Scandalagiul Panait

"Hronicul" infractiunilor comise de primarul din Tortomanu

In cei cinci ani de cand este primarul comunei Tortomanu, Gheorghe Panait a reusit contra-performanta de a fi implicat in numeroase scandaluri * Multi dintre locuitori il acuza de savarsirea unor grave abuzuri si fapte penale * Potrivit acestor persoane, Panait patroneaza un grup de interese al carui scop este obtinerea de avantaje materiale, pe orice cai * Alaturi de fostul director al scolii, Panait este acuzat ca in perioada 2000-2002 a deturnat cateva tone de ajutoare sosite din Marea Britanie, prin intermediul unei fundatii umanitare * La alegerile locale din 2000 a mituit numerosi alegatori, oferindu-le bautura la carciuma proprietate personala si care era amplasata chiar in fata circumscriptiei electorale * Pe data de 31 august 2004, la initiativa lui Panait, Consiliul Local Tortomanu a emis o hotarare bizara, prin care locuitorilor li se interzicea sa iasa din localitate, intre orele 19.00 si 05.00 dimineata * Primarul isi motiva hotararea afirmand ca in acest fel se vor stopa furturile de animale sau sustragerile de combustibil din conductele aflate in zona * Oamenii din comuna spun insa ca decizia a fost luata tocmai pentru a proteja infractorii, acuzatie deosebit de grava daca se va stabili ca este adevarata * "Intaiului gospodar" i se mai imputa faptul ca in februarie 2001, desi nu era nevoie de o astfel de lucrare, a ordonat schimbarea acoperisului la scoala, inlocuind tigla noua cu tabla de proasta calitate * Lucrarea a fost efectuata de controversatul Ianos Gabor si a fost platita din bani publici * Suma reala achitata nu se stie cu exactitate, intrucat actele (daca au existat) au disparut in mod misterios * In urma cu doua luni, la Tortomanu s-a iscat un nou scandal, de aceasta data, intre crescatorii de animale * Vacarii reclamau faptul ca nu sunt lasati pe islaz si ca sunt agresati de oierii protejati de Panait * Un localnic a facut greva foamei timp de o saptamana, dar primarul a afisat o indiferenta crasa si doar interventia autoritatilor constantene au facut ca scandalul sa fie in cele din urma aplanat

De mai bine de cinci ani de zile, localitatea constanteana Tortomanu a devenit teatrul de operatiuni al unui grup de interese al carui scop principal este obtinerea de avantaje materiale personale pe orice cale si cu incalcarea prevederilor legale. Potrivit declaratiilor oferite de mai multi locuitori, "gasca" din Tortomanu reuneste asa-zisa elita (directorul scolii, preotul, seful postului de politie precum si alte cateva persoane din aparatul administrativ) si este patronata de insusi primarul Gheorghe Panait. Acesta si apropiatii sai sunt protagonistii mai multor scandaluri de amploare produse in ultimii ani si care situeaza Tortomanu in fruntea unui neoficial clasament al comunelor constantene cu probleme. De fiecare data, Panait a reusit sa scape cu fata curata gratie relatiilor pe care le are la Constanta si Medgidia, in cercul sau de apropiati figurand ofiteri de politie, procurori sau inspectori scolari. In momentul in care cotidianul ZIUA de Constanta a facut publice o parte din abuzurile si faptele de coruptie savarsite in localitate, Panait s-a infuriat si s-a lansat intr-o serie de actiuni menite sa ne intimideze. De cel putin doua-trei ori pe saptamana, "intaiul gospodar" a sunat la sediul redactiei proferand amenintari. El a mers pana acolo incat le-a "promis" ziaristilor care scriu de el ca le va da "pamant in comuna", dar "doi metri pe doi metri", ceea ce reprezinta, deloc voalat, o amenintare cu moartea. Totul a culminat cu o descindere la sediul redactiei, cand Panait si mai bine de zece apropiati ai sai au incercat sa intre si sa "lamureasca" problema.Primele abuzuriIn perioada alegerilor locale din anul 2000, Gheorghe Panait, un om "obisnuit" cu doar opt clase, era proprietarul carciumii din sat. Omul era de mai multi ani membru al unui partid important si, potrivit mai multor persoane, a trebuit sa "dea din greu la judet" pentru a fi propus sa candideze la primaria comunei. Profitand de vadul comercial pe care il avea, Panait si-a facut campanie direct in local si i-a lasat pe ceilalti candidati sa urmeze caile legale. Pana aici, nimic scandalos, sa spunem, dar problema a devenit mult mai serioasa chiar in ziua alegerilor. Ca un facut, localul lui Panait se afla chiar in centrul comunei, vis-a-vis de scoala devenita circumscriptie electorala. De la primele ore ale diminetii, "gospodarul" a deschis carciuma si stand in pragul ei a inceput sa ii invite inauntru pe toti cei care veneau sa voteze. Bineinteles, bautura oferita era pe gratis, asa ca orice om putea consuma doua-trei pahare de tarie, inainte sa intre in cabina de votare. Implicit, in timp ce localnicii "radeau" una mica, Panait continua sa isi faca campanie, promitand ca daca va ajung primar va face "cate in luna si in stele". Treaba a mers in acest fel cateva ore bune pana cand un membru al comisiei locale l-a anuntat pe presedinte si a cerut oprirea actiunii si sanctionarea lui Panait. Din pacate, chiar de atunci, oamenii incepusera sa se teama de "carciumarul cu relatii" astfel ca sanctionarea a devenit doar o mustrare, presedintele rugandu-l pe Panait sa inchida carciuma in acea zi pentru ca incalca legea si este mai bine "sa nu apara probleme". Fapta fusese insa comisa si cu siguranta paharele de alcool au avut un rol determinant in alegerea ca primar a lui Gheorghe Panait. Bineinteles, nu generalizam acest incident la nivelul tuturor locuitorilor, pentru ca o parte dintre acestia, chiar daca nu au ajuns la carciuma l-au votat pe Panait, "fermecati" de promisiunile desarte.Tone de ajutoare disparute "misterios"La putin timp dupa ce a fost ales in functie si si-a intrat in atributii, noul primar a inceput sa isi dea arama pe fata. Grupul condus de primarul Gheorghe Panait si de directorul scolii de la acea vreme, Octavian Ionascu, este acuzat ca in anul 2001 a deturnat efectiv tone de ajutoare trimise de catre Fundatia Umanitara Barrow Romanian Action Group (BRAG), din Marea Britanie. Mai multe calculatoare, articole de imbracaminte si incaltaminte, vopsea, var lavabil si numeroase alte bunuri s-au "volatilizat" pur si simplu, la persoanele sarace carora le erau de fapt destinate transporturile ajungand doar o cantitate insignifianta. Nu au fost intocmite acte pentru receptie, nu s-au facut sortari, iar Ionascu si Panait au oferit bunuri tuturor celor din "gasca", lasandu-i cu buza umflata pe localnicii care aveau intr-adevar nevoie. Profesorul de istorie Petre Prisecaru a reusit sa descopere modul de operare al acestei retele si a sesizat organele abilitate, dar acest lucru avea sa ii aduca doar necazuri, intrucat "caracatita" mafiota are ramificatii si in institutiile insarcinate sa ancheteze cazul. Chemati sa controleze modul in care au disparut ajutoarele, inspectorii ISJ si chiar unii "oameni ai legii" nu au facut altceva decat sa incerce intimidarea lui Prisecaru, pe care l-au amenintat adesea ca va ramane fara slujba daca mai face multe "valuri". Au urmat sesizari, anchete, dosare penale si procese interminabile, in timpul carora dascalul a demonstrat ca acuzatiile care i-au fost aduse sunt false si ca bunurile venite din Marea Britanie nu au disparut in mod "misterios", ci au ajuns pe mana lui Panait si a apropiatilor acestuia. In fapt, primarul detine impreuna cu familia o firma de comercializare a produselor second-hand si printr-un astfel de magazin au fost vandute ajutoarele "disparute". Multi dintre locuitorii comunei stiu despre aceste fapte, dar se tem sa spuna ceva ca sa nu devina si ei victimele "retelei", asa cum se intampla cu Prisecaru. Dupa ce cadrul didactic a facut publica deturnarea ajutoarelor, Panait si Ionascu au intocmit (dupa un an de zile de la receptia tirurilor) liste cu persoane din comuna care ar fi primit asa-zisele bunuri. Si aici este vorba despre fapte penale, pentru ca au existat semnaturi in fals, iar localnicii respectivi nu stiu nimic despre aceasta lista. Altii dintre ei au semnat intr-adevar pe lista intocmita de cei doi, dar au fost indusi in eroare intrucat li se spusese ca semneaza pentru aducerea de lemne de foc.Dreptul de a circula liber, interzis in comunaGheorghe Panait a reusit anul trecut sa mai provoace un scandal de proportii, atunci cand a inventat o hotarare prin care localnicilor li s-a interzis sa circule in afara comunei, dupa o anumita ora. Astfel, pe data de 31 august, Consiliul Local Tortomanu, subjugat aproape total de primar, a emis o bizara Hotarare 31. Prin aceasta decizie, nimeni din comuna nu avea voie, intre orele 19.00 si 05.00 dimineata, sa iasa din localitate. Motivatia oficiala a fost ca in acest fel se va reduce fenomenul infractional, care in zona rurala consta in furturi de animale sau de produse agricole. Chiar daca un consiliu local are puterea de a lua unele decizii, o astfel de hotarare reprezinta un abuz, pentru ca incalca un drept conferit prin Constitutie, tuturor cetatenilor romani. Panait mai afirma la acea vreme ca in acest fel se vor stopa si furturile de combustibil din conductele care trec prin apropierea localitatii. Insarcinat pentru a veghea la respectarea hotararii Consiliului a fost desemnat agentul Dumitru Marian Iordan, seful postului local de politie. Este de-a dreptul ridicol daca tinem cont ca cu doar cateva saptamani inainte, acelasi Panait afirmase, cu martori, ca acest Iordan este implicat in sustragerile de motorina si benzina din regiune. Intre timp, cei doi s-au impacat insa, dupa care a aparut aceasta decizie stranie. Hotararea a fost in vigoare mai bine de o luna de zile, dar cu toate acestea fenomenul infractional nu a cunoscut vreo scadere spectaculoasa. La presiunea cetatenilor, in toamna anului 2004, hotararea a fost abrogata.Afacerea "tigla - tabla"In cursul anului 1998, la scoala gimnaziala din comuna au fost efectuate reparatii capitale, care ar fi trebuit sa rezolve problemele existente pentru cel putin 15 ani. Corpurile A si B ale cladirii au fost consolidate si cu acelasi prilej au fost efectuate si numeroase alte lucrari utile. La putin timp dupa ce a castigat primul mandat de primar, Gheorghe Panait a avut o idee "revolutionara" si anume de a inlocui total acoperisul unitatii de invatamant. Era o decizie absolut inutila (cladirea era in stare foarte buna), care acoperea insa interesele oneroase ale "intaiului gospodar". Fara sa aiba o hotarare a Consiliului si fara sa organizeze vreo licitatie, primarul a decis ca de lucrare sa se ocupe controversatul om de afaceri Ianos Gabor. De numele acestuia sunt legate mai multe scandaluri, in ultimii ani el fiind acuzat ca in colaborare cu alti primari din judet s-a "infruptat" pe nedrept din banii publici. Firma lui Gabor nu dispunea de autorizatie de a executa lucrari precum cea de la scoala. Toata tigla de pe acoperis ("veche" de trei ani si inca de buna calitate) a fost scoasa, iar mare parte a fost vanduta unor persoane apropiate lui Panait. Desi la acea vreme pretul era de 26.000 lei bucata, prietenii lui Panait au platit doar cate 1000 lei. In putinele acte emise la acea vreme a fost mentionata ca folosita o cantitate de tabla mult mai mare decat cea reala. Preturile au fost "umflate", iar tabla a fost trecuta ca fiind foarte buna din punct de vedere calitativ, ceea ce era neconform cu realitatea. Ulterior, "rasolul" dat de Gabor avea sa fie observat de toata lumea, intrucat in scurt timp la scoala au aparut alte probleme. Astfel, acoperisul de tabla a cedat in multe locuri si adesea, in unele clase, ploua. Vara, tabla se incinge, iar in clase se inregistreaza temperaturi insuportabile, de pana la 40 de grade Celsius. Manopera deficitara a condus implicit la noi lucrari care au fost platite tot din bani publici. Intrucat tabla era de proasta calitate, acoperisul scolii s-a lasat, iar in primavara anului 2003 o portiune de tavan, grav afectata de ploaie, s-a prabusit pur si simplu. Toate facturile justificative din "afacerea tigla - tabla" au disparut (Gabor a declarat ca i-au fost furate din masina) astfel ca nici acum nu se stie cati bani a pierdut la acea vreme comunitatea.Indiferenta lui Panait conduce localnicii la comiterea unor gesturi extremeLa sfarsitul lunii mai a acestui an, comuna Tortomanu a fost din nou zguduita de un scandal de proportii, poate cel mai grav dintre toate si care era foarte aproape de a se incheia cu pierderea unei vieti omenesti. Si de aceasta data, un rol determinant in "tulburarea apelor" l-a avut comportamentul inadecvat al primarului Gheorghe Panait. In jurul datei de 25 mai, intre crescatorii de animale din comuna a izbucnit un conflict deschis. In fapt, vacarii reclamau ca oierii nu ii lasa sa intre pe islazul comunal, unde legea le permitea accesul. Unul dintre crescatorii de vite, fostul consilier local, Ion Bucur (om respectat in comunitate) a fost la un pas de a fi batut de unul dintre oieri. La acea data se stia foarte bine ca acestia din urma erau protejati de primar, care le cerea din cand in cand cate un miel, pentru a rezolva unele "probleme de la oras". Dupa ce a fost la un pas de a fi linsat pe pasune, Ion Bucur a mers la primarie pentru a cere sa i se faca dreptate. Omul a reclamat faptul ca legea pasunatului nu este respectata si ca vacarii nu au unde sa mai mearga cu animalele. Bucur a fost tratat cu batjocura de Panait care i-a spus ca daca are vreo problema cu unul dintre oieri sa ii "dea si el la cap", indemnandu-l asadar la savarsirea unor acte de violenta. Vazand ca autoritatile locale nu au de gand sa faca nimic, Bucur s-a decis sa intre in greva foamei. El si-a manat chiar ciurda de vite in fata primariei si s-a asezat acolo, decis sa nu plece pana nu se i se rezolva problema. Pe tot timpul celor sase zile de greva, Bucur a fost injurat si agresat de Panait si acolitii acestuia. Batranul de 60 de ani s-a trezit chiar ca a devenit din victima agresor, atunci cand vice-primarul Lucian Chipic l-a acuzat ca l-ar fi lovit. De fapt, vicele a vrut sa il goneasca pe grevist, iar acesta s-a opus, fara sa comita insa vreun act de violenta. Oricum, experimentat in astfel de situatii, Chipic a mers imediat la Spitalul Medgidia de unde si-a obtinut un certificat medico - legal in care in mod eronat se mentiona ca tanarul "edil" fusese agresat. O atitudine ciudata a avut-o si seful de post Iordan, care l-a tot amenintat pe grevist ca daca nu pleaca, il baga la racoare. De altfel, Iordan chiar i-a dat omului o amenda contraventionala de doua milioane de lei pentru tulburarea linistii si ordinii publice. Dupa sase zile de greva foamei, Ion Bucur a lesinat si a fost dus in stare grava la spital, fiind foarte aproape de a-si pierde viata. Incidentul a ajuns si la urechile autoritatilor judetene care s-au implicat activ in rezolvarea acestei situatii. De abia atunci, presat din exterior, Panait a fost de acord sa se implice in rezolvarea conflictului crescatorilor de animale. S-a incheiat un armistitiu, in care fiecarei parti i-a fost atribuita o zona de islaz unde sa isi poata desfasura activitatea in cele mai bune conditii. Toata aceasta tevatura se putea rezolva inca de la inceput, daca Panait ar fi fost interesat macar putin de problemele locuitorilor din Tortomanu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Conducerea Curții de Apel Constanța și a Tribunalului, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

14 Jun 2024 404

Știri justiție Constanța Andreea Octavia Panait și Teodora Boicescu rămân președinți în Tribunalul, respectiv Judecătoria Constanța, a decis CSM

14 Jun 2024 356

Oficial de la BEJ Constanța! Florin Mitroi este președintele CJ Constanța. Câte voturi au obținut ceilalți contracandidați?

13 Jun 2024 878

Câte secții de votare din județul Constanța au finalizat procedurile legate de procesul de vot

10 Jun 2024 797

#Alegerilocale2024 Rezultate parțiale CJC. Florin Mitroi, noul președinte al Consiliului Județean Constanța

10 Jun 2024 6976

Alegeri locale 2024 Președintele BEJ Constanța, Iulia Opariuc Dan despre procesul electoral din județul Constanța (VIDE)

09 Jun 2024 1645

Alegeri locale Constanța Președintele unei secții de votare din Hârșova a plecat acasă cu ștampila de control! Ce spune IPJ Constanța?

09 Jun 2024 685

Eleni Cristina Marcu, fost vicepreședinte al Curții de Apel Constanța, desemnată membru în Comisia de evaluare a activității judecătorilor de la Curtea Supremă

07 Jun 2024 609

Afaceristul George Secărea, acțiune extraordinară la Curtea de Apel Constanța pentru „salvarea“ PUZ-ului terenurilor din strada Belvedere

05 Jun 2024 513

Alegeri locale 2024 Cine sunt reprezentanții partidelor politice în Biroul Electoral Județean Constanța (DOCUMENTE)

04 Jun 2024 1066

George Secărea, cu PUZ-ul anulat definitiv pentru terenurile din strada Belvedere, din Constanța! Curtea de Apel explică de ce (MOTIVARE)

02 Jun 2024 847