Cine ii ancheteaza pe preotii lui Teodosie

preot_Mangalia_Restantia_Petru.jpgÎn 2005, Neculai Poalelungi, actual consilier audit al Arhiepiscopiei, s-a luat la bătaie cu un alt preot, în birourile bisericii * Maria Dumitrescu a rămas fără casă în urma intervenţiilor preotului Petru Restanţia din Mangalia, membru al Consistoriului Eparhial

Patru preoţi ai Arhiepiscopiei Tomisului au înaintat un memoriu către Patriarhul Daniel, prin care solicită anularea deciziei de caterisire care s-a făcut în mod ilegal. Trei dintre ei au mers mai departe şi au depus şi plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Marius Mustaţă, fost protoiereu de Băneasa, şi soţia sa, ex-juristă a Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie, au fost primii care au avut curajul de a divulga aspecte deloc ortodoxe din sânul Arhiepiscopiei. Cei doi, alături de Vasile Guriţă şi fiul său - Ciprian, foşti preoţi la Biserica Naşterea Domnului din Eforie Nord, se constituie părţi vătămate în dosarul penal 266/P/2007 de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). În acest dosar, arhiereul este acuzat de abuz în serviciu şi acte grave de corupţie. Preotul militar Traian Chircu, singura faţă bisericească din ţară onorată cu Crucea Patriarhală, semnează, alături de preoţii Guriţă şi Mustaţă, memoriul depus la Patriarhia Română. El nu a făcut încă plângere la DNA, însă consilierul bisericii, da. Ioan Ababei spune că în data de 5 martie 2009 a făcut plângere penală la DNA, din cauza modului abuziv în care a fost trecut lăcaşul de cult „Adormirea Maicii Domnului" din subordinea Armatei în cea a Arhiepiscopiei de către „oamenii lui Teodosie".

Nicolae_Poalelungi.jpgÎnlocuiţi de consilierul juridic al Arhiepiscopiei

Primul preot căruia i-a fost interzis să mai fie slujitor al Domnului este pr. Marius Mustaţă. În primăvara lui 2008, s-a reunit Consistoriul Eparhial şi l-a caterisit pentru nereguli administrative. Pe 19 februarie 2009, acelaşi tribunal bisericesc se reunea pentru a patra oară în cazul preoţilor Guriţă. Li s-a ridicat dreptul de a mai fi preoţi, în lipsă. Locul le-a fost luat, surprinzător, de pr. Ciprian Ioan Cojocaru - consilier juridic al Arhiepiscopiei Tomisului. Şase capete de acuzare au stat la baza sentinţei în cazul preoţilor de la Eforie Nord: „coparticipare la administrarea incorectă, în mod abuziv şi cu rea-voinţă a parohiei, atât prin ignorarea organismelor parohiale, cât şi prin dispunerea după bunul plac asupra veniturilor parohiei", „promovarea şi prezentarea în public, cu intenţii ascunse, a persoanei domnului Leica Florentin, ca fiind unicul ctitor, proprietar şi susţinător al edificiului bisericii", „neascultarea faţă de autorităţile superioare bisericeşti", „sfidarea şi denigrarea în faţa persoanelor laice a ierarhului", „Neascultarea de Biserică, respectiv Arhiepiscopia Tomisului", „susţinerea contradictorie şi cu absurditate a ideii despre biserică şi parohie, ca proprietate particulară". Traian Chircu, cel de-al patrulea răspopit, a primit, în urmă cu două luni, un control din partea Arhiepiscopiei Tomisului, în genul celui de la Eforie Nord. Rezultatul controlului: preotului militar i s-a luat binecuvântarea de a mai sluji din motive administrative. La fel ca ceilalţi trei colegi, preotul militar a rămas pe drumuri şi cu datorii de zeci de milioane către enoriaşii de la care s-a împrumutat să finalizeze lucrările la lăcaşul de cult. „Subsemnaţii preot Mustaţă Marius, preot Guriţă Vasile, preot Guriţă Ciprian şi preot comandor Chircu Traian vă rugăm să daţi înalta binecuvântare pentru anularea deciziei de caterisire pentru primii trei şi cea de suspendare pentru cel de-al patrulea. În fapt, vă aducem la cunoştinţă că am fost suspendaţi din oficiu, nu ni s-a făcut o anchetă conform Regulamentului BOR, fără o aducere la cunoştinţă a acuzaţiilor, fără posibilitatea de a ne apăra, neexistând niciun apărărtor desemnat la Tomis, fără citarea şi ascultarea oamenilor care ar fi vrut să depună mărturii în favoarea noastră, judecarea în zi necanonică, în post, introducerea în Consistoriu a persoaneleor laice (ex. Av. Petrescu Mihai Victor)", precizează feţele bisericeşti în memoriul înaintat Preafericitului Daniel.

Bătăuşul Poalelungi, consilier audit

Însă, se pare că doi dintre preoţii care le-au anchetat şi verificat pe aceste feţe bisericeşti pe care Înalt Preasfinţia Sa Teodosie le-a considerat nevrednice pentru Arhiepiscopia pe care o conduce nu sunt deloc uşi de biserică. Preotul Neculai Poalelungi, consilier audit în cadrul corpului de inspecţie şi control al Arhiepiscopiei Tomsiului, i-a făcut, în urmă cu patru ani, pe clerici să plece capul în jos de ruşine. Spre uimirea enoriaşilor, în 2005, preoţii Neculai Poalelungi şi Iulian Zisu au uitat de cele sfinte şi s-au luat la bătaie. Motivul conflictului a pornit de la o neînţelegere legată de acte. Şi dacă s-au luat la bătaie în birourile bisericii, au dorit să menţină tradiţia şi s-au împăcat în faţa Arhiepiscopiei Tomisului.  În ciuda scandalului creat pe marginea incidentului deloc adecvat pentru o faţă bisericească, niciunul dintre ei nu a fost dat afară din preoţie. Ba, mai mult, Neculai Poalelungi a ajuns să-şi controleze colegii şi să le divulge neregulile. Ambii preoţi bătăuşi slujesc la Biserica Sfântul Nicolae (Catedrala Navigatorilor) din cartierul Km 4-5.

Recidiva lui Poalelungi


Dar acesta nu este singurul act prin care actualul consilier audit al Arhiepiscopiei încalcă nu numai regulamentul Bisericii Ortodoxe, dar şi pe cel al bunului simţ. Un alt scandal a luat amploare când, de Înviere, enoriaşii Catedralei Navigatorilor au constatat cu stupoare că trebuie să scoată din buzunar bani de pască. Mai nou, pâinea sfinţită, pe care tot ei o donaseră bisericii, avea un preţ. Printr-un afiş, feţele bisericeşti îi înştiinţau pe enoriaşi că trebuie să scoată cinci lei din buzunar pentru a putea lua un pacheţel de pască. Bineînţeles, această taxă impusă în mod ilegal a încins spiritele şi i-a făcut pe credincioşi să se revolte. Părintele Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a luat legătura cu preoţii în cauză, care au declarat că afişul cu suma de cinci lei a fost pus în scop orientativ.



Preot la Biserică, afacerist în timpul liber

Consistoriul Eparhial este compus din trei membri, iar în cazuri speciale pot fi numiţi alţi doi membri supleanţi. Preşedintele tribunalului bisericesc este pr. Gheorghe Malcea, iar preoţii Vasile Mitrofan şi Petru Restanţia, membri ai Consistoriului. Cel din urmă slujitor al Domnului a intrat nu numai o dată în atenţia presei. În ediţia din 5 iulie 2005, cotidianul ZIUA de Constanţa prezenta cazul bătrânei Maria Dumitrescu, deportată politic, care se pare că a rămas fără casă în urma intervenţiilor preotului Petru Restanţia din Mangalia. Terenul şi casa femeii, situate pe strada Oituz, la numărul 19, au atras la acea vreme privirile multor persoane şi au constituit o afacere imobiliară pe cinste. Ani de zile, potenţiali cumpărători s-au arătat interesaţi de proprietatea bătrânei. Maria Dumitrescu a preferat să nu-şi vândă locuinţa şi să-şi petreacă ultimii ani de viaţă în casa sa. Bătrâna şi-a spus ofurile şi problemele unei persoane cu menirea de a asculta şi povăţui. Potrivit celor declarate de ea, preotul nu numai că a spovedit-o, dar i-a propus în repetate rânduri să-i vândă terenul, asigurând-o că îi va cumpăra un imobil în Constanţa. După runde de negocieri, aceasta a fost de acord cu vânzarea terenului, dar şi-a dorit să păstreze casa unde să locuiască până la sfârşitul zilelor sale. „Petre Restanţia a profitat însă şi m-am pomenit că mi-au fost luate cu forţa actele de proprietate ale casei şi terenului", povestea la acel moment femeia. Potrivit celor spuse de ea, împuternicitul notarial i le-a smuls din mână şi nu i le-a mai înapoiat, pe motiv că trebuie să le citească la birou. După ceva timp, Maria Dumitrescu a fost vizitată de părintele Petru Restanţia în calitate de proprietar al terenului şi al casei. „Mi-au spus că deja mi-au găsit o garsonieră în Constanţa şi trebuie neapărat să mă mut, pentru că au nevoie de casa mea", a explicat, la acel moment, vârstnica. În martie 2004, Maria Dumitrescu a fost mutată cu forţa într-o garsonieră din Constanta, situată pe Şoseaua Mangalia, la numărul 91, iar povestea ei s-a sfârşit în favoarea feţei bisericeşti. În 2008, preotul Petru Restanţia şi-a dorit să cocheteze şi cu politica. Astfel, anul trecut a fost pe listele pentru Consiliul Local Mangalia, dar nu s-a afiliat niciunui partid, ci a participat ca independent.

Ce a răspuns Arhiepiscopia Tomisului

Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr. Eugen Tănăsescu, a declarat că, în ceea ce-l priveşte pe părintele Neculai Poalelungi, nu comentează şi nici nu face aprecieri referitor la funcţia pe care o ocupă. Iar, în ceea ce priveşte incidentele în care a fost implicat pr. Petru Restanţia, membru al tribunalului bisericesc, a declarat că un răspuns oficial va fi dat de Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului.

{mos_ri:Teodosie,preoti}

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Crestin nedumerit de naivitatea oamenilor !

08 Nov, 2016 21:24

De ce oamenii cu case, terenuri, bani dau preotzilor si superiorilor acestora " lupi imbracatzi in haine de oaie ", in loc sa vanda din vreme ce au, si sa-si cum pere un spatziu mic, cat le trebuie la vremuri grele, de batranetze ! In loc, ca oa menii batrani singuri, sa se ataseze de familii cu multzi copii, ori de familii cu venituri modeste, le dau, ii infunda, ii burdusesc cu bani si averi pe preotzii care muuultzi dintre ei, nici prin cap, nu le trece sa-i ajute pe oamenii naivi ca da nu spun altcumva ca sunt !

Articole asemanatoare

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7816

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 3291

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1351

Un an de închisoare cu amânare pentru Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior la Primăria Constanța (MINUTĂ+DOCUMENT)

21 Mar 2024 881

Un angajat al Consiliului Județean și-a cerut transferul la Agenția pentru Pescuit și Acvacultură din cadrul Ministerul Agriculturii! Despre cine este vorba?

15 Mar 2024 828

Ce au găsit procurorii DNA într-un coș de gunoi Viorela Mirabela Călin, fost consilier juridic superior în Primăria Constanța, acord cu procurorii DNA! Ședință importantă azi la Tribunalul Constanța (DOCUMENT)

19 Feb 2024 1584

Angajări Constanța Post vacant la Spitalul Clinic CF Constanța. Condiții

18 Jan 2024 1790

Angajări Constanța Universitatea Ovidius din Constanța scoate la concurs două posturi de consilier juridic. Iată ce trebuie să faci

16 Nov 2023 1155

Un angajat al Consiului Județean și-a cerut transferul la Primăria Năvodari (DOCUMENT)

20 Oct 2023 1241

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodarie Comunală Techirghiol face angajări

10 Oct 2023 1141

Angajări la Universitatea Ovidius Constanța. Posturile pentru care se organizează concursul

28 Sep 2023 1530

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

26 Jul 2023 849

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

25 Jul 2023 771

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

24 Jul 2023 803

Argus SA, unul dintre cei mai importanți producători de uleiuri vegetale din România, recrutează

23 Jul 2023 553