COMUNICAT DE PRESA PRIMARIA NAVODARI Navodari, proprietar pe terenul Taberei de Copii

navodari_consilier_nicolae_.jpgUn an de dispute între primarul oraşului Năvodari şi reprezentanţii celor patru confederaţii sindicale - BNS, prin Dumitru Costin, Cartel Alfa, prin Bogdan Hossu, CSDR, prin Iacob Baciu, şi CNSLR Fratia, prin Marius Petcu, care formează SIND România, ce administrează Tabăra de Copii Năvodari, cele două părţi au semnat un acord de principiu prin care, după  20 de ani, Tabăra de copii şi oraşul pleacă împreună pe acelaşi drum. În această perioadă, Primăria oraşului Năvodari, prin primar, a câştigat pe toate căile de atac procesele cu SIND România - Tabăra de Copii şi a executat silit 11 miliarde de lei vechi, din care 6 miliarde reprezintă penalităţi de întârziere la plată, dar şi 2,3 miliarde de lei vechi (amenzi pentru nerespectarea disciplinei în construcţii, dar şi pentru nerespectarea hotărârilor de consiliu privind curăţenia şi securitatea sanitară).

Practic, oraşul Năvodari obţine de la sindicate 30% din acţiunile Taberei de Copii, în schimbul racordării acesteia la utilităţile oraşului, şi crearea unui parteneriat de acţiune comun.

Oraşul Năvodari rămâne în continuare proprietarul exclusiv al terenului pe care se întinde Tabăra de Copii Năvodari.

Prin prezentul acord se mai obţin de la sindicate:

- cedarea de către SIND România a unei clădiri în favoarea Oraşului Năvodari pentru amenajarea unui spital orăşenesc;

- acceptul SIND România de retragere a dreptului de folosinţă asupra unei suprafeţe de teren în favoarea oraşului Năvodari, pentru lărgirea

drumului de acces între Mamaia şi Năvodari, ce se va desfăşura pe patru benzi.

Chiar dacă SIND România va deţine 70%, iar oraşul Năvodari 30%, orice decizie privind investiţiile pe teritoriul Taberei de copii se va lua doar în consens.

Având în vedere că vechea administraţie a oraşului a retras de la SIND România suprafeţe mari de teren  pentru a le retroceda persoanelor fizice, dar şi ca aport la capitalul social al SC TSP ECOTERM SA, actualul primar Nicolae Matei s-a angajat să nu mai continue aceste retrocedări decât în situaţia în care există hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile.

Matei Nicolae: „Se creează premise de înfiinţare, la Năvodari, a unei veritabile staţiuni turistice, care să funcţioneze. Ne vom implica activ în administrarea actualei Tabere de copii, prin atragerea de investiţii serioase, pentru a crea locuri de muncă, pentru a atrage turiştii. Vom împărţi tabăra în mai multe sectoare de activitate: un sector pentru copiii din ţară şi unul pentru cei din străinătate, unde vom crea cele mai bune condiţii - terenuri de sport, spaţii pentru activităţi culturale (reabilitarea Teatrului de vară), spatii de joaca şi agrement, cazare şi masă de cea mai buna calitate.

În Tabăra de copii vor fi introduse iluminatul arhitectural şi minipiscine. În zona adiacenta spitalului orăşenesc intenţionăm să amenajăm un veritabil sanatoriu balnear, dotat cu aparatură  medicală de cea mai înaltă clasă. Cu acordul Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale se va achiziţiona şi folosi nămol de la Techirghiol.

De asemenea, se urmăreşte înfiinţarea unui campus universitar, construirea unui pavilion multifuncţional, atragerea de investitori pentru construirea unui „Aqualand" acoperit, iar cel puţin trei cantine vor fi date spre închiriere pentru organizarea de nunţi şi vor funcţiona pe tot parcursul anului. Cel puţin trei discoteci vor funcţiona pe teritoriul Taberei de copii.

Am în vedere să înfiinţez şi să permanentizez transportul local între oraş - Tabăra de copii - Mamaia Sat - zona de litoral.

Nu mi-a fost uşor să obţin de la reprezentanţii sindicatelor din România toate aceste lucruri. Negocierile au durat aproape un an de zile. Au fost dure, dar şi constructive.

Într-un final, reprezentanţii sindicatelor şi-au dovedit bunele intenţii şi au recunoscut necesitatea implicării conducerii Oraşului pentru o mai buna administrare a Taberei de Copii.

Am obţinut lucruri foarte importante pentru Oraşul meu şi chiar de la cei care după Revoluţie au mâncat pe pâine toate guvernele. Acum nu rămâne decât să fiu mandatat de către Consiliul Local să perfecţionez actele juridice şi să derulez, în bune condiţii, acest acord.

Din discuţiile purtate cu majoritatea consilierilor locali, indiferent de formaţiunea politic din care fac parte, am fost asigurat că acordul semnat de mine se va materializa într-un proiect de hotărâre, lucru ce se va întâmpla la prima şedinţă de Consiliu Local.

Astfel se creează toate premisele ca Năvodari să fie declarat staţiune turistică."

Departament Relaţii Mass-Media

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

S-a terminat procesul în dosarul cadastrării județului Constanța! Când se va pronunța Tribunalul Constanța

08 May 2024 754

Arsene Olivia Ruxandra s-a retras din calitatea de asociat al Planara Building Works SRL! Arsene Alexandru Felix, unicul asociat

02 May 2024 402

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 732

Recurs în dosarul dintre Arhitectura Plus SRL,firma fondată de actualul arhitect șef al municipiului vs. primarul Constanței

14 Mar 2024 788

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 1078

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 779

Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 februarie 2024

31 Jan 2024 992

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 990

Tribunalul amână procesul deschis de un investitor imobiliar din Constanța pentru anularea unei hotărâri CLC pentru Tomis Nord

20 Jan 2024 671

Vergil Chițac a delegat atribuții importante Viceprimarul Rusu va evalua activitatea celor mai importanți funcționari din Primăria Constanța (DOCUMENT)

08 Jan 2024 1232

Cimitir nou în municipiul Mangalia. La cât este estimată investiția?

27 Dec 2023 1049

De ce sa apelezi la o agenție de web design?

08 Dec 2023 665

In memoriam Ion Mincu, arhitectul care a elaborat planurile pentru restaurarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Constanța

05 Dec 2023 911

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța. Ce proiecte imobiliare se află pe ordinea de zi?

20 Nov 2023 1251

UPDATE Muzeul de Artă Constanța, gazdă pentru Bienala de Arhitectură Dobrogeană! Harry Tavitian, invitat special (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1455