Procesul primarului comunei Dobromir, mutat în capitală Eugen Iliescu merge cu ANI la Curtea de Apel Bucureşti

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa, în luna aprilie, constatarea unei stări de incompatibilitate în cazul primarului comunei Dobromir, Eugen Iliescu. Aceasta vine ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Potrivit ANI, primarul comunei Dobromir „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie 2012 - 13 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de primar, şi calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al întreprinderii individuale Iliescu Eugen Întreprindere Individuală, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003“.
Procesul lui Eugen Iliescu împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate a avut, joi, primul termen la Curtea de Apel Constanţa. Completul a decis declinarea soluţionării cauzei şi trimiterea sa spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. „Procesul continuă la Curtea de Apel Bucureşti. Este o chestiune avocăţească, de durată, am făcut intervenţii şi la Constanţa. Deja nu mă mai interesează procesele de incompatibilitate în general, le consider o prostie. Legea după care se ghidează ANI este prea radicală“, a declarat primarul Eugen Iliescu. „Nu consider că am încălcat legea, pentru că am muncit pentru familia mea. Nu am amestecat afacerile personale cu treburile Primăriei“, a adăugat Iliescu.

Primarul Eugen Iliescu susţine că va merge până la ultima instanţă cu procesul, pentru că se simte nevinovat. „În iunie 2012, atunci când am ieşit primar, începeam recoltarea agricolă la întreprinderea individuală, aveam contracte în derulare, nu puteam să o închid aşa, nu puteam să o transfer pe numele soţiei. Ulterior însă, am înfiinţat un SRL la care soţia mea e administrator şi am cesionat toate contractele de arendă la acel SRL“, a explicat şeful administraţiei publice locale din Dobromir. Primarul a precizat şi că, odată cu încheierea ciclului agricol din 2012, a lichidat şi întreprinderea individuală cu specific agricol pe care o deţinea.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ANI, proces la Curtea de Apel Constanţa. Care este obiectul dosarului

23 Jan 2020 2867

ANI, proces la Tribunalul Constanţa. Solicită anularea mai multor acte

15 Mar 2019 2133