#ConstanțaEsteBine Valul 1 – ziua 9 Cât este de greu să-ți amintești să fii mereu recunoscător


Valul 1 – ziua 9
Cât este de greu să-ți amintești să fii mereu recunoscător!
Cât de ușor ieși din vibrația aprecierii și recunoștinței și ești tras în cea a judecății și criticii (întoarsă spre tine sau ceilalți)!
Să fii o persoană recunoscătoare, în mod continuu (obișnuit) ca energie este foarte greu.
Încercați.

Puteți să stați o zi întreagă în vibrația asta, dacă vă propuneți prin voință.
Și vine cineva, apropiat, care apasă două butoane, și s-a dus recunoștința, odată cu primele emoții de nemulțumire și iritare.
Antrenamentul pentru a trăi în recunoștință este greu.
Cel mai greu posibil, în acest moment.

Și este exact ce avem de făcut pe măsură ce ne îndreptăm către luna nouă, pentru a ”însămânța” prima energie nouă a anului.
Repetiția continuă este cea care creează obișnuințele.
Am constatat personal că recunoștința nu face parte dintre obișnuințele mele.
Critica, judecata, cârcoteala, plângerile, jeluirea – da, ele sunt automate.


Le-am repetat de-am ajuns să le fac la perfecțiune.
Dar recunoștința nu a fost repetată atât de frecvent. Îmi amintesc doar când și când de ea.

Mintea nu ne lasă să fim recunoscători tot timpul. Testați. Vedeți dacă vă iese măcar 12 ore, astăzi, cu vibrația lunii în scădere.

Stăpânii Jocului nu se hrănesc cu energia emoțiilor pozitive. Observați.
Recunoștința te aduce în momentul prezent. Pe când restul de emoții te scot din prezent.
Dramele și conflictele apar când trăim în viitor (griji, frici, ce-o să fie?) sau în trecut (mi-a făcut, mi-a dres). Acum, aici, în momentul aceasta, conflictele nu prea rezistă.

La Școala Sănătate 5D https://www.sanatate5d.ro/ discutăm despre ”deschiderea” emoțional mentală, care presupune un antrenament complet al viziunii asupra lumii. Să ne reîndreptăm atenția către obiceiuri favorabile energetic. Recunoștința este un astfel de obicei, iar astăzi, putem să o exersăm după pofta inimii.
Să ne fie bine tuturor
Cu iubire

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 337

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 377

#ConstantaEsteBine Valul 5 de energie – partea întâi – ziua 2.Trecerea de la o frecvență de vibrație la alta se poate face cu multă ușurință.

25 Apr 2024 357

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 457

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 404

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 411

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 395

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 439

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 6 14 aprilie 2024 Sunteți în pline energii de vârtej și schimbări?

14 Apr 2024 444

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 597

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 496

Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 3. 11 aprilie 2024, astăzi este despre observarea, cu ochii larg deschiși, a vieții

11 Apr 2024 468

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 452

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 462

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 483