#ConstanțaEsteBine 4 iulie 2023. Zi energetic amestecată – pentru unii sărbătoare, pentru alții, jeluire.

4 iulie 2023

Zi energetic amestecată – pentru unii sărbătoare, pentru alții, jeluire.
După cum ne poartă, pe fiecare, măria sa Mintea cea puternică.

Ce spune Dan Millman în cartea ”Calea luptătorului pașnic” prin vorbele personajului Socrate, despre Minte?

” – Bun, atunci care sunt manierele pozitive de a-ți utiliza mintea?
Și-a ridicat privirea din farfurie și mi-a răspuns.
- Nu există așa ceva.
După care și-a reluat liniștit masa.
- Nu există! Socrate, asta e o aberație. Ce se întâmplă atunci cu toate creațiile minții? Cu cărțile, bibliotecile, arta? Cu toate progresele societății în care trăim, generate de mințile geniale ale umanității?
M-a privit cu compasiune, și-a așezat liniștit bețișoarele pe masă, după care mi-a spus:
- Nu există minți geniale.
După care a așezat farfuriile în chiuvetă.
- Socrate, nu mai face asemenea afirmații iresponsabile și explică-mi ce vrei să spui!

S-a întors cu cele două farfurii strălucind de curățenie.
- Cred că e timpul să definim niște termeni.
”Mintea” e unul din acele concepte alunecoase, la fel ca ”iubirea”.

Definiția corectă a acestor termeni depinde de nivelul de conștiință al omului.
Haide să-ți explic altfel: tu ai un creier care îți controlează corpul, care stochează informații și care le prelucrează. Suma acestor procese abstracte ale creierului este cunoscută sub numele de ”intelect”. După cum vezi, această definiție nu pomenește nimic de minte.
Creierul și mintea nu înseamnă același lucru. Creierul este real. Mintea nu este.

”Mintea” este reflectarea iluzorie a agitației din interiorul creierului.
Ea dă viață tuturor gândurilor haotice și necontrolate care ies la suprafață din adâncurile subconștientului.
Conștiința nu este tot una cu mintea.
La fel, luciditatea înseamnă cu totul altceva decât aceasta din urmă.
Mintea nu reprezintă decât un obstacol, o dificultate.
Este un fel de eroare evoluționistă a ființei umane, una din primele slăbiciuni care au apărut de-a lungul acestui experiment sublim care a fost crearea omului. Personal, nu îi atribui nici un fel de utilitate.

Am rămas tăcut, respirând profund. Nu prea știam ce să spun. Într-un târziu, au apărut și cuvintele:
- Nu prea înțeleg ce vrei să spui, dar îmi pari foarte sincer.
S-a limitat să-mi zâmbească.
- Soc, am continuat eu, ce trebuie să fac? Să-mi tai capul ca să scap de minte?
Mi-a zâmbit din nou, amuzat:
- E și acesta un remediu, dar are câteva efecte secundare neplăcute.
Creierul poate fi un instrument cât se poate de util. De pildă, își poate aminti un număr de telefon, poate rezolva o problemă de matematică sau poate compune o poezie.
Din această perspectivă, putem spune că funcționează ca un motor pentru restul trupului.
Când devii însă obsedat de problema ta de matematică sau de numărul de telefon, sau când rumegi la infinit tot felul de gânduri și amintiri care ies la suprafață fără nicio intenție conștientă din partea ta, nu putem vorbi de o activitate a creierului, ci mai degrabă de o rătăcire a minții. Aceasta pune stăpânire pe tine. În acest caz, putem spune că motorul a luat-o razna.
- Cred că încep să înțeleg.
- Ca să înțelegi cu adevărat, va trebui să te observi pe tine însuți, să vezi cum îți funcționează mintea.
Când din subconștientul tău iese la suprafață un gând furios, tu devii una cu el. La fel se petrec lucrurile cu toate emoțiile tale. Ele sunt răspunsurile tale viscerale la gândurile pe care nu le poți controla. Gândurile sunt precum niște maimuțe sălbatice înțepate de un scorpion.”

Să petrecem astăzi o zi cu atenția pe mintea noastră și să observăm ce iese din ea și cum ne agățăm de gândurile noastre, exact ca o maimuță de toate crengile.
O zi cât mai prezentă tuturor

Cu iubire


Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 4. 11 mai 2024. Cum știm că avem ficatul în stare bună?

11 May 2024 416

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 13. 6 mai 2025. O zi de lună întunecată, care precede luna nouă de mâine

06 May 2024 495

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 489

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 9. 2 mai 2024. Suntem în plină perioadă de detoxifiere și eliminări

02 May 2024 384

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 434

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 415

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 904

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 473

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 477

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 556

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 616

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 555

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 569

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 641

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 11. 21 martie 2024. Suntem la mijlocul unei săptămâni provocatoare

21 Mar 2024 527