#ConstanțaEsteBine 9.03.2023 Matematica lunii martie 9 (nouă)

Am ajuns la finalul șirului de numere principale. Le denumim și cifre, deși cuvântul este folosit abuziv. Cyfre este transcriere după denumirea arabă ce simbolizează golul, adică zero, nimic-ul.
Când începem să studiem fiecare domeniu, așa cum este și numerologia, descoperind curând că nu știm nimic, că avem o spoială de înțelegere, folosind cuvintele așa cum ne-au fost oferite, fără să intrăm în profunzimea sensului lor și ne mulțumim cu foarte puținele informații și experiența celor care ne-au învățat.

Matematica ne este predată în școli de profesori, iar acasă, bazele sale sunt realizate de părinți. Scopul studierii acestei științei este înțelegerea bazelor economice ale relațiilor dintre oameni: cu alte cuvinte, înțelegerea abundenței sau sărăciei, la un nivel abstract. Se presupune că stăpânind bazele matematicii, învățăm să ne descurcăm în lumea reală cu energia banilor și a resurselor: să adunăm și să scădem, să înmulțim și să împărțim.

Singura problemă este că cei care ne învață (profesorii de matematică, părinții) NU și-au rezolvat propriile probleme economice. Nu sunt adulți relaxați, abundenți, mulțumiți de viețile lor și aplicând principiile pe care ni le oferă, în viețile lor.
Copiii învață imitând, nu cicăliți la cap și transformați în roboți care rețin informații.

Haideți să ne uităm în acest moment în viața noastră, așa cum este ea în prezent?
Există abundență? Există prosperitate? Avem destul resurse cât să ne împlinim nevoile și să nu ne facem griji pentru ziua de mâine?
Astăzi vorbim despre 9 (nouă) un număr de trei ori sacru (3X3).

Este numărul Dragostei Universale, al fanteziei și libertății.
Cea mai importantă libertate a minții noastre este cea a imaginației sale.

9 este considerat simbolul adevărului, întrucât matematica sa este specială: dacă este multiplicat cu orice alt număr, dă un produs ale cărui cifre adunate între ele fac tot 9.

9x3 = 27, 2+7 = 9
9x4 = 36, 3=6 = 9
9x5 = 45, 4+5 = 9

Și tot așa.

Fiind ultima cifră elementară, are trăsătura de a închide în sine toate celelalte cifre și simbolizează conștiința de grup.
Semnifică ”lecția învățată”, faptul că ai trecut de la început până la final prin energia și trăsăturile celorlalte cifre, celorlalte lecții.
La ființele umane, este numărul de luni necesare pentru maturizarea fătului în pântecele mamei, pentru a se putea naște și supraviețui în lume.
Sarcina umană durează 9 luni, adică trei anotimpuri, 3x3, o matematică sacră ce influențează corpul fizic al copilului întreaga viață. Copiii care se nasc la final de toamnă sunt copii puternici și viguroși fizic, pentru că sarcina începe la debutul primăverii și trece prin cele trei anotimpuri pline de roade și cu soarele mult timp sus pe cer.
Valeriu Pănoiu – în Numerologie și destin citează

Persoanele cu destinul 9 au drept misiune personală: altruismul, responsabilitatea socială, umanismul.
Nativul își găsește împlinirea prin serviciile oferite celorlalți, printr-o contribuție adusă la nivel social
Experiențele de viață îl pun în situația de a simți compasiunea, responsabilitatea socială, altruismul, binele comun.

Acest nativ are de asumat un rol public, ce se traduce profesional printr-o meserie care se adresează unui mare număr de oameni
Profesional, se simte confortabil în fața unui grup (ca profesor, de exemplu), sau în fața unor oameni care depind de competența sa (medic, judecător, avocat, arhitect etc)
Misiunea sa personală este de a crește calitatea vieții oamenilor cu care vine în contact, oferind cunoaștere, vindecare sau protecție

S-a născut pentru a-și dezvolta spiritul de echipă, de aceea caută compania oamenilor, își face un cerc extins de relații, lucrează în organizații sau grupuri mari.
Lecția sa este să-i trateze pe oameni pe picior de egalitate, să vadă esența divină a fiecăruia, să se dedice oamenilor.
Are marele talent de a descoperi talentele celorlalți și de a-i motiva să și le pună în valoare.
Are de învățat să trăiască la înălțimea idealurilor sale, într-o lume proprie în care valorile supreme sunt binele, adevărul și frumosul, pe care să le transpună în realitate și să le insufle și celorlalți.

Emilio de Tata în Numerologie medicală spune:
Numărul 9 anunță un final și un principiu. Viața începe cu numărul 1, la începutul celei de-a zecea luni. Numărul 9 este un număr ciclic, care cuprinde întregul microcosmos – fiind și numărul mistic, numărul spiritualității.
Înseamnă că ”opera este completă”. Se încheie un ciclu. Ne îndreptăm către un ciclu superior.

Medical, corespunde sistemului imunitar și tuturor acțiunilor care au legătură cu apărarea organismului. De asemenea, pentru constituția lor biliară, numerele 9 sunt predispuse la colecistite și la litiaze biliare, în special subiecții care se macină pe interior, pentru a lua orice decizie (lipsa de curaj).
Fierea reprezintă sediul discernământului, organul ”atelier” al ficatului, acolo unde este înmagazinată Lumina, produsă de transformarea în vatră, la nivelul plexului solar. Nu se poate vedea Lumina, dacă nu este atins înainte ”abisul întunericului”.

În rezumat:
9 este un final de ciclu, înseamnă trecerea de la provocarea separării (3), după repetarea senzației de izolare și singurătate (6), la înțelegerea că suntem o parte din întreg și mereu am fost asta (9).
Când după un 333 (lecție nouă), apare 666 = înseamnă ”nu ai învățat lecția, repet-o” sau dacă apare 999, înseamnă ”ai învățat lecția, treci mai departe”.
Astăzi vă invit să contemplați energia specială a Mucenicilor, a metaforei ucenicilor Fiului Omului, meniți să aducă Învățătura Iubirii și Luminii în lume. Și să observați în interiorul vostru: au reușit să o facă? Am învățat lecția? Putem trăi intensiv vibrația lui 9? Putem încheia ciclul suferinței (izolării), pentru a reîncepe alt nivel de evoluție?
Să folosim la maxim oportunitatea zilei de astăzi și să ne ancorăm în frumusețea zilei.
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine 29 mai 2023 Final de lună mai, final de primăvară, finaluri ce permit locuri libere, în care altceva nou are loc să vină, să prindă rădăcini și să crească

29 May 2023 245

#ConstanțaEsteBine 28 mai 2023 Ne apropiem de final de lună mai. Suntem la final de săptămână și de primăvară

28 May 2023 492

#ConstanțaEsteBine 24.05.2023 Bine v-am regăsit într-o frumoasă zi însorită, caldă și plină de radiații

24 May 2023 860

#ConstanțaEsteBine 22 mai 2023 O zi Maestru, zi de început de săptămână de final de mai.

22 May 2023 846

#ConstanțaEsteBine 16 mai 2023 Zi de energie feminină învolburată și de radiații solare masive

16 May 2023 421

#ConstanțaEsteBine 14 mai 2023 Duminică liniștită și calmă. Planeta Mercur intră direct

14 May 2023 797

#ConstanțaEsteBine Primăvara este capricioasă, ca o domnișoară fandosită

10 May 2023 644

#ConstanțaEsteBine 6.05.2023 Bună dragii mei! Mă bucur că am trecut cu bine PRIN portalul eclipselor

06 May 2023 922

#ConstanțaEsteBine 5.05.2023 Cu alte cuvinte....555

05 May 2023 602

#ConstanțaEsteBine 4 mai 2023 Bine v-am regăsit într-o altă zi frumoasă de luna mai

04 May 2023 822

#ConstanțaEsteBine 3 mai 2023 Bună dimineața, tuturor!

03 May 2023 605

#ConstanțaEsteBine Credeți că este ușor să faceți un lucru nou? Să învățați o abilitate necunoscută?

03 May 2023 642

#ConstanțaEsteBine 1 mai 2023 Zi de vacanță, zi liberă și frumoasă, însorită și liniștită

01 May 2023 695

#ConstanțaEsteBine 25.04.2023 Buna dimineața, tuturor! O nouă zi de primăvară, o nouă zi de testări.

25 Apr 2023 566

#ConstanțaEsteBine 23 aprilie 2023 Sfântul Gheorghe, învingătorul dragonului interior

23 Apr 2023 746