Ședință CLM Constanța Nu crește prețul gigacaloriei

  • Gigacaloria nu va fi de 1.043 lei
Proiectul de hotărâre privind aprobarea prețului local al energiei termice furnizată de către Societatea Termoficare Constanța SRL în municipiul Constanța începând cu data de 01.09.2021 nu a trecut de votul consilierilor local.

Cu 11 voturi pentru, 8 împotrivă și 7 abțineri, proiectul a fost respins, iar prețul nu va fi majorat la 1.043 lei. „Deci CET-ul va intra în faliment”, a spus răspicat Chițac, care a subliniat că nu mai există majoritate în consiliul local.

Înainte de votul asupra proiectului, au fost mai multe discuții și înțepări între liderii partidelor din CLM.

„Având în vedere că punctele 8, 9 și 10 vorbesc despre termoficare, cât și despre buget și cheltuieli, iar pe ordinea de zi suplimentară nr. 2 există tariful la consumator, adică subvenția care se acordă populației la RADET sau Termoficare, aș propune să discutăm mai întâi proiectul de pe ordinea de zi suplimentară ca să știu cum ne raportăm la tariful de listă. Acest tarif este unul la care s-a ajuns după expertize externe și s-a luat în considerare o serie de pierderi datorată de rețeaua de distribuție, lipsa de investiții flagrantă și nepăsarea față de această situație. Considerăm că nu putem să mergem cu aprobarea acestui tarif, deși recunoaștem pertinența calcului de la acest moment, care ar fi trebuit să fie public cel puțin cu 2 ani în urmă, doar că lucrurile s-au băgat sub preș. Solicităm să avem proiectul privind subvenția la vot înainte de proiectul 8”, a spus Caragheorghe.

Ionuț Rusu a spus că la punctul 8 că vorbim de 1.084 de lei prețul real, actual, care include tot ce înseamnă pierderile induse. „De ani de zile se duc efectiv în pământ. Când spun că banii se îngroapă în pământ, efectiv se îngroapă în pământ. Acest preț ar fi trebuie asumat de administrațiile precedente. S-a perpetuat o minciună și un pupulism. Actuala administrație Chițac suntem la momentul adevărului, fiind un lucru asumat. Mizeriile nu mai sunt ascunse sub preț. Realitatea este în fața constănțenilor. Am fost votați de oameni care au nevoie de noi ca să fim la fel de responsabili”, a spus Ionuț Rusu.

„Nu putem să votăm subvenția dacă nu avem tariful”, a spus Chițac.

Costin Răsăuțeanu a intervenit. „Am auzit și mă așteptam să se dea vina pe grea moștenire, pe PSD. PSD e de vină și pentru că au scăzut temperaturile. Am auzit de pierderi și mizerii. Pierderea cea mai mare pe care noi trebuie să o suportăm - este pentru că am fost condamnați să suportăm Guvernul PNL-USR. Nu a explodat prețul gaze pe perioada guvernului dvs.? De ce dvs. cei de la PNL și USR nu ați fost de acord cu plafonarea prețului de la gaze și energie. Dacă plafonam, astăzi nu ne mai aflam în situația să umfăm tariful la 1.084 lei. Domnule Chițac, mergeți la București și faceți ceva”, a spus Răsăuțeanu.

Edilul Chițac a spus că s-a înțeles. „Vă invit la mine în birou să vorbim de chestia asta. Nu are nicio legătura creșterea la gaze cu pierderile din trecut. Ați avut un preț de referință de 598, față de el ați plătit subvenția de la 250, iar prețul real era 1.034. Faptul că nu s-a plătit prețul real este pentru că CET-ul a intrat în faliment, iar RADET-ul e aproape în faliment. Este pentru că nu ați plătit prețul real”, a spus Chițac.

Răsăuțeanu i-a urat succes primarului.

Vergil Chițac a adăugat că „87 de milioane lei are CET-ul facturi neachitate. Către Transgaz au 40 de milioane. Dacă noi nu ne raportăm la prețul real, acest tarif va crește. Cei care sunt furnizori de gaz, oricând poate să ceară falimentul CET-ului. Dacă a intrat în faliment, am pus cruce și ne-am luat adio de la termoficarea Constanței. Efortul bugetului Constanței a fost de 73 de milioane de lei în 2021. Ca o notă, peste 15 milioane de euro este interzis printr-o directivă a UE, care spune că este ajutor de real. Prețul real de 1.084 de lei ne duce în situația următoare. Dacă am accepta o subvenție de la 250 la 1.043 am avea un efort bugetar de la 73 la 146 de milioane de lei. Deci, vă rog să rețineți! Am avut discuții cu domnul Caragheorghe. Nu putem să depășim 15 milioane de euro spre 2022. Vrem să schimbăm partea de transport a energiei, pentru asta semnăn un proiect de 22 milioane de euro. Nu putem face asta în ianuarie, februarie, martie. Dar să diminuăm pierderile pentru ultima parte a anului 2022. Urmând ca diferența să o rostogolim pe 2023. Efortul bugetar este extrem de mare. Anul viitor vin proiectele pe marile bulevarde”, a mai spus Chițac. A spus că o să semneze și 1 Mai - 6 milioane de euro.


„Dacă va fi gata SF-ul pentru Spitalul Municipal Constanța, în decembrie îl introducem pe PNRR. Dacă nu suntem conștienți, responsabili, vom ajunge să nu mai putem plăti aceste eforturi”, a spus Chițac.

„Pe cetățean îl ducem la un efort de 50 de lei pe gigacalorie (n.r. de la 250 la 300 lei). Dacă până acum plătea cetățeanul 250 de lei pe februarie, el va plăti 300. Noi vom plăti 700. Trebuie să fim responsabili și să ne gândim la viitorul orașului”, a spus edilul.

„Domnul primar a spus mai multe adevăruri, dintre care o să fac referire la două. A subliniat faptul că acest tarif nu include creșterile utilităților din piață. Sunt alți factori care au dus la acest tarif de 1.043 de lei. Am aflat și noi și nu este bine că se întâmplă lucrul acesta. De ce ar trebui să crească acest tarif de la 250 la 300 de lei pentru consumator...? Din cauza problemelor consumatorii rămân cu calorifere reci și suportă o creștere de 50 lei. O chestie care nu este normală în acest moment. Un alt adevăr este acela că aceste subvenții sunt acordate într-un plafon. Perfect de acord. Se rostogolesc aceste subvenții în anii următori. Pe fonduri europene, vor fi făcute recepții ale proiectelor și de la an la an va scade tariful”, a adăugat Dumitru Caragheorghe.

„Am auzit o pledoarie mai devreme, cum domnul primar își făcea campanie electorală. Se lăuda cu proiectele PSD. Iar cum domnul Caragheorghe este afectat de prețul local pe care trebuie să-l plătească consumatorul clasei. Să intrăm în ordinea de zi și să votăm prețul la tariful pentru consumatorul casnic la sfârșit”, a spus Răsăuțeanu.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuitorii din municipiul Tulcea ar putea rămâne fără căldură și apă caldă de săptămâna viitoare. Ce spun primarul, Ștefan Ilie, și reprezentanții Energoterm

30 Nov 2021 346

Căldura nu are culoare politică. Ce sumă a cerut de la Guvern, primarul Vergil Chițac?

29 Oct 2021 1256

Constanța. Ajutoare pentru încălzire. Care este termenul pentru depunerea dosarelor. Ce acte sunt necesare (documente)

13 Oct 2021 1573

Calendar Ortodox 8 octombrie - pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Pelaghia

08 Oct 2021 1020

Termoficare Constanța anunță Încep probele pentru furnizarea căldurii

04 Oct 2021 1273

S-a rupt lanțul de iubire în Consiliul Local Constanța. USR-Plus și PSD au votat împotriva majorării gigacaloriei

01 Oct 2021 3258

Ajutoare pentru încălzire. Până când se pot depune cererile. Acte necesare

27 Sep 2021 7147

Luna iulie 2021, cea mai caldă lună înregistrată vreodată pe glob

13 Aug 2021 1267

Anul Omagial Iorga N. Iorga şi Franţa – procese istorice, civilizaţie şi oameni (V). Magiştri ai lui Clio

07 Aug 2021 2313

ANM Județele Constanța și Tulcea sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Ce spun meteorologii

30 Jul 2021 1004

Meteo Cod galben de caniculă în Dobrogea

26 Jul 2021 833

După caniculă, revin ploile la malul mării Județul Constanța sub Cod Galben de caniculă, disconfort termic accentuat, dar și instabilitate atmosferică

19 Jul 2021 7259

Administrația Națională de Meteorologie Județele Constanța și Tulcea, sub un nou cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat

18 Jul 2021 893

ANM Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în județele Constanța și Tulcea

15 Jul 2021 757

Rochii de vară cel mai bun accesoriu pentru a merge la plajă în 2021

25 Jun 2021 1028