#ConstanțaEsteBine 5 august 2023. Ați observat cum apar în viață situații și circumstanțe în care sunteți nevoit să abandonați credințe, obiceiuri sau acțiuni?



Ați observat cum apar în viață situații și circumstanțe în care sunteți nevoit să abandonați credințe, obiceiuri sau acțiuni, pe care le-ați făcut până atunci, pentru că nu se mai potrivesc deloc?
Asta se întâmplă frecvent cu dieta, sau cu relațiile, ori chiar cu activitățile pe care le numim ”serviciu”. Ce a fost bun și ne-a servit o perioadă, nu mai este în regulă în prezent.

Este ca în perioada adolescenței, în care corpul fizic creștea și se schimba, hainele rămâneau mici și aveam nevoie de încălțări cu număr mai mare la pantofi.

Observăm asta mai bine ca niciodată astăzi, în week-end-ul schimbător și provocator din portalul Leului.

Gregg Braden ne reamintește la pagina 75 a cărții ”Pășind între lumi”:
”Cred că este interesant cum se poate ca un lucru, care a fost atât de eficient, într-un anumit punct al vieții, să nu ne mai ajute, în aceeași măsură, în alt moment, din aceeași viață.
Am convingerea, venită din inimă și întreaga mea ființă, că trăim exact acest scenariu: credințele vechi, bazate pe polaritate (bine/rău), nu ne mai sunt de folos.

Observând evenimentele care se desfășoară zi de zi în jurul fiecăruia dintre noi, eu văd vieți întregi care sunt trăite sub semnul expansiunii și al explorării, într-o luptă pentru a atinge cunoașterea de sine, în contextul limitat al unei credințe străvechi care nu mai este adecvată.

Din această perspectivă a conștiinței, în urmă cu 3500 de ani, și eu și voi eram niște copii dornici să ne cunoaștem pe noi înșine. Regulile și liniile directoare din acea vreme ne-au fost de mare folos, permițându-ne să trăim suficient de mult pentru a ajunge în acest punct din prezent al istoriei, când putem transcende aceste reguli și linii directoare.

Ajungând să cunoaștem, ne pierdem inocența, dobândind în schimb înțelepciunea experienței.

Cunoașterea noastră de grup ne indică să ne înălțăm deasupra vechii condiționări care ne-a cerut să urâm și să ucidem tot ceea ce nu este ”corespunzător”.

Cunoașterea noastră de grup ne cere să devenim un sistem mai măreț, în totalitatea noastră, decât ceea ce am fost ca fragmente separate, crâmpeie dintr-un adevăr mai restrâns.
Am depășit acele imagini, mituri și concepte ale unei paradigme care face acum loc pentru altceva – ceva vast, întreg și atotcuprinzător.

Deși bănuiesc că undeva, în interiorul ființei voastre, simțiți acest adevăr, faptul de a îl vedea scris constituie un catalizator puternic, care vă confirmă ceea ce ați simțit și vă permite să mergeți mai departe, primind ceea ce vă oferă viața.”

Sunt utile confirmările de la cercetătorii moderni ai lumii.
Informațiile ne ajută să observăm mai atent ceea ce este.
Dar noi trăim viața zi de zi.
Citind cărți, aflăm despre multe concepte frumoase și interesante.
Dar dacă ele nu au utilitate practică, în trăirea noastră zilnică, rămân doar informații teoretice.
Ca o informație să devină funcțională, adică să influențeze comportamentul zilnic, necesită aplicare practică și observarea efectului.

Cum ne influențează ”căldura” interioară (acidoza) și exterioară (radiațiile) viața zilnică?
Cum ieșim din paradigma ”bine/rău” și învățăm să folosim ceea ce este, în avantajul nostru?
Să profităm de Luna nouă din 16 august, cu ambele luminarii – soarele și luna – în semnul acțiunii și curajului, semnul Leului și să petrecem două ore la un Webinar ce împletește energia trecutului (textele lui Caragiale) cu experiența prezentului (senzațiile corporale trăite zilnic). https://alexaevent.ro/.../des-povestitoarea-caldura-mare.../

Să avem cu toții un week-end cât mai liniștit, cu observatorul prezent și atent la energie, așa cum se mișcă ea continuu prin viețile noastre
Cu iubire, tuturor 


Articol și foto preluate de pe Facebook/ZyannaOrinda

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 283

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 407

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 539

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 417

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 438

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 408

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 6 14 aprilie 2024 Sunteți în pline energii de vârtej și schimbări?

14 Apr 2024 442

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 479

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 10 4.04.2024 Astăzi este despre 4 (patru), structură și ordine

04 Apr 2024 613

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 557

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 516

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 521

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 603

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 11. 21 martie 2024. Suntem la mijlocul unei săptămâni provocatoare

21 Mar 2024 490

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 10 20 martie 2024 Energia Echinocțiului se simte din plin

20 Mar 2024 544