#ConstanțaEsteBine Ziua 126 – 5.05.2022 Astăzi sărbătoresc nasul

Avem o altă zi numerologic și energetic puternică.
Suntem într-o zi de joi, guvernată de planeta Jupiter, ce are grijă de partea noastră de interacțiuni economice și eficiență. Astăzi sunt foarte bine venite orice fel de proiecte și planuri de afaceri, de ordonare a schimburilor economice între oameni și de eficientizare a tuturor treburilor casei și corpului.

În fiecare joi, managementul (gestionarea) eficient al casei, corpului, tehnologiei, comunicării și schimburilor inter-umane este susținut de energia benefică a zilei.
Să profităm de această energie structurată, echilibrată, dinamică și coerentă, în același timp, pentru a ne pune în ordine gândurile, planurile, acțiunile și mai ales, interacțiunile cu ceilalți.

Numărul 5 este simbolul transformării și metamorfozei (de la omidă la fluture). Astăzi avem două astfel de cifre în data zilei (5.05) ceea ce însumat ar veni 10, adică exact nota maximă pe care noi toți o vânam asiduu în școală. Validarea perfecțiunii sau a unei activități bine făcute. Astăzi putem să facem orice alegem să întreprindem ”de nota 10”, cu destulă ușurință și fără să ne stresăm prea tare.

Nu putem să pierdem o astfel de zi puternică, aruncând pe geam energia pe care o oferă Forța Vieții. De câte ori reușim să ne aliniem cu vibrația unei astfel de zile de eficiență și o utilizăm pentru ceva din viața noastră (o curățenie în casă, o ordonare a hârtiilor la birou, o limpezire a gândurilor, pentru următoarea perioadă, o echilibrare a relațiilor sau viziunii asupra lor), facem un pas important înainte în armonizarea propriei vieți.

Într-o astfel de zi de dinamică a energiei lui Jupiter am ales să sărbătoresc nasul, acest organ important și sub-estimat al simțului mirosului.

Mirosul este simțul primordial cu care ne naștem pe lume și cu care ne raportăm la familiarul / nefamiliarul acestei lumi. Înainte de a ști cum arată mama lui, nou-născutul știe cu siguranță cum miroase. Și așa o recunoaște, din zeci de femei. Se va liniști doar în brațele acelei persoane care miroase familiar.

Simțul mirosului este supus asediului mucusului, odată cu introducerea hranei civilizației moderne în corp. 90% din alimentele pe care le consumăm produc mucus. Lactatele, făina de grâu, zahărul, grăsimile și uleiurile prăjite, dar și tot ce este gătit formează în corp mucus (pentru că irită tubul digestiv și sistemul limfatic). Iar mucusul stagnează cel mai ușor la periferia corpului (mâini, picioare și cap). În zona capului, mucusul se vede cel mai bine la nas, la nivelul ochilor și urechilor. Nasul se înfundă imediat ce mâncăm ceva muco-formator sau trăim o emoție atât de intensă, încât se închid automat suprarenalele și rinichii (responsabilii principali de curățarea mucusului din zona capului).

Nasul înfundat este coșmarul copiilor de 2-3-4 ani și a mamelor acestora, care-mi trimit filme cu copiii dormind cu gura deschisă și sforăind zgomotos.
Nasul înfundat este normalul bărbaților, care combină în dieta zilnică produse de carne cu alcool și panificație. 99% dintre bărbați sforăie (dar și 90% dintre femei). Somnul cuplurilor devine un dans masochist: cine pe cine tulbură și deranjează. Somnul este esențial pentru funcționarea sistemelor de eliminare ale corpului (ficatul, intestinele, suprarenalele, rinichii). Dacă nasul înfundat și sforăiala tulbură somnul (și o face), curățenia naturală și necesară a corpului nu se mai întâmplă.

Am descoperit că soluția celor mai multe femei împotriva sforăitului sunt dopurile de urechi. În niciun caz nu acționează pe cauza propriu-zisă (ajustarea alimentației) pentru că este un teren tabu. Dacă te atingi de alimentația oamenilor, este ca și cum te-ai atinge de cea mai sensibilă parte a lor: iau foc. Devin Jupiter din ceruri, aruncând trăznete și fulgere. Așa că te mulțumești să acționezi pe efecte, și-ți iei măsuri să minimizezi impactul tulburărilor.
Este foarte familiară strategia, nu-i așa?
Da, chiar așa este.

Medicina alopată așa tratează toate simptomele. Punem dopuri de urechi și nu mai auzim zgomotul produs de febră, dureri, inflamații și altele.
Astăzi sărbătoresc nasul pentru că încărcarea lui cu mucus diminuează un simț foarte util și important, ce ne ajută în navigarea eficientă prin lume.
Cum să ”simt” și ”să miros” ceea ce se întâmplă, dacă sunt plină de mucus?

Vă spuneam într-o postare că am observat cum cerealele, sau grânele (toate, indiferent că sunt cu sau fără gluten) produc mucus. Chiar și rondelele de orez, chiar și mămăliga, orice fiertură din mei sau quinoa. Aceste plante ierbacee, care au devenit baza alimentației, vin în viața noastră cu producție de mucus.
Cineva spunea: nu suntem vaci să paștem iarbă.
Cerealele (grânele) sunt plante ierboase. Când mâncăm pâine, orez, mei, hrișcă sau orice fel de alte grâne, noi într-un fel, ”paștem” iarbă.
Nasul și mirosul identifică mâncarea pentru corpul uman.
Cu nasul înfundat nu reușim să mai identificăm corect ce este util și ce nu pentru noi, ca oameni.
Cum putem să desfundăm nasul, în ziua de astăzi?
În multe feluri.

Nu îndrăznesc să spun schimbarea dietei. Caut o strategie care să NU implice lupta și voința, eu însămi. Încă nu am găsit ceva să funcționeze pe termen îndelungat. Dependența de grâne (cereale) este atât de mare, încât acestea se furișează înapoi în dietă la cea mai mică slăbiciune. Este nevoie de o strategie foarte inteligentă și foarte prezentă. Dacă o voi găsi, o voi împărtăși cu voi.

În schimb, avem alte posibilități practice: baia în apa mării, cu scufundarea capului în apă. Desfundarea nasului după orice baie în apă de mare este remarcabilă. De aceea vă place să veniți la mare, nu-i așa? Pentru că remarcați efectul favorabil al apei sărate, la multe nivele.
Sau o saună umedă ori uscată, repetată câteva zile la rând.

Curățenia generală și mai ales desfundarea nasului după o saună este iar, remarcabilă. Testați. Nu este nevoie să stați mult. Doar suficient cât să fie un pic de transpirație mai intensivă.
Exerciții de respirație gen pranayama, de felul celor pe care fetele de la Studioul Vitality le ajustează mereu alături de exercițiile de yoga sau Pilates. Astăzi este a doua întâlnire din Cursul de yoga pentru începători. Nu este prea târziu să veniți alături de noi.
https://vitalitystudio.ro/curs-yoga-practicant-incepator/

Abia am început și întâlnirile sunt toate înregistrate.
Astăzi sărbătoresc nasul, simțul mirosului și acordajul la energia eficientă a zilei lui Jupiter, energia de ”nota 10”. Toate într-o răsuflare, într-o inspirație profundă, pe nas. Să petrecem o zi coerentă și avantajoasă.
Viața miroase a bine!
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe facebook/Zyanna Orinda
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie - partea întâi - ziua 5. 12 mai 2024. Zi de duminică, cu repaus, relaxare, odihnă

12 May 2024 304

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 3 10 mai 2024 Zi de Sfânta Vineri, final de săptămână lucrătoare și mijloc de lună mai

10 May 2024 341

#ConstantaEsteBineValul 6 de energie – partea întâi – ziua 2, 9 mai 2024. Vremea afară este schimbătoare

09 May 2024 361

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie - partea întâi - ziua 1. 8 mai 2024. Am lăsat în urmă și luna nouă, dar și vibrația Sărbătorilor

08 May 2024 390

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 14 7 mai 2024 Luna nouă în Taur

07 May 2024 447

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 12 5 mai 2024 Hristos a înviat!

05 May 2024 432

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 11 4 mai 2024 Coborâm vertiginos spre luna nouă de pe 7 ma

04 May 2024 387

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie - partea a doua - ziua 10. 3 mai 2024. Natura arată mai frumoasă ca niciodată

03 May 2024 380

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 6 29 aprilie 2024 Dacă nu există destule provocări, devenim leneși, apatici și ne îngrășăm ușor

29 Apr 2024 407

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 413

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 447

#ConstantaEsteBine Valul 5 de energie – partea întâi – ziua 2.Trecerea de la o frecvență de vibrație la alta se poate face cu multă ușurință.

25 Apr 2024 417

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 513

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 457

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 464