Administratie locala

Va funcţiona în fiecare zi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cernavodă şi-a deschis pentru prima dată porţile

O zi cu valenţe multiple pentru Cernavodă! Sâmbătă, chiar în ziua în care Podul „Anghel Saligny“ a împlinit 120 de ani de la inaugurare, în oraşul de pe malul Dunării, turismul a făcut un pas în faţă. A fost ziua în care s-a inaugurat unul dintre proiectele administraţiei publice locale: Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Cernavodă. La Casa de cultură „I.D. Chirescu“, managerul de proiect a prezentat toate investiţiile făcute la acest obiectiv. Printre invitaţii primarului Gheorghe Hânsă s-au numărat profesorul Sorin Colesniuc, directorul Muzeului „Callatis“, Corina Martin, preşedinta Asociaţiei de Promovare a Turismului Litoral - Delta Dunării, viceprimarul Gheorghe Pleşa, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu (fost senator al României) şi Adrian Cârlescu, autorul unei „biografii“ turistice a oraşului Cernavodă, care şi-a lansat cea mai recentă lucrare cu prilejul inaugurării Centrului de Informare şi Promovare Turistică. „Am dorit să avem o istorie la zi a oraşului Cernavodă. Mai mult decât atât, aici veţi găsi şi informaţii despre un proiect a cărui documentaţie o vom vota luni (n.r. astăzi)“, a declarat primarul Gheorghe Hânsă.
 
În iulie 2013, Primăria oraşului Cernavodă iniţia proiectul „Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cernavodă“, finanţat prin Programul european „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului“. În septembrie 2014, a fost semnat contractul de finanţare şi au fost demarate lucrările. Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea potenţialului turistic românesc, cu precădere a potenţialului turistic din zona Cernavodă, în ţară şi în străinătate, prin crearea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică în oraşul Cernavodă, în scopul creşterii numărului turiştilor.
 
Ce va promova noul centru turistic? În primul rând, Podul „Anghel Saligny“, ajuns la venerabila vârstă de 120 de ani chiar în ziua inaugurării CNIPT Cernavodă, Aşezarea neolitică de tip Tell „Gânditorul şi Femeia şezând“, Cetatea romană Axiopolis, dar şi alte şase clădiri istorice aflate în apropiere. Nu mai puţin important, de promovare vor beneficia şi Cetăţile Capidava şi Sucidava, dar şi Muzeul de Artă „Dinu şi Sevastia Vintilă“ din Topalu.

De astăzi, CNIPT va funcţiona la capacitate maximă, săptămâna trecută, cele două posturi scoase la concurs fiind ocupate de Andra Dane, care va fi directorul centrului, şi de Georgiana Maravele. Ambele vor avea statut de funcţionar public şi vor lucra de luni până duminică, de la ora 10.00 până la ora 17.00, la noul obiectiv de informare turistică.

Citeşte şi

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, un proiect finalizat cu succes la Cernavodă 
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O firmă din Băicoi va reabilita şi moderniza străzile din Cernavodă (document)

30 Aug 2018 387

Atenţie, şoferi! Podul „Sfânta Maria“ de la Cernavodă intră în reabilitare (document)

14 Aug 2018 3449

O firmă cu zero angajaţi se va ocupa de organizarea Zilelor Oraşului Cernavodă 2018 (document)

13 Aug 2018 599

Cine va prepara şi furniza mesele calde la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Cernavodă (document)

07 Aug 2018 895

Primăria Cernavodă reabilitează Grădiniţa numărul 3! Iată ce firmă se va ocupa de lucrări! (document)

30 Jul 2018 480

Topcadex SRL a semnat cu Primăria Cernavodă. Firma va întocmi documentaţia de cadastru pentru unele imobile (document)

11 Jul 2018 1530

ABC Val SRL va amenaja spații verzi pentru locuitorii orașului Cernavodă (document)

01 Jul 2018 845

Creşa nr. 1 din oraşul Cermavodă va fi reabilitată şi modernizată (document)

30 May 2018 738

Primăria Orașului Cernavodă a încheiat un contract cu OMV Petrom. În ce constă contractul (document)

22 Feb 2018 625

Post vacant la Primăria Cernavodă. Când va avea loc concursul

16 Nov 2017 1385

Primăria orașului Cernavodă angajează. Pentru ce posturi se organizează concurs

27 Oct 2017 2975

Posturi vacante la Primăria Cernavodă. Când are loc concursul

21 Sep 2017 3107

Primăria Cernavodă face angajări. Ce posturi sunt vacante și când este programat concursul

20 Sep 2017 4158

3 G Sport-IP SRL va construi un bazin de înot semiolimpic la Cernavodă (document)

20 Sep 2017 2447

Primăria Cernavodă angajează administrator. Află detalii!

10 Sep 2017 2229

Şase zile de veselie şi voie bună. Zilele Oraşului Cernavodă, sărbătorite cu mic, cu mare

17 Aug 2017 2682

Primăria Cernavodă face angajări. Ce posturi sunt vacante și când este programat concursul

09 Aug 2017 1678

Topcadex SRL va executa documentaţia cadastrală a oraşului Cernavodă (document)

27 Jul 2017 1241

Mai multe posturi vacante sunt scoase la concurs la Primăria Cernavodă. Când va avea loc concursul

22 Jul 2017 2952

Primăria Orașului Cernavodă angajează. Poți participa dacă te încadrezi în cerințele postului

08 Jul 2017 4477

Negociere directă la Primăria Cernavodă. Opal Construct SRL va executa lucrări suplimentare de reabilitare a piaţetei zona Trust (document)

08 Jul 2017 1615

Posturi vacante la Primăria Cernavodă. Când va avea loc concursul

06 Jul 2017 913

Reţeaua de termoficare din Cernavodă, în plin proces de extindere

20 Apr 2017 1580

Colaborare între Primăria Cernavodă şi o firmă din Prahova. Ce contract au încheiat (document)

11 Mar 2017 2531

Mai multe posturi scoase la concurs în Primăria Cernavodă. Află care sunt acestea!

23 Feb 2017 2423

Prezent pentru a doua oară. Orașul Cernavodă, promovat la Târgul de Turism al României.

17 Feb 2017 1415

Ce solişti susţin, la Cernavodă, programul artistic de Revelion, în piaţeta Centrului Civic

29 Dec 2016 1432

Un bloc din Cernavodă va fi reabilitat de Primărie! Ce firmă a câştigat contractul

21 Dec 2016 2824

Primăria Oraşului Cernavodă a dat startul distracţiilor de sărbători

16 Dec 2016 907

Colinde, dans şi voie bună S-a dat startul sărbătorilor de iarnă la Cernavodă!

12 Dec 2016 1677

Se vor servi 1.000 de porții de fasole Ceremonial militar și religios de Ziua Națională a României la Cernavodă

29 Nov 2016 881

Opal Construct SRL se va ocupa de un proiect privind reabilitarea unei zone din Cernavodă (document)

17 Nov 2016 1814

Contestaţia Pegas Impex SRL formulată împotriva Primăriei Cernavodă, respinsă de CNSC (document)

14 Nov 2016 1530

Primăria Cernavodă are două posturi libere. Vezi dacă întrunești cerințele de angajare

08 Nov 2016 3366

Se caută un poliţist local în Cernavodă. Eşti interesat?

29 Oct 2016 2125

Primăria Cernavodă cumpără carburant de la OMV Petrom Marketing SRL (document)

12 Oct 2016 1563

Ședință de Consiliu Local la Cernavodă. Ce vor dezbate aleșii locali (document)

10 Oct 2016 2826

Vezi cine se ocupă de racordarea la magistrala de termoficare urbană în Cernavodă (document)

20 Sep 2016 1862

Începe „Caravana filmului românesc” la Cernavodă. Programul pe zile

13 Sep 2016 1222

Cea mai nouă grădiniță din Cernavodă este aproape gata. O firmă din localitate se va ocupa de finisare (document)

05 Sep 2016 3304

Consiliul Local Cernavodă a aprobat rectificarea Bugetului Local pentru proiectele prioritare de anul acesta. Iată ce are Primăria în plan

30 Aug 2016 2840

Revenire după 27 de ani de pauză Academia de vară „Atlantykron”, un fenomen românesc unic în lume, se desfăşoară la Constanţa

29 Jul 2016 1143

Dezamăgit de rezultate Candidatul PSD la Primăria Cernavodă, Ştefan Pleşa - „Nu ne învăţăm minte că trebuie să respectăm legea“ (galerie foto + video)

07 Jun 2016 2036

Primăria Cernavodă cumpără platformă de cântar, staţie de epurare şi aparate de condiţionat (document)

19 Apr 2016 1523

Percheziţii la Primăria Cernavodă. Se verifică declaraţiile de avere ale consilierilor

14 Apr 2016 3602

După primarul demis, urmează consilierii Schimbări în administraţia locală a oraşului Cernavodă

05 Apr 2016 2327

Exclusiv PNL merge la Cernavodă pe mâna lui Liviu Negoiţă

29 Mar 2016 2291

Afecţiunea care le-a umbrit copilăria Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului, celebrată la Cernavodă

29 Mar 2016 1468

Primăria Cernavodă cumpără mobilier urban de la o firmă din Târgu Mureş (document)

26 Mar 2016 1817

Administraţia locală construieşte o nouă grădiniţă în Cernavodă (documente)

11 Mar 2016 3507