#ConstantaEsteBine Saptamana 40 a anului 2021 4-10 octombrie Toamna - doamna anotimpurilor

Avansam rapid in ritmul apariției culorilor de toamnă - galben, roșiatic, maroniu, portocaliu - arborii îmbracă haine multicolore. Totul seamănă cu o expoziție de modă vintage și elegantă.
Doamna frunzelor veștede, toamna, este în plină exprimare creativă. Dacă adăugăm și jocul norilor pe cer, al curcubeelor multicolore și al vârtejurilor de vânt, ne facem un tablou cât mai vizual al jocurilor Naturii în toamnă.

Începem o altă săptămână frumoasă și provocatoare, în care energiile noastre dansează cum știu și pot ele mai bine. Mercur, planeta comunicării este încă în retrograd, alături de alte șase planete mari, adică suntem încă la examenele de Re ale toamnei.

Revizuim, re-vedem, reconsiderăm și refacem tot ce nu ne place cum este în acest moment.
Iar miercuri pe 6 octombrie avem o Lună nouă în Balanță, care va fi despre relații (tot cu Re) și echilibrul în comunicarea din relații.
Interesantă temă pentru această săptămână, nu-i așa?

Comunicarea în relații, împiedicarea la fiecare replică în Importanța de sine și ”eu am dreptate și tu nu ai”, încrucișarea săbiilor viziunilor înguste ale fiecăruia și transformarea dialogurilor în arene de arte marțiale reprezintă Jocurile favorite în relații.

Întreaga săptămână vom fi provocați pe comunicarea în relațiile apropiate, cu familia și rudele apropiate, cu partenerii de viață sau copiii, cu părinții sau prietenii apropiați.

Dacă știm că urmează aceste provocări, ne vom pregăti din timp, Vom face antrenament la mușchii auto-controlului, mai ales la mușchii limbii, care vor sta cât mai relaxați cu putință (adică, ne străduim să ne ținem gura și să nu ne duelăm verbal cu cei care ne provoacă). Dacă avem o replică deșteaptă, o oferim. Dacă nu, ne menținem limba relaxată și gura închisă.

Am făcut un pas în întâmpinarea acestei săptămâni și vă oferim un Webinar interesant. O conversație între trei femei - pe temele provocărilor în viață și a abillităților pe care le-am dezvoltat, pentru a le depăși.

https://alexaevent.ro/.../webinar-cu-dr-sorina-soescu.../

Un Webinar despre curaj, despre calități feminine (chiar și pentru un bărbat, aceste calități sunt importante) și despre re-amintirea comorilor moștenite de la părinți.

Vă așteptăm să vă alăturați discuției noastre în trei și să participați cu întrebări, comentarii, împărtășiri.

Ne pregătim cum știm mai bine, în această săptămână în care vom fi provocați în relații și în comunicarea din relații.
Ca de fiecare dată, orice nou obstacol este doar o modalitate de a ne antrena și a evolua.

Sa avem cu toții o săptămână de toamnă cât mai echilibrată. Doamna frunzelor veștede este întotdeauna elegantă și darnică.
Să ne fie bine tuturor,
Cu iubire

Sursă foto și text: Facebook.com / Zyanna Orinda

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 454

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie - partea întâi - ziua 1. 8 mai 2024. Am lăsat în urmă și luna nouă, dar și vibrația Sărbătorilor

08 May 2024 377

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 13. 6 mai 2025. O zi de lună întunecată, care precede luna nouă de mâine

06 May 2024 473

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 12 5 mai 2024 Hristos a înviat!

05 May 2024 422

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie - partea a doua - ziua 10. 3 mai 2024. Natura arată mai frumoasă ca niciodată

03 May 2024 374

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 8 1 mai 2024 Zi de Sărbătoare, în multe tradiții

01 May 2024 373

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 423

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 402

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 407

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 442

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 507

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 15 23 aprilie 2024 Vârful valului de energie, zi de Sfântul Gheorghe

23 Apr 2024 461

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 1002

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 458

#ConstanțaEsteBine. Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 12 20 aprilie 2024 Suntem aproape de maximul perioadei energetice intense în care ne aflăm

20 Apr 2024 582