#ConstantaEsteBine O veste bună

  • O veste bună.  Doar ne aflăm în ziua de ”Bunavestire”, nu-i așa? Și avem nevoie de vești bune, pentru că primim continuu vești mai puțin bune.
Am aflat astăzi un concept pe care doresc să-l împărtășesc cu voi toți, cei care apreciați o veste bună.
Un concept legat de noțiunea de ”impecabilitate” despre care am mai discutat și în alte postări.
A face ceva ”impecabil” înseamnă a face tot ce ne stă în putință, în fiecare moment, cu resursele pe care le avem, cunoașterea pe care o avem, timpul și dispoziția pe care avem.

Când spăl vasele, o fac impecabil. Să nu las urme sau resturi, pentru că mintea îmi umblă în alte părți.
Când calc rufele, fac curățenie, șterg prin casă - o fac impecabil.
Când îmi fac cumpărăturile, la fel, sunt impecabilă.
Nu mă interesează atât rezultatul final (acesta nu depinde doar de mine, de multe ori) ci calitatea eforturilor mele.
Detaliul cu care am luat în seamă fiecare pas.
Impecabilitatea înseamnă eforturile mele cele mai însemnate, pentru a realiza o acțiune.
Nu înseamnă perfecțiune, care presupune rezultate ”perfecte”.
Așa cum spuneam, rezultatele nu sunt mereu în puterea mea. Intervin și ceilalți, mai intervine și Dumnezeu. Sunt prea mulți jucători implicați.
Ce pot eu face este doar impecabilitatea.
Și legat de această ”impecabilitate”, vestea cea bună este cu privire la calitatea cea mai înaltă a vieții ACUM.
Știți că puteți în fiecare secundă să aveți o viață de cea mai înaltă calitate? De cea mai frumoasă vibrație?
Nu credeți?


Aprindeți o lumânare. Apropiați mâinile. Și zâmbiți.
Spuneți ”mulțumesc pentru viață”.

Cum vă simțiți făcând asta?
Dacă ați auzit despre poveștile grele ale celor din jurul vostru.
Despre boli, despre dureri, despre suferințe.
Respirați. Și spuneți ”mulțumesc pentru viață și pentru starea de bine”.
Aceasta este trăire de calitate înaltă din trecut.

Ne este disponibilă în fiecare secundă.
Doar să ne amintim de noi înșine.
De reala noastră vibrație interioară: VIAȚA.
Cât timp suntem în viață, suntem în viață.

Astăzi, de Bunavestire, dăruiți mulțumire vieții.
Oferiți-i corpului fizic puțină mișcare, masaj sau arome.
Iar sufletului, cuvinte mângâietoare.
Vă așteptăm la Webinarul nostru de mâine, vineri, 26 martie - cu Rinichi și frici, alexaevent.ro
Și vă mulțumesc că împreună folosim împărtășirea de vești bune pentru toți cei care au nevoie să fie acordați la bine.
Cu impecabilitate, oferim fiecare ce reușim mai bine pentru binele înalt al tuturor celor implicați.
Vă iubesc!

Sursa text și foto: Facebook.com/zyanna.orinda.7
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 293

#ConstantaEsteBine Valul 5 de energie – partea întâi – ziua 2.Trecerea de la o frecvență de vibrație la alta se poate face cu multă ușurință.

25 Apr 2024 307

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 381

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 393

#ConstantaEsteBineValul 4 de energie – partea a doua – ziua 8. 16 aprilie 2024. Energia de lună în creștere se simte din ce în ce mai intens

16 Apr 2024 390

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 584

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 481

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 440

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 531

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 12-6.04.2024. Luna este în semnul Peștilor

06 Apr 2024 486

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 11. 5.04.2024. Luna în scădere merge înainte

05 Apr 2024 463

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 9, 3 aprilie 2024. Suntem în mijlocul portalului de eclipse

03 Apr 2024 526

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 5. 30 martie 2024. Week-end provocator, dar potențial foarte folositor

30 Mar 2024 474

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 4. 29 martie 2024. Zilele de primăvară au energia intensă a adolescenților

29 Mar 2024 464

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 2. 27 martie 2024. Am intrat în portalul eclipselor

27 Mar 2024 637