Steagul Ucrainei pe Primăria din Cernavodă

deschidere_3.jpgPrimăria a arborat, timp de o zi, steagul Ucrainei, cu doar trei zile înainte de Ziua Naţională a României.

Apariţia simbolului altei ţări a fost, potrivit primarului din Cernavodă, Mariana Mircea, rezultatul decupării unei părţi din steagul ţării, culoarea roşie, şi păstrarea celor două culori, simbol al altei ţări şi al unui partid local. „A fost o simplă glumă a unor copii sau tineri. Nu se ştie exact cine a făcut acest gest, adică a decupat steagul ţării pe care noi îl aveam arborat. A vrut să lase simblolul altui partid", a  declarat primarul.
În cursul zilei de ieri, drapelul în cauză a fost înlocuit. Primarul a precizat că se vor face cercetări în acest sens, iar cei care au glumit cu simbolul ţării vor răspunde pentru gestul lor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

De ce nu trebuie să te temi de împrumuturile la bancă

17 Jun 2024 220

IGSU în doliu! „Un alt coleg, extrem de iubit și de apreciat, a plecat, mult prea devreme dintre noi, să slujească în armata îngerilor“

16 Jun 2024 2270

Loteria Română anunță câștiguri substanțiale la extragerea de duminică, 16 iunie

14 Jun 2024 535

#ConstanțaEsteBine Valul 7 de energie – partea întâi – ziua 8. 14 iunie 2024. O altă zi de lună în creștere

14 Jun 2024 424

Oficial de la BEC În două comune din țară se organizează noi alegeri! Rezultatele parțiale înregistrate la scrutinul din 9 iunie 2024

13 Jun 2024 763

Horoscop pentru joi, 13 iunie 2024. Este o tendință de a vorbi prea mult pentru unii nativi ai zodiacului

13 Jun 2024 709

Licitații Constanța Achiziții noi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța! (DOCUMENT)

12 Jun 2024 421

Procurori noi la DIICOT! Iată cine sunt noii „luptători“ Antimafia! Unul este din Constanța

12 Jun 2024 4055

Volei După un sezon apreciabil cu CSM Constanța, antrenorul Cristian Imhoff a ales o altă provocare

12 Jun 2024 878

Societate nouă, deschisă la Constanța. Iată cu ce se ocupă Daytona Street Food SRL

12 Jun 2024 547

Firme Constanța Restaurant nou, deschis în Valu lui Traian. Iată cine îl administrează

12 Jun 2024 612

Telenovela alegerilor locale și europarlamentare de la Costinești, continuă! Mai multe nereguli constatate

12 Jun 2024 839

Președintele Klaus Iohannis „ Zona Mării Negre este vitală pentru securitatea întregului spaţiu euroatlantic”

11 Jun 2024 589

Ministerul Sănătăţii Săptămâna trecută - 262 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2

11 Jun 2024 419

UPDATE Județul Constanța Incendiu pe câmp, între Castelu și Medgidia! (FOTO+VIDEO)

11 Jun 2024 925