De ieri În Mangalia a început distribuirea agentului termic

Reprezentanţii Goldterm Mangalia au anunţat că, începând de ieri, în municipiul Mangalia se distribuie agentul termic necesar încălzirii locuinţelor pe timp de iarnă. Lucrările de reparaţii la instalaţiile de distribuire a agentului termic au fost finalizate, iar în perioada 15 octombrie - 1 noiembrie s-au efectuat probe la rece pe toate reţelele blocurilor din oraş, astfel că problemele apărute pe reţelele de distribuire au fost remediate în timp util. Potrivit unui comunicat de presă, autorităţile locale precizează că preţul gigacaloriei va rămâne şi în această iarnă la valoarea de anul trecut - respectiv 295 de lei/gigacalorie. Reprezentanţii societăţii furnizoare de agent termic susţin proiectul branşamentului pe orizontală, astfel încât, pe viitor, rău platnicii să poată fi debranşaţi fără ca ceilalţi locatari să fie afectaţi. „Consumatorii care întâmpină probleme de orice fel la pornirea încălzirii în apartament sunt rugaţi să contacteze telefonic societatea Goldterm, la numerele de telefon ale Dispeceratului: 0241.740.761 sau 0756.141.900”, se menţionează în comunicatul de presă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria și Consiliul Local Mangalia, mesaj de Paște

04 May 2024 190

Primăria Mangalia, județul Constanța, scoate la vânzare un imobil într-o licitație publică

03 May 2024 498

Poșta Română se va ocupa de serviciile poștale ale Primăriei Mangalia (DOCUMENT)

03 May 2024 429

Știri Constanța Amenzi în Vama Veche! Ce a constatat Poliția

03 May 2024 545

Decizia nu este definitivă Candidatura reprezentantului AUR de la Mangalia, atacată de primarul Cristian Radu și consilierul Menabit Ozghiun

03 May 2024 435

În județul Constanța Sportiva Ana Andreea Beatrice va deveni cetățean de onoare al Mangaliei

03 May 2024 384

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 633

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 454

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în Mangalia. Iată cu ce se ocupă Badber Nav SRL

02 May 2024 492

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 397

Alegeri Locale Constanța 2024 Judecătoria Mangalia a admis contestația lui Remus Birică

02 May 2024 377

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 396

Cumpărări directe Constanța I & M Polux SRL livrează Primăriei Mangalia cărucioare de cumpărături (DOCUMENT)

01 May 2024 347

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 334

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia cumpără smartlab cu 100.000 de euro, prin PNRR (DOCUMENT)

01 May 2024 513