Iubim pământul, iubim natura, iubim viaţa Zeci de persoane au participat la acţiunea Primăriei Cumpăna de plantare a 10.000 de puieţi (galerie foto)

10.000 de puieţi au fost plantaţi, ieri, de Primăria comunei Cumpăna, în parteneriat cu Clubul Rotary Pontus Euxinus Constanţa şi Direcţia Silvică Constanţa, în cadrul campaniei „Luna sădirii arborilor“. Puieţii de salcâmi au fost plantaţi pe malul stâng al Canalului Dunăre - Marea Neagră.

La acţiune au participat 100 de jandarmi de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Constanţa, precum şi cei de la Gruparea Mobilă „Tomis“, sportivii de la Clubul Sportiv Victoria Cumpăna, împreună cu antrenorii lor, Departamentul Egalitate de Şanse a femeilor social-democrate, precum şi tineri social-democraţi ai judeţului Constanţa, Ansamblul de Dansuri Populare Cumpăna, elevi ai Liceului „Nicolae Dumitrescu“, alături de profesori, precum şi locuitori ai comunei Cumpăna. Acestora li s-au alăturat societatea Metropolitan Constanţa, care a asigurat transportul, Auchan Constanţa, care a susţinut activitatea de plantare de la Cumpăna, Ion Răzvan, care a sponsorizat uneltele agricole, şi Clubul Rotary Pontus Euxinus Constanţa.

 „Este o continuare a acţiunii pe care am întreprins-o în urmă cu zece ani pe aceste trei hectare care aparţin Primăriei. Am încercat să acoperim suprafaţa, dar unii dintre gospodarii comunei şi-au băgat animalele pe acest teren, care au mâncat ceea ce noi am plantat. Pe suprafaţa rămasă liberă continuăm plantarea. Mulţumim tuturor celor 423 de persoane care au luat parte la această activitate dedicată Zilei Pământului. Salcâmii plantaţi astăzi vor creşte odată cu copiii noştri“, a declarat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. 230 de arbori din specii diferite vor fi plantați în mai multe zone din municipiu

18 Feb 2022 1455

Amplă acțiune de plantare de copaci la Constanța! Unde au loc evenimentele (galerie foto)

16 Apr 2021 2235

Oraşul Ovidiu înverzeşte pe zi ce trece. Acţiune amplă de plantare

25 May 2020 2523

Acțiune de plantare de Ziua Europei, la Cumpăna Mariana Gâju – „Grija noastră este să aducem stabilitate şi un mediu curat pentru copii“ (galerie foto+video)

12 May 2020 3466

#Fapte nu vorbe! Constanța Restart în acțiune, din nou! (galerie foto+video)

01 Feb 2020 5520

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța a ieșit la curățenie. Unde au acţionat participanţii

14 Apr 2019 1960

LIVE, de la eveniment! Continuă acțiunea de montare a tutorilor și de îngrijire a copacilor, în Parcul din Tomis II (galerie foto-video)

30 Jun 2018 4106

Comunicat - Actiune plantare - Rompetrol

10 Apr 2016 2084