#ConstanțaEsteBine ​25 octombrie 2023. Cum se simte la voi apropierea eclipsei de lună plină în Taur?

Cum se simte la voi apropierea eclipsei de lună plină în Taur?
Vine sâmbătă, în câteva zile, în toate puterea turbulențelor și influențelor sale.
Taurul este un simbol al atașamentelor de planul material: alimente, obiecte, bani, bunuri, orice aduce plăcere și experiențe corpului fizic.
Observați testele pe care le primiți.
Ieri am mai plătit o ”taxă pe prostie”, descoperind ceva ce am făcut în ignoranță și inconștiență, și pentru care am fost ”taxată” financiar. Mi-am anulat cardul bancar și mi-am făcut unul nou, pentru a nu continua să rămân fără forma energetică reprezentată de bani.

Jurnalul meu cu ”taxe pe prostie” este consistent. Și deși învăț mereu, observ că periodic, mai adaug câte o nouă experiență acolo. Se pare că doar așa creștem. Când ne doare puțin mai tare.

Ce ne spune astăzi Anthony de Mello în cartea sa ”Conștiența, capcanele și șansele realității”?

”Conceptele sunt întotdeauna înghețate.
Realitatea curge.
În final, dacă ar fi să-i credem pe mistici, realitatea este un tot, însă cuvintele și conceptele fragmentează realitatea.
De aceea este atât de greu să traduci dintr-o limbă în alta, pentru că fiecare limbă decupează realitatea în mod diferit.
Fiecare limbă are cuvinte și expresii ce nu pot fi traduse, deoarece deformăm realitatea și adăugăm sau scădem ceva, iar sensul în care folosim cuvintele se schimbă într-una.
Realitatea este un întreg, iar noi o știrbim, pentru a fabrica concepte și folosim cuvinte, pentru a denumite diferite părți.

Cuvintele nu-ți pot oferi realitatea.
Ele doar arată, ele doar indică. Le folosești ca marcaje pentru a ajunge la realitate.
Dar, odată ce-ai ajuns acolo, conceptele tale sunt inutile.

Să presupunem că, într-o zi privesc la un copac. Până acum, de fiecare dată când m-am uitat la un copac, am spus: ”ei bine, este un copac”. Dar azi, când mă uit la un copac, nu văd un copac.
Cel puțin, nu văd ceea ce eram obișnuit să văd.
Văd ceva cu prospețimea cu care vede un copil. Nu am cuvinte pentru ceea ce văd.
Văd ceva unic, întreg, curgător, nefragmentat.
Ceva ce îmi trezește admirația.
Dacă m-ai întreba ”Ce ai văzut?”, ce crezi că aș răspunde?
Nu am cuvinte pentru asta.
Nu există cuvinte pentru realitate.
Pentru că imediat ce îi atribui un cuvânt, ne întoarcem din noi la concepte.

Atunci privește, observă, petrece ore întregi observând.
Privind ce? Orice
Chipurile oamenilor, forma copacilor, o pasăre în zbor, o grămadă de pietre, privește cum crește iarba. Intră în contact cu lucrurile, privește-le.
Să sperăm că atunci te vei smulge din acele tipare rigide pe care le-am creat cu toții, din ceea ce ne-au impus gândurile noastre și cuvintele noastre.
Să sperăm că vom vedea.
Ce vom vedea?
Acest lucru pe care am ales să-l numim realitate, orice-ar fi el dincolo de cuvinte și concepte.

Când pornim în viață, privim la realitate cu uimire, dar nu este uimirea inteligentă a misticilor, este uimirea fără formă a copilului.
Mai târziu, uimirea moare și este înlocuită de plictiseală, pe măsură ce ne dezvoltăm limbajul, cuvintele și conceptele.
Apoi, să sperăm că, dacă avem noroc, ne vor reîntoarce la uimire.”

Una dintre experiențele personale cele mai puternice este că atunci când trăiesc ceva special (în natură, sau pur și simplu, în singurătate) și doresc să împărtășesc această trăire cu altcineva, în timp ce povestesc simt la propriu că dispare un element de valoare și unicitate. Mai ales când simt că celălalt nu apreciază deloc relatarea și o preia ca pe o umplere a propriei sale plictiseli ”ai urcat și tu pe munte, ce mare scofală?”.
Aceste experiențe mă învață să-mi țin gura. Și să împărtășesc doar limitat, mai ales când este vorba de trăiri care m-au umplut de energie.

Continuăm astăzi observarea și tentăm să trecem dincolo de cuvinte. Să simțim tot ce se întâmplă. Așa cum vine, din energia turbulentă a eclipsei de lună.
Cu iubire, tuturor 



Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda