele Alexandru Lăpușneanu, 1 Decembrie 1918, 1 Mai și șoseaua Mangaliei

01 Mar 2024 570

Autobuzele liniilor 14 și 5-40 întră din nou în alveola stației Dorobanți de pe bulevardul Mamaia

19 Feb 2024 577

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7285

Elefant Online SA cere să intre în insolvență! Firma deține celebrul magazin online elefant.ro

02 Feb 2024 1252