#ConstanțaEsteBine Ziua 100 – 9.04.2022. Astăzi sărbătoresc oglindirea


O zi de sărbătoare și celebrare nouă tuturor! 

Suntem astăzi în a 100-a zi a anului 2022, în ziua de prim pătrar în Rac din luna aprilie. 

În jurul nostru se întâmplă multe: explozii și furtuni solare, ajustarea pământului la un nou anotimp și o nouă energie (Universul se resetează), cu reacții de adaptare ale ficatului și imunității la energia schimbătoare. 

Astăzi sărbătoresc oglindirea, pentru că fiecare dintre noi se vede mult mai bine în ochii altora și în Realitatea pe care o trăim zilnic. 

Există câteva Legi Universale, pe care le trăim și le observăm, dacă suntem atenți și prezenți în corpul și viața noastră. Legile umane sunt substitute mediocre pentru aceste Legi Universale, care se respectă matematic (ne place sau nu). 

Oglindirea este una dintre aceste Legi Universale. Care nu ne place absolut deloc. 

Astăzi vă propun o temă de lucru direct conectată cu ”oglindirea”. 

Ne uităm în oglindă și spunem cu voce tare: ”Sunt frumoasă și arăt bine” (pentru bărbați, ”sunt arătos și arăt bine”). 


Nu o dată și nu cu jumătate de gură. 

De multe ori, și cu intenție și convingere. 

Pentru că fiecare dintre noi este frumos, arată bine și este un copil al Creatorului. 

”SUNT frumoasă și arăt bine. Sunt FRUMOASĂ și arăt bine. Sunt frumoasă și ARĂT bine. Sunt frumoasă și arăt BINE”. Accentuarea cuvintelor diferite face să sune altfel această mică vrajă de frecvență înaltă de vibrație. 

Mă oglindesc în fiecare zi în Realitatea mea. 

Când ȘTIU că sunt frumoasă și arăt bine, mă uit cu acești ochi frumoși și buni la totul din jur. Și Realitatea mea îmi reflectă ceea ce transmit eu spre ea. 

Mă oglindesc cel mai bine în copiii mei și comportamentul lor. 

Ei mă imită detaliat și în tot ce fac, mă regăsesc pe mine și îmi observ propriile probleme, accentuate, exagerate și subliniate. 

Copiii sunt oglinda adulților. Orice probleme au ei, sunt problemele noastre. 

Asumarea responsabilității este o însușire tip adult. Doar un adult poate să fie abil să răspundă binevoitor la orice îi aduce Realitatea în față. Binevoitor față de sine, în primul rând (cu decizia să NU pierdem energie pe importanță de sine, pe reacții, pe răspunsuri critice sau de judecată, sau chiar pe vorbe inutile), și apoi față de ce și cine este în fața noastră (Am sau nu energie să-l educ pe celălalt? Merită?) 

În ziua 100, după nenumărate alte sărbători și conștientizări, îmi îndrept atenția și prezența spre o Lege Universală extrem de puternică: legea oglindirii. Mă joc un pic cu ”tehnica oglinzii” propusă, observ cât de confortabil mă simt făcând-o și nu reacționez la orice fel de emoții sau gânduri apar, în timpul ei. Le las să iasă, să treacă, să se elimine. 

Intestinul este unul dintre cele mai responsabile organe ale corpului, care oglindește Realitatea în care trăim fiecare dintre noi (mâncăm să trăim, sau trăim pentru a mânca). Starea lui este oglinda ordinii și organizării vieții noastre, în Fluxul energiei. 

Astăzi sărbătorim oglindirea și folosim toate oglinzile exterioare pe care le putem găsi, pentru ne evalua poziționarea actuală în Realitate. 

Noi vom discuta astăzi despre copii, pentru a celebra această zi specială, așa cum se cuvine: https://fb.me/e/1BhA3AgPe

Să avem o zi cât mai frumoasă și echilibrată, ziua 100 a anului, 

La mulți ani nouă, cu iubire, tuturor



Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 223

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 9. 2 mai 2024. Suntem în plină perioadă de detoxifiere și eliminări

02 May 2024 263

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 357

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 368

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 810

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 435

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 422

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 500

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 576

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 530

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 529

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 616

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 11. 21 martie 2024. Suntem la mijlocul unei săptămâni provocatoare

21 Mar 2024 500

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 8. 18 martie 2024. Astăzi este despre doza de joacă

18 Mar 2024 528

Hagi, după Rapid - Farul Constanța 1-2 „Am făcut probabil unul dintre cele mai bune meciuri în deplasare din acest campionat“

15 Mar 2024 1866