S-a semnat contractul de finanţare pentru parcul din Lipniţa

Lipnita_-_Florinel_onescu.jpgPotrivit celor declarate de primarul comunei Lipniţa, Florin-Georgel Onescu, contractul de finanţare pentru realizarea unui parc în satul Canlia a fost semnat zilele trecute cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

„În aproximativ două săptămâni se va da drumul la licitaţie pe SEAP şi sperăm ca până ce iarna îşi va intra în drepturi să demarăm lucrările". Termenul de finalizare a investiţiei este de un an. Investiţia totală pentru realizarea acestui parc se ridică la 1.050.000 de lei, din care 840 de milioane de lei este contribuţia MDRT, iar restul provin din bugetul local.

De asemenea, săptămâna aceasta se va da ordinul de începere a lucrărilor pentru drumul transfrontalier Lipniţa - Kainargea, lucrare care se ridică la 11.434.030,94 lei, lucrarea fiind câştigată de SC Straco Grup SRL, firmă care, în asociere cu SCT Bucureşti şi Genesis, s-a ocupat de cel de-al treilea sector din centura de sud a capitalei, în lungime de 12,5 km, care a costat 30 de milioane de euro.

Primarul Onescu spune că în Lipniţa s-a finalizat asfaltarea străzilor Morii şi Veteranilor, dar şi drumul comunal 45 Coslugea - Izvoarele. Drumul are o lungime totală de 9 km şi a fost asfaltat de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, care, de altfel, are în administrare toate drumurile din comună. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 2,5 milioane de euro. Finanţarea este asigurată de la Guvern prin HG 577/1997 privind pietruirea, reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes local.

În privinţa celor două programe sociale pe care primarul Onescu le-a demarat pentru ajutorarea populaţiei cu precădere pe timpul iernii, respectiv de acordare a ajutoarelor constând în lemne şi de acordare a pachetelor cu alimente, primarul spune că acestea continuă. „Nu s-au încadrat foarte multe persoane pentru ajutorul de lemne pe care îl acordăm", a mai spus Onescu. În ceea ce priveşte ajutoarele cu alimente pe care Primăria le acordă de patru ori pe an, primarul spune că, în 2011, 760 de localnici beneficiază de acest ajutor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Două terenuri din comuna Lipnița sunt scoase la vânzare. Când are loc licitația

18 Apr 2024 433

Județul Constanța Două persoane, rănite într-un accident rutier în apropiere de Lipnița! Șoferul implicat era beat

30 Mar 2024 1017

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt. Când expiră avertizarea meteo

27 Mar 2024 675

Cumpărări directe Casa Bulgărească Lipnița - Canlia, păzită de Direcția de Pază a Județului Constanța. Contractul, atribuit de Centrul Cultural Teodor „T. Burada“ (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 565

Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vânt! Când expiră avertizarea meteo

11 Mar 2024 992

Cumpărări directe Constanța Lucrări de întreținere pe două străzi din comuna Lipnița (DOCUMENT)

07 Mar 2024 1079

Licitații Constanța Primăria Lipnița a alocat peste 1,2 milioane de lei pentru pietruirea drumurilor din satele Coslugea și Carvăn (DOCUMENT)

07 Mar 2024 584

Primăria Lipnița, județul Constanța, undă verde pentru înființarea sistemului de canalizare

22 Feb 2024 707

Licitații Constanța Licitație organizată de Primăria Lipnița înfiintarea unui sistem de alimentare cu apă în satul Cuiugiuc (DOCUMENT)

09 Feb 2024 839

Minor, de 15 ani, a condus un motocross, în comuna Lipnița, județul Constanța

04 Feb 2024 846

Rețele Electrice Dobrogea Mai multe zone din Lipnița, Corbu și Techirghiol, fără curent electric vineri și sâmbătă

02 Feb 2024 800

Rețele Electrice Dobrogea Mai multe zone din Constanța, Corbu și Lipnița, fără curent electric, joi și vineri

31 Jan 2024 938

Ședință Consiliul Județean Constanța „Casa Bulgăreasca” din Lipnița va fi dată în administrare către Centrul Cultural Județean Constanta Teodor T. Burada

29 Jan 2024 761

Primăria Lipnița, județul Constanța închiriază un teren. Ce suprafață are și unde este situat

21 Jan 2024 667

A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul de reabilitare a școlii din localitatea Canlia, comuna Lipnița

16 Jan 2024 819