Fapta va fi sesizată Poliţiei şi Arhiepiscopiei Tomisului Misterul camerei de filmat a preotului din şedinţa de Consiliu Local Pantelimon

Pantelimon_Vasile_Neicu_03.jpgÎn prima şedinţă de Consiliu Local din acest an de la Pantelimon, ce a avut loc luni, 14 ianuarie, şi-a făcut apariţia un element surpriză. O cameră de filmat a fost pitită în spatele unui consilier local, fără ştirea sa, susţine primarul Vasile Neicu.

Vigilenţei primarului, greu de înşelat, nu i-a scăpat acest aspect. Urmarea o putem intui cu toţii. Şeful autorităţii locale a oprit camera de filmat şi a cerut socoteală consilierilor locali pentru cele întâmplate. Potrivit primarului, niciunul dintre consilieri nu şi-a recunoscut fapta. „În timpul şedinţei, am observat că un consilier se mişca când stânga, când dreapta. Aceasta mi-a dat de bănuit. Uitându-mă cu atenţie la consilier, am observat că în spatele acestuia pe o masă, peste nişte broşuri, se afla o cameră de filmat care îmi înregistra fiecare gest", a povestit Vasile Neicu. Primarul a oprit camera video. Şeful autorităţii locale susţine că cel care a pus la cale acest episod este preotului satului, Robert Mănăilă, ales consilier local independent la Pantelimon în urma alegerilor din vară. De altfel, camera pitită în sala unde s-a ţinut şedinţa de Consiliu Local aparţine lui Robert Mănăilă. „Când i-am cerut socoteală cu privire la cele întâmplate, părintele s-a înroşit şi nimic... nu şi-a recunoscut fapta", susţine primarul Vasile Neicu. Şeful autorităţii locale este hotărât să-i facă lui Robert Mănăilă plângere la Poliţie, dar şi la Arhiepiscopia Tomisului. Întrucât nu avea nimic de ascuns şi pentru că şedinţa s-a desfăşurat în condiţii de normalitate, primarul l-a lăsat pe posesorul camerei, în speţă pe părintele şi alesul local Robert Mănăilă, să plece nestingherit cu filmarea şi implicit să-şi recupereze aparatul de filmat.

Ce explicaţii dă părintele

Pantelimon_primaria_02.jpgContactat telefonic, Robert Mănăilă a recunoscut că lui îi aparţine camera de filmat. De asemenea, a admis şi că, „dintr-o eroare de comunicare", primarul nu a fost anunţat cu privire la prezenţa camerei de filmat în timpul şedinţei de Consiliu Local. „Într-adevăr, a fost o eroare de comunicare, dar majoritatea consilierilor ştiau de prezenţa camerei, numai dânsul nu ştia", a precizat, în primă fază, consilierul local. Aducându-i-se la cunoştinţă că, potrivit celor susţinute de primar, nici secretarul primăriei nu ştia despre prezenţa camerei, Robert Mănăilă a admis şi acest fapt, recunoscând că s-a greşit atunci când s-a luat decizia filmării şedinţei fără a i se comunica aceasta primarului şi secretarului Primăriei.

Robert Mănăilă a mai susţinut în apărarea sa că un alt consilier a montat camera de filmat, explicând că el a ajuns în şedinţă după ce primarul a luat decizia să oprească filmarea şi că abia atunci a aflat cu amănunte de cele întâmplate.

Părintele a precizat că, din punctul său de vedere, toate şedinţele de Consiliu Local ar trebui să fie filmate pentru o cât mai bună transparenţă instituţională, însă nu aşa cum s-a întâmplat în prima şedinţă din acest an, ci cu înştiinţarea primarului, secretarului Primăriei şi a tuturor consilierilor. De altfel, părintele a mărturisit că în luna octombrie a anului trecut a iniţiat o hotărâre de Consiliu Local, care a fost şi aprobată, privind înregistrarea şedinţelor locale. Tot părintele ne-a precizat că de atunci nu a fost însă filmată nicio şedinţa. Iar, din păcate, prima încercare de acest gen s-a dovedit a fi mai degrabă o glumă proastă. Părintele Robert Mănăilă a conchis afirmând că se gândeşte să se retragă din Consiliul Local din cauza neînţelegerilor existente între el şi primar.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

10 Dec, 2014 23:22

Primarul nu are drept de decizie asupra inregistrarii sedintelor de Consiliu Local. Drept urmare, nici plingere nu poate depune si nici sa opreasca acea camera de luat vederi nu avea dreptul. Dimpotriva, domnul consilier era cel care avea temeiul legal sa se "supere" pe primar. Ar fi pacat ca un consilier care isi da osteneala sa fie pierdut datorita unei ilegalitati comise de primar.

Articole asemanatoare

Primăria și Consiliul Local Cuza Vodă, mesaj de Paște

04 May 2024 251

Primăria și Consiliul Local Mihail Kogălniceanu, mesaj de Paște

04 May 2024 241

Primăria și Consiliul Local Mangalia, mesaj de Paște

04 May 2024 237

Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local Năvodari, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

04 May 2024 731

Candidaturile PRM la Consiliul Local Constanța au fost admise

03 May 2024 692

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

02 May 2024 479

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 717

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 338

Procesul deschis Consiliului Local Constanța de compania Tundria Patru Invest SRL, ajuns la Curtea Supremă

01 May 2024 451

Achiziția serviciilor de pază și supraveghere în parcul eolian Horia din județul Constanța, administrat de statul român, contestată la CNSC

01 May 2024 735

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 541

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 525

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 558

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 344

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 903