#ConstanțaEsteBine 17.06.2023 Cu o zi înainte de luna nouă, și într-o zi mai liberă, de sâmbătă


17.06.2023
Cu o zi înainte de luna nouă, și într-o zi mai liberă, de sâmbătă, să putem să ne acordăm mai ușor și fluid la fluxul de energie al acestei perioade.
Care este învățătura pentru astăzi a ”Celei care știe să fie femeie (La Que Sabe) – prin cuvintele din cartea Oanei Silvia Filip?
Despre iubire

”Dacă vrei să cunoști iubirea în profunzimea ei, dacă vrei să fi o purtătoare de iubire și să dăruiești iubire, trebuie să te iubești pe tine mai întâi.
Trebuie să aduci iubirea înapoi acasă și apoi să o lași să radieze prin sufletul tău.
Trebuie să te reîndrăgostești de tine cu toată puterea și abnegația de care ești capabilă.
Nu poți să dăruiești ceea ce nu ai deja, știi asta, nu?

Dacă în sufletul tău nu ai făcut încă pace cu tine, locul iubirii este ocupat de rușine, reproșuri, acuze, învinovățiri.
Astfel, ceea ce consideri că este un act de iubire față de alții este doar o falsă imagine a iubirii. Această falsitate se simte și, prin reflectare, vei primi de la lume ceea ce transmiți, de fapt: o lipsă de iubire.
De câte ori nu te-a durut că cei apropiați nu și-au manifestat iubirea față de tine așa cum ai fi vrut?
De câte ori nu i-ai acuzat că nu te iubesc?
De câte ori nu ai suferit când ai considerat că cineva drag ție ți-a întors spatele?


Toate aceste momente nu sunt decât dovada vie că încă mai cauți iubirea în exteriorul tău, că suferi încă de o lipsă de iubire față de tine însăți și că ceea ce dăruiești nu este iubire.
Sună dur?

Poate.
Dar din iubire față de tine îți arăt ceea ce poate nu ai vrut să vezi până acum.
Așa cum spuneam, ești mult mai mult, mult mai frumoasă, mai înțeleaptă și mai puternică decât crezi.
Eu o văd în tine pe La Que Sabe și este timpul să te trezești, draga mea, să îți accepți măreția pe care doar iubindu-te o poți descoperi.”

Am auzit de atâtea ori aceste cuvinte ”să mă iubesc pe mine”. Și chiar dacă mintea le aude și percepe, restul corpului refuză să le trăiască.
Când mă uit în oglindă, mă uit cu ochi critici, nemulțumiți că aspectul fizic nu îndeplinește standardele sociale. Mă uit cu ochii prin care m-au privit mama, tata și alți oameni dragi, care mi-au subliniat continuu ce nu le place la mine. Cum ar fi bine să mă schimb, pentru a fi ”acceptată” și ”iubită” de ei.
Oare este și experiența voastră? Sau se vede mai bine astăzi această ”neiubire” de sine, dincolo de cuvinte frumoase și îndemnuri înțelepte.

Știu că este putere personală multă în interior. Și mai observ cum este blocată în reflexia de sine (victimizarea) și în nemulțumirea moștenită de la educatori.
Capcanele sociale sunt la suprafață și vizibile, să le putem observa în frumusețea lor.
Să avem o zi cât mai echilibrată și să ne fie bine tuturor
Cu iubire

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 12 5 mai 2024 Hristos a înviat!

05 May 2024 361

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 11 4 mai 2024 Coborâm vertiginos spre luna nouă de pe 7 ma

04 May 2024 335

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie - partea a doua - ziua 10. 3 mai 2024. Natura arată mai frumoasă ca niciodată

03 May 2024 341

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 6 29 aprilie 2024 Dacă nu există destule provocări, devenim leneși, apatici și ne îngrășăm ușor

29 Apr 2024 376

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 387

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 419

#ConstantaEsteBine Valul 5 de energie – partea întâi – ziua 2.Trecerea de la o frecvență de vibrație la alta se poate face cu multă ușurință.

25 Apr 2024 394

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 491

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 429

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 438

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 424

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 472

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 6 14 aprilie 2024 Sunteți în pline energii de vârtej și schimbări?

14 Apr 2024 474

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 629

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 531