Administratie locala

Scandal la şedinţa de Consiliu Local din Eforie. Un cetăţean a cerut demisia primarului. Ce taxe au fost majorate (galerie foto+video)

Ieri a avut loc şedinţa Consiliului Local Eforie, pe ordinea de zi aflându-se 19 proiecte, unul fiind retras. Ordinea de zi a fost suplimentată cu două puncte, astfel că 20 de proiecte finale au fost supuse votului aleşilor locali. Toate proiectele au trecut de votul consilierilor.
 
Primul proiect a vizat procesul-verbal al şedinţei din luna anterioară, care a fost motiv de scandal pentru aleşii locali aflaţi în minoritate. Ei au adus în discuţie faptul că mai multe aspecte nu au fost consemnate în procesul-verbal de la ultima şedinţă şi că vor vota împotrivă. Au fost contre între aceştia şi prezidiul şedinţei. În sala de şedinţe au fost prezenţi mai mulţi cetăţeni ai localităţii Eforie, care au venit să asiste şi să îşi spună problemele în faţa celor votaţi. Printre aceştia se afla şi Dumitru Costel Boşogeanu, cetăţean al localităţii, care s-a înscris pe ordinea de zi pentru a vorbi în faţa aleşilor.
 
Revenind la şedinţa de Consiliu Local, unul dintre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi a fost votarea bugetului local al oraşului Eforie. Acest buget a dus la mai multe divergenţe între consilierii aflaţi în sala de şedinţă, mai ales din partea opoziţiei. Unul dintre aspectele invocate de aceştia este că lumea nu înţelege ce votează la buget. Conducerea Primăriei, prin aparatele de specialitate, a menţionat că tabelul privind valorile din buget a fost publicat pe portalul municipalităţii, dar şi la avizier, la sediu, în termenul legal impus de lege. Bugetul a trecut chiar şi cu votul împotrivă al opoziţiei.
 
A urmat proiectul de hotărâre prin care s-a votat execuţia bugetului din anul 2018, Primăria Eforie terminând anul pe excedent. Şi aici au fost 5 voturi împotrivă, chiar dacă aparatul de specialitate financiar al UAT Eforie a explicat că acest vot este necesar pentru încheierea anului fiscal.
 
La punctul 4, poate cel mai aşteptat de cetăţeni, s-au votat taxele locale şi impozitele. Primarul Robert Şerban a făcut o precizare pentru a-i potoli pe cei contrariaţi de cifrele prezentate. „Taxele pentru 2020 rămân la cifrele din 2018, cu indicele de inflaţie”, a spus edilul-şef. Mai precis, taxele revin la valorile de bază din urmă cu un an, iar diferenţa la valori se referă la indicele de inflaţie care va fi în anul aferent. PSD a votat împotrivă. Bugetul a trecut de votul consilierilor.
 
Proiectele de hotărâre pentru stabilirea salariilor funcţionarilor publici din Primăria Eforie, dar şi din entităţile subordonate Consiliului Local Eforie, au trecut cu voturile tuturor consilierilor prezenţi.
 
La punctul 8 de pe ordinea de zi a fost votat proiectul de hotărâre pentru modificarea HCL 84/30.05.2018, prin care sunt acordate ajutoare cetăţenilor. Mai multe categorii de ajutoare au fost modificate. Astfel, pentru cadavrele neidentificate, dar şi pentru defuncţii care nu au moştenitori pentru identificare va fi contractat de către Primărie serviciul funerar la preţul cel mai scăzut.
 
Un alt punct face referire la oferirea de dulciuri şi rechizite în limita a 50 de lei pentru fiecare copil până în clasa a IV-a. De asemenea, Primăria va acorda premii pentru tinerii care fac performanţă la concursurile din judeţ sau la concursurile de nivel superior. Pentru premiul I se va acorda 1.000 de lei, iar pentru locurile II şi III, câte 700 de lei. Mai mult, anumite deplasări vor fi decontate dacă se încadrează în condiţiile stipulate.
 
Consilierii locali au decis să vină în sprijinul persoanelor afectate de modificările Ordonanţei 114. Astfel, pentru impozitele pe clădirile rezidenţiale care vor suferi majorări, în limita a 300 mp suprafaţă, diferenţa de 0,1% va fi suportată municipalitate. Acest proiect a trecut cu 4 abţineri din partea Opoziţiei.
 
A fost votat, de asemenea, proiectul privind acordarea de ajutor pentru unele cazuri sociale. Punctul 11 a adus în atenţie, din nou, un subiect sensibil. Florea Tolea, decedat în prezent, a câştigat în anul 2011 în instanţă vânzarea unui teren de 6.231 mp de pe raza localităţii. Nu s-a pus în discuţie hotărârea instanţei judecătoreşti, dar membrii Consiliului Local au adus în vedere faptul că la OCPI acel teren apare cu clasificarea de „curţi-construcţii”, însă la Primărie apare „spaţii verzi”. Moştenitorii legali ai lui Florea Tolea au însă un alt litigiu pe rol în instanţă, prin care cer daune de 1.000 de lei pe zi de întârziere începând cu 2011, dar şi 20% din valoarea de vânzare a terenului. Un alt consilier local din sală a punctat faptul că societatea hotelului care a aparţinut afaceristului defunct are datorii colosale către autoritatea locală.
 
Celelalte proiecte au trecut fără probleme. La final de şedinţă, Dumitru Costel Boşogeanu a făcut reclamaţii în faţa consilierilor, iar ulterior a cerut demisia primarului Robert Şerban. Edilul-şef s-a ridicat înainte ce acesta să ia cuvântul şi a părăsit sala de şedinţă. A cerut lămuriri cu privire la taxe şi impozite, însă maniera haotică prin care se ofereau răspunsuri a făcut ca acele concluzii ale consilierii locali să nu fie auzite foarte clar. De altfel, un consilier local a precizat că acuzaţiile făcute pe zvonuri nu sunt fondate.
 
Un alt cetăţean care a luat cuvântul a fost avocatul Aurel Panghel, care a precizat că a depus pe data de 2 aprilie 2018 o cerere pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru o investiţie a sa. A plătit aproximativ 25.000 de lei taxa de timbru, iar autoritatea locală nu a eliberat nici în prezent această autorizaţie. A apelat la instanţă pentru a-şi rezolva litigiul, iar aceasta a hotărât că Primăria trebuie să elibereze autorizaţia respectivă. A spus că va cere în instanţă şi plata unor daune de 100.000 de euro.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe litoral, porneşte la drum Cupa Mării Negre. Se întrec micii fotbalişti

23 May 2019 412

De la ce a pornit incendiul devastator de la Eforie Nord. O locuință a fost mistuită de flăcări. Cât a durat intervenția pompierilor

22 May 2019 456

Fotbalul judeţului Constanţa Rezultatele din etapa a 32-a a Ligii a 4-a (galerie foto)

22 May 2019 649

UPDATE. Incendiu în Eforie Nord O casă a fost cuprinsă de flăcări!

22 May 2019 1166

Fotbalul judeţului Constanţa Astăzi se joacă meciurile din etapa a 32-a a Ligii a 4-a

21 May 2019 628

Incendiu în Eforie Nord în sensul giratoriu de la gară

20 May 2019 481

Fotbalul judeţului Constanţa Rezultatele etapei a 31-a a Ligii a 4-a

19 May 2019 1118

Fotbalul judeţului Constanţa Ce meciuri se joacă în weekend în Liga a 4-a, a 5-a şi a 6-a. CS Poseidon Limanu 2 Mai, victorie cu CS Eforie

18 May 2019 828

O societate doreşte să construiască un hotel în Eforie Nord

18 May 2019 404

Accident de muncă în Eforie Nord. O femeie a ajuns la spital după ce o persoană și o scară au căzut peste victimă

17 May 2019 1044

Avarie RAJA în Eforie Nord. Mai mulți consumatori, fără apă

17 May 2019 483

Dezbatere publică pentru investiţia societăţii Briza Mării Negre SRL în Eforie Nord

16 May 2019 588

Fotbalul judeţului Constanţa Rezultatele din etapa a 30-a a Ligii a a 4-a. CS Poseidon 2 Mai - Limanu, noul lider

12 May 2019 994

Avarie RAJA în Eforie Nord!

11 May 2019 353

Revista presei locale

11 May 2019 499