Se reia circulaţia? Mazăre susţine că lucrările de consolidare a străzii Traian s-au finalizat

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, ieri, că în curând va chema presa pe strada Traian pentru a vorbi despre lucrările de consolidare a arterei. „O să vă invit peste două zile, că sunt aproape gata, cred că chiar gata, toate lucrările de consolidare. Mergem să le vizităm”, a afirmat edilul şef, fără însă a menţiona dacă pe această stradă circulaţia, închisă încă din vara lui 2010, va fi în cele din urmă reluată.
Amintim însă că în luna martie a anului trecut, an electoral, şeful administraţiei publice locale a declarat, sigur pe el, că strada Traian va fi redeschisă circulaţiei până la finele lui 2012. Ceea ce, aşa cum s-a putut constata, nu s-a întâmplat. La momentul respectiv, primarul spunea că Harborside Imobiliara a continuat stabilizarea malului din zonă, în ciuda faptului că nu se ştia dacă investitorul va reuşi să construiască şi centrul comercial promis. „Din cele discutate acum (n.r. - martie 2012) cu constructoru, până la sfârşitul anului acesta va fi terminată structura metalică şi vom reda circulaţiei strada Traian”. Conform explicaţiilor pe care Mazăre le-a oferit la vremea aceea, investiţia totală, fără a include aici şi valoarea clădirii viitorului mall, s-ar ridica undeva la 30 de milioane de euro. Este vorba despre stabilizarea malului printr-o structură metalică, structură ce vine peste 200 de piloni de susţinere.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mainstage Agency SRL și-a schimbat sediul social. Printre asociați, constănțeanul Matei Dima, celebrul Bromania

28 Apr 2024 187

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 249

Schimbări importante în Comfort Construct SRL, firmă controlată de Progress Consulting SA, ce administrează Cimitirul Municipal din Constanța

28 Apr 2024 315

Polițiștii din Constanța, invitați la Grădinița din Neptun (Galerie FOTO)

27 Apr 2024 440

Prețul de vânzare a fost redus Casa Brâncovenească din Constanța, o vilă în stil Neoromânesc, își caută un nou proprietar

27 Apr 2024 1586

„Cu 2 MAI puțini“ – pelerinaj din Vama Veche spre locul tragediei de la 2 Mai! „Fie ca vocea noastră să fie ecoul luptei lor pentru dreptate“

27 Apr 2024 518

Bloc de 8 etaje cu parcaj suprateran, pe strada Eliberării din Constanța Dezbaterea publică pentru investiția Calipso Residences SRL va avea loc în luna mai

27 Apr 2024 554

Curtea de Apel Constanța anulează sentinţa privind intrarea în insolvență a SC LTA Mondial SRL, din Constanța! (MINUTĂ)

27 Apr 2024 481

Firme Constanța O societate din domeniul agricol și-a schimbat numele și a fost preluată de un asociat nou

27 Apr 2024 410

Atlantic Blue Construct SRL s-a mutat cu sediul în satul 2 Mai, comuna Limanu, județul Constanța

27 Apr 2024 290

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1020

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 405

Firme Constanța Modificări în Keyconect SRL. Se închide punctul de lucru din Mangalia și se retrage un asociat

27 Apr 2024 302

UPDATE Accident rutier în Constanța! O mașină cu numere de Tulcea s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1874

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1917