OUG 50/2010 nu este retroactivă

Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România a remis un comunicat de presă în legătură cu declaraţiile şefului FMI legate de OUG 50/2010. În continuare puteţi citi conţinutul integral al comunicatului de presă.

"Suntem surprinşi de declaraţiile domnului Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, prezentate în presă în ultimele două zile.

În acest context ne vedem nevoiţi să revenim asupra subiectului retroactivităţii , sperăm de data aceasta pentru ultima oară, devenit un leitmotiv obsesiv al adversarilor OUG 50/2010 şi care nu face decât să inducă o stare de nesiguranţă în rândul consumatorilor, în acelaşi timp mergând până la a genera declaraţii publice bazate pe premise false.

Aşa cum am afirmat şi anterior, în mai multe rânduri, în acest caz nici nu se discută despre o eventuală retroactivitate a OUG 50/2010. Într-adevăr, noua reglementare se aplică şi contractelor aflate în derulare şi de aici se poate crea impresia unei retroactivităţi, dar adevărul este că OUG 50/2010 se aplică numai pentru viitor, numai efectelor viitoare ale contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, nu are nici un efect asupra prestaţiilor deja efectuate (nu sunt recalculate dobânzi plătite anterior, nu se prevede posibilitatea returnării comisioanelor deja încasate). Mai mult, chiar în lipsa unor dispoziţii exprese, OUG 50/2010 tot s-ar fi aplicat şi contractelor în derulare. Ceea ce face noua reglementare este să clarifice modul în care regulile stabilite se vor aplica acestor contracte, limitând posibilitatea unor interpretări arbitrare şi defavorabile consumatorilor.

Dorim să subliniem încă o dată faptul că OUG 50/2010 este conformă Directivei 48/2008 şi legislaţiei comunitare. Specificul directivei ca instrument de drept comunitar este că, în transpunerea sa, statele membre trebuie să asigure că scopul urmărit de aceasta este atins şi că nu există dispoziţii legislative contrare. Prin urmare transpunerea nu reprezintă, aşa cum de multe ori se întâmplă, o traducere cuvânt cu cuvânt a unei directive, ci un proces laborios de integrare în legislaţia naţională, de adaptare la specificul naţional. De altfel la punctul 10 din preambulul Directivei 48/2008 se menţionează foarte clar că "un stat membru ar putea să menţină sau să introducă dispoziţii legale naţionale corespunzătoare celor din prezenta directivă sau anumitor prevederi privind contractile de credit din aceasta, care nu intră în sfera de aplicare a prezentei directive". Prin urmare, intenţia legiuitorului european a fost de a lăsa posibilitatea statelor membre să hotărască, în conformitate cu specificul naţional, extinderea sau nu a aplicării directivei.

În sfârşit, încă mai aşteptăm ca cineva să-şi asume responsabilitatea realizării unui studiu independent, imparţial şi corect care să arate care ar fi impactul aplicării OUG 50/2010 asupra mediului bancar. Ne-am săturat să tot auzim aceleaşi cifre, repetate obsesiv, ca şi în cazul subiectului retroactivităţii, de reprezentanţii mediului bancar şi preluate, în lipsa unui suport ştiinţific, în declaraţiile publice ale unor reprezentanţi ai diferitelor instituţii. În acelaşi timp, suntem curioşi cam care au fost pierderile consumatorilor începând din a doua jumătate a anului 2008 şi până la momentul intrării în vigoare a OUG 50/2010, perioadă în care creditorii, pe baza clauzelor abuzive inserate în contracte, au majorat abuziv ratele dobânzilor. De asemenea, ar fi util de ştiut care a fost câştigul creditorilor obţinut prin perceperea comisionului de risc, declarat ilegal prin hotărârile mai multor instanţe de judecată.

Ca o concluzie, suntem aproape siguri că domnul Franks nu deţine toate informaţiile pentru a avea o imagine de ansamblu a întregii situaţii. În aceste condiţii dorim să-i adresăm rugămintea de a evita, cel puţin până la obţinerea tuturor informaţiilor, declaraţii publice asupra acestui subiect.

Ne întrebăm care vor fi efectele asupra economiei ale unei populaţii lăsate la bunul plac al creditorilor şi aduse în situaţia de a nu-şi mai putea plăti ratele la credite. Vor putea băncile singure să susţină creşterea economică şi creşterea consumului în lipsa consumatorilor?
În acelaşi timp, nu înţelegem care este legătura dintre aplicarea OUG 50/2010 şi Acordul cu FMI chiar presupunând că cifrele amintite de creditori sunt reale, în ce măsură acestea pot avea un impact negativ asupra bugetului de stat, astfel încât România să nu poată respecta condiţiile stabilite prin Acordul cu FMI?"

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție la vandalizarea containerelor în Constanța!

17 May 2024 379

BNR semnalează o creștere semnificativă a economiei în 2024

13 May 2024 467

Vremea la Constanța astăzi 13 mai 2024! Previziunile meteorologilor pentru prima zi din săptămână (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 May 2024 854

INS România Turismul, în luna martie 2024 - Vezi situația în stațiunile de pe Litoral și Delta Dunării (DOCUMENT)

08 May 2024 521

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 513

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 537

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2723

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 514

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1658

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 3061

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 874

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 731

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 734

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1638

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 767