Președintele CJC, Mihai Lupu și-a prezentat raportul de activitate pentru primele luni din mandat (documente)

  • Potrivit Legii nr. 215/2001, fiecare ales local şi judeţean, respectiv primar/viceprimar sau preşedinte de consiliu judeţean/vicepreşedinte de CJ este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi afişat public pe site-ul instituţiei
  • Mihai Lupu a preluat pe 29 octombrie 2020 conducerea Consiliului Județean Constanța
  • În cadrul raportului, Lupu a vorbit despre viziunea strategică centrată pe schimbarea paradigmei în administrația publică locală de la nivelul județului
  • Documentul mai prezintă modul de organizare al instituției Consiliului Județean și modalitatea de adoptate a actelor administrative, o parte dintre dispozițiile emise de președinte (n.r. 130 în primele două luni de mandat)
 
 
 
Potrivit Legii nr. 215/2001, fiecare ales local şi judeţean, respectiv primar/viceprimar sau preşedinte de consiliu judeţean/vicepreşedinte de CJ este obligat să prezinte un raport anual de activitate, care va fi afişat public pe site-ul instituţiei.
 
Mihai Lupu a preluat pe 29 octombrie 2020 conducerea Consiliului Județean Constanța.
 
„Am pus și voi pune pe întreaga perioadă a mandatului meu un accent extrem de important pe transparența instituțională”, a notat Lupu în raportul de activitate pentru perioada octombrie  - decembrie 2020, care însumează 120 de pagini și  pe care îl găsiți accesând secțiunea „documente”.
 
 
În cadrul raportului, Mihai Lupu a vorbit despre viziunea strategică centrată pe schimbarea paradigmei în administrația publică locală de la nivelul județului nostru, viziune care urmărește îmbunătățirea performanței și creșterea competitivității Consiliului Județean Constanța, prin câteva obiective prioritare și anume: accentuarea colaborărilor parteneriale care să includă și suport prin transmiterea către autoritățile publice de know-how și best practice – prin încheierea și derularea parteneriatelor cu actori importanți ai vieții socio-economice (instituții și organisme specializate pe diverse domenii de interes; reprezentanți ai mediului de afaceri și academic; organisme interne și internaționale; O.N.G.-uri etc.); creșterea investițiilor care privesc punerea în valoare a patrimoniului natural și cultural; dezvoltarea infrastructurii de acces către zonele cu potențial turistic existente la nivelul județului; modernizarea drumurilor de interes județean și local și construirea unor rute alternative pentru fluidizarea traficului rutier; derularea unor proiecte de investiții pentru modernizarea clădirilor publice și rezidențiale (cu accent pe îmbunătățirea eficienței energetice); dezvoltarea sistemului sanitar prin facilitarea accesului populației la servicii medicale de calitate și prin implementarea unui sistem eficient de prevenție și de tratament ambulator; dezvoltarea serviciilor sociale precum: servicii de îngrijire la domiciliu, asistență comunitară, centre de zi pentru persoane vârstnice, centre de zi pentru copii etc.; dezvoltarea economică prin valorificarea potențialului mediului de afaceri local și promovarea utilizării inovației și noilor tehnologii; continuarea investițiilor aferente infrastructurii tehnico-edilitare și de management al deșeurilor; valorificarea potențialului sportiv din județ prin dezvoltarea infrastructurii pentru practicarea sportului de agrement și recreere, prin optimizarea bazelor sportive existente și prin construirea unora noi acolo unde nu există; modernizarea infrastructurii de învățământ; creșterea atractivității județului îndeosebi în rândul tinerilor, corelată cu dezvoltarea de noi programe de pregătire profesională pentru aceștia și dezvoltarea capacității administrative și digitalizarea.
 
Dincolo de această înșiruire de obiective, în raport se prezintă modul de organizare al instituției Consiliului Județean și modalitatea de adoptate a actelor administrative, o parte dintre dispozițiile emise de președinte (n.r. 130 în primele două luni de mandat).

Se menționează că toate dispozițiile au fost comunicate, în termenul legal, Instituției Prefectului – Județul Constanța în vederea exercitării controlului de legalitate. Nicio dispoziție nu a fost atacată la instanța de contencios administrativ de către Instituția Prefectului – Județul Constanța, fapt ce relevă că au fost emise cu respectarea legislației în vigoare.

În calitate de ordonator principal de credite, în perioada de raportare, Lupu amintește că a urmărit gestionarea bugetului de venituri și cheltuieli pe criterii de economicitate, eficiență, eficacitate și oportunitate, în conformitate cu competențele conferite de lege pentru finanțarea serviciilor și activităților de interes județean.
 
În ceea ce privește activitatea de inventariere a bunurilor ce fac parte din patrimoniul public și privat al Județului Constanța, se menționează faptul că, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Constanța, la preluarea mandatului, a dispus elaborarea unui Raport privind situația actuală a cadastrării acestor bunuri, inițiativă ce urmează prioritatea Guvernului României care vizează necesitatea realizării cadastrului în România, prin înregistrarea sistematică a tuturor imobilelor de pe teritoriul țării și prin accelerarea implementării Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (P.N.C.C.F.) 2015-2023, demersuri considerate a fi vitale pentru dezvoltarea economică.


„În ce privește activitatea cadastrală, aceasta este deficitară, atât la nivelul județului nostru, cât și la cel al întregii țări. Spre exemplu, a fost o perioadă bună de timp când titlurile de proprietate au fost emise fără o verificare corespunzătoare a terenurilor din punct de vedere cadastral și fără înscriere în Cartea Funciară, motiv pentru care aceste titluri au făcut și fac încă obiectul a numeroase litigii și dispute.


De asemenea, au fost înregistrate cazuri când au fost date abuziv o serie de hotărâri ale Consiliilor Locale prin care unele terenuri au fost scoase de sub regim silvic și ulterior au fost înstrăinate/defrișate. Drept urmare, sunt de părere că, prin ducerea la bun sfârșit, în perioada ce va urma, a unui astfel de demers inițiat la nivelul structurii de specialitate de urbanism și amenajarea teritoriului, cu alte cuvinte, prin cunoașterea stadiului actual al cadastrării, vom putea, pe de o parte, să identificăm problemele și dificultățile întâmpinate în procesul de cadastrare, iar pe de altă parte, să propunem soluții viabile și să luăm cele mai bune decizii astfel încât, într-un interval rezonabil de timp, să ajungem să înregistrăm toate bunurile din patrimoniul Județului și să reatestăm inventarul Județului. Sunt de părere că, această inițiativă va servi drept un sprijin real pentru dezvoltarea, pe termen mediu și lung, a tuturor domeniilor de activitate ale județului nostru: infrastructură, agricultură, economie și mediul de afaceri, sănătate, educație, cultură, turism etc.”, se mai arată în raport.
 
La data de 30 decembrie 2020, Consiliul Județean Constanța anunță public, pe pagina de Facebook a instituției, încheierea Programului anual de asfaltări și reparații ale drumurilor județene pe anul 2020, fapt consemnat și în raportul de activitate al președintelui CJC, detalii în secțiunea „documente”.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Raportul de activitate al consilierului local USR PLUS, Cătălin Florin Iacob, la un an de mandat (documente)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.