Dacia pierde cota de piata in UE

auto.jpgNumarul inmatricularilor de autoturisme Dacia noi a scazut in UE in primele zece luni ale anului cu 5,7%, la 202.466 unitati, reducand cota de piata a marcii la 1,8%, insa prezenta companiei pe piata europeana s-a intarit in octombrie, potrivit datelor prezentate de ACEA.

Astfel, in luna octombrie, cota de piata a Dacia, care face parte din grupul francez Renault, a crescut la 2,2% la nivelul UE, de la 1,5% in septembrie, respectiv 2,1% in octombrie 2010, potrivit Mediafax.

 Dacia avea o cota de piata de 1,9% in UE in primele zece luni ale anului trecut.

Inregistrarile de autoturisme noi Dacia au urcat in luna octombrie cu 5,5% fata de volumul din aceeasi perioada a anului trecut, la 22.632 de unitati, potrivit unui comunicat al Asociatiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

 Vanzarile Dacia in Europa au crescut puternic in perioada 2008-2010, datorita schemelor de stimulare a pietei auto prin subventionarea achizitiei de autoturisme noi introduse de mai multe state din zona euro, indeosebi Germania si Franta, care au propulsat puternic cererea pentru masini ieftine in contextul prudentei consumatorilor si bugetului mai restrans pentru cheltuieli discretionare.

 Astfel, numarul inmatricularilor Dacia in UE a crescut de la sub 70.000 in anul 2007 la peste 250.000 anul trecut, cand constructorul a avut o cota de piata de 1,9% in Europa, potrivit raportarilor ACEA.

 Piata auto din UE s-a contractat in primele zece luni ale acestui an cu 1,2% dupa numarul inmatricularilor de autoturisme noi, la 11,126 milioane de unitati, de la 11,257 milioane in aceeasi perioada a anului trecut.

 Romania a inregistrat in perioada ianuarie-octombrie o scadere de 9,8% a volumului inmatricularilor de automobile noi, la 63.723 de unitati. In octombrie, piata romaneasca s-a contractat cu 5,5%, la 7.828 de inmatriculari. La zece luni, Romania este a 17-a piata auto din UE.

 Germania a fost singura mare piata europeana care a inregistrat o crestere semnificativa in intervalul analizat (9,8%), in timp ce Franta, a doua piata de pe continent, a consemnat un avans de numai 0,4%. In Marea Britanie, Italia si Spania, inmatricularile au scazut semnificativ, cu 4,5%, 10,8%, respectiv 19,7%.

 La nivelul lunii octombrie, volumul inmatricularilor de automobile noi a coborat cu 1,8%, la putin peste un milion de unitati, cu o evolutie stabila in Germania (plus 0,6%), cresteri in Franta si Marea Britanie (2,4%, respectiv 2,6%) si scaderi in Italia (-5,5%) si Spania (-6,7%).

 Dintre marii constructori de automobile, numai Volkswagen a inregistrat o crestere semnificativa in primele zece luni, de 7,5%, la 2,579 milioane de unitati. PSA Peugeot Citroen si Renault au consmenat scaderi de 7,6%, respectiv 8,5%, iar General Motors a evoluat stabil, cu un plus de 0,3%. Fiat a inregistrat o scadere de 11,9%, iar BMW, cel mai mare constructor de autoturisme premium, a crescut cu 9,5%.

Sursa: Wall-street.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 403

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 471

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2680

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 474

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1637

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2980

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 849

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 707

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 697

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1578

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 736

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 883

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 681

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1452

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 665