#ConstanțaEsteBine Planetele dansează pe cer, în diferite configurații, care ne amintesc să ne conectăm la noi înșine

Planetele dansează pe cer, în diferite configurații, care ne amintesc să ne conectăm la noi înșine. Radiația solară crește, în fiecare seară, până la nivelul la care încep să se coacă țesuturile vii.

Corpurile rezistă. Atât oamenii, cât și plantele, plus animalele, se străduie să se adapteze la ceea ce este.

Încheiem astăzi postările din cartea lui Dan Millman, Calea luptătorului pașnic, cu o frumoasă poveste metaforă de la Milarepa (un mare înțelept indian), citată la pagina 303.

”Milarepa căutase pretutindeni iluminarea, dar nu a putut găsi nicăieri răspunsul. Într-o zi, a văzut un bătrân plimbându-se încet pe o cărare, ducând în spinare o povară grea.
Milarepa și-a dat seama pe loc că bătrânul cunoaște secretul care îl interesa și pe care îl căutase cu atâta disperare de-a lungul anilor.
- Bunicule, spune-mi te rog ceea ce știi. Ce este iluminarea?
Bătrânul i-a zâmbit ștrengar, a azvârlit la pământ povara grea pe care o purta în spinare și și-a îndreptat spatele.
- Da, înțeleg! I-a strigat Milarepa. Îți voi rămâne recunoscător până la sfârșitul zilelor.
Te rog însă să-mi răspunzi la încă o întrebare: ce se întâmplă după iluminare?
Zâmbind din nou, bătrânul și-a luat din nou sacul în spinare, s-a cocoșat sub povara lui și și-a continuat drumul.

Iar la final, în epilog, personajul principal spune:
”Am trecut așadar de poartă. Am văzut ce era de văzut, și mi-am realizat – undeva, în vârful muntelui – adevărata natură. Și totuși, la fel ca bătrânul care și-a ridicat povara și și-a continuat drumul, știam și eu că deși totul s-a schimbat, nimic nu s-a schimbat de fapt.


Am continuat să duc o viață obișnuită, cu responsabilități comune. Trebuia să mă adaptez astfel încât să trăiesc o viață utilă, într-o lume care se simte ofensată de cei care nu mai sunt interesați de căutări și probleme.
Eram un om fericit, dincolo de orice rațiune.

Am învățat însă că dacă este manifestat prea explicit, acest lucru îi poate călca pe oameni pe nervi!
Au existat numeroase ocazii în care i-am invidiat sincer pe călugării care au preferat să se izoleze în peșteri sau în vârful muntelui, numai pentru a scăpa de civilizație.
Eu fusesem însă deja în peștera mea.
Perioada în care aveam de primit s-a scurs; acum era timpul pentru dăruit.”

Tot ceea ce avem de aflat în viața aceasta este legat de senzația din interior.
Dacă ajungem la starea de bine, fără motiv și fără conexiune cu evenimente, gânduri sau stări, începem să trăim.
Între timp, căutăm printre poveștile minții și printre toate trăirile aduse de viață.

Vă invit vineri seară la un Webinar despre animale și modul în care ne conectăm cu ele. Un alt pas în caleidoscopul cunoașterii despre viață;
https://alchida.ro/.../webinar-28-07-2023-sustinut-de-dr.../
Și să avem o săptămână cât mai eficientă și liniștită

Cu iubire, tuturor 


Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 13. 6 mai 2025. O zi de lună întunecată, care precede luna nouă de mâine

06 May 2024 270

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 11 4 mai 2024 Coborâm vertiginos spre luna nouă de pe 7 ma

04 May 2024 337

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 9. 2 mai 2024. Suntem în plină perioadă de detoxifiere și eliminări

02 May 2024 340

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 8 1 mai 2024 Zi de Sărbătoare, în multe tradiții

01 May 2024 353

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 395

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 6 29 aprilie 2024 Dacă nu există destule provocări, devenim leneși, apatici și ne îngrășăm ușor

29 Apr 2024 377

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 386

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 448

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 567

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 451

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 473

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 439

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 6 14 aprilie 2024 Sunteți în pline energii de vârtej și schimbări?

14 Apr 2024 477

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 520

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 10 4.04.2024 Astăzi este despre 4 (patru), structură și ordine

04 Apr 2024 647