#ConstanțaEsteBine Ziua 204 – 23.07.2022. Astăzi sărbătoresc supra-stimularea


Suntem în mijlocul verii. Personal, mă aflu în mijlocul unei stațiuni turistice.

Nu asta a fost intenția când m-am mutat aici, în urmă cu 20 de ani. Atunci doream numai să ies din oraș, unde supra-stimularea epuiza simțurile unui corp biologic cam sensibil.

Între timp, a venit orașul peste zona în care ne aflăm, într-un mod intensiv și agresiv.

Ne-am trezit înconjurați de blocuri, restaurante și pensiuni turistice, care în acest moment sunt pline ochi de turiști și muncitorii care lucrează pentru și mai multe blocuri și clădiri rezidențiale.

În zona dintre Mamaia și Năvodari a apărut o nouă stațiune turistică pe litoral: Mamaia Nord. Sau un nou cartier rezidențial, format din blocuri, hoteluri, pensiuni, case, într-un amestec heterogen, dizarmonic și la o primă vedere, haotic.

Când faci drumul spre mare, treci printre zeci de terase, fiecare cu muzica și mirosurile sale, pe lângă zeci de hoteluri, din care se revarsă alte zgomote și mirosuri, pe drumuri pline de gropi, pentru că infrastructura tip canalizare nu este finalizată și șantiere sunt la fiecare pas. Dacă la acest aspect, adăugați temperatura de 32 de grade a soarelui (noroc cu briza mării, dimineața și seara), aveți un aspect de melanj tip supra-stimulare, care poate epuiza suprarenalele oricui, în mai puțin de o oră.
Astăzi m-am decis să fac o celebrare pentru supra-stimulare.

Să o observ cum mă înconjoară din toate părțile.

Orice fac și oricum acționez.

Când stau on-line și navig prin programele și informațiile profesionale, am realmente o senzație de supra-stimulare: programe noi, schimbări de pe o zi pe alta a regulilor de joc, nevoia de a-mi înnoi mașinăriile (computere, laptop, tableta) din ce în ce mai des, pentru că nu fac față actualizărilor frecvente de soft și cantitatea de timp din ce în ce mai lungă necesară de petrecut pentru învățare și navigare prin Jungla colecțiilor de reguli și legi.


Dacă nu mai doresc să folosesc instrumentele pentru partea profesională și intenționez shopping sau divertisment, ajung în altă zonă de supra-stimulare: enorm de multe oferte. Pentru a-mi dezvolta filtrele, să văd ce îmi trebuie și ce nu, consum timp, atenție, energie.

Mall-ul exterior, pe care îl evit de ani buni, s-a mutat on-line.

În orice domeniu mă duc, că vreau să particip la un eveniment, să-mi iau cărți, să urmăresc un curs, sau să caut un film, trebuie să intru în ”mall”, să navig printre reclame și diferite alte ferestre care mi se deschid în nas, când nu doresc, și să caut cu răbdare și focalizare ceea ce doresc.

Dincolo de laptop, telefonul mobil este o altă sursă de supra-stimulare: orice interacțiune, cu orice persoană, înseamnă nu doar o poveste, ci o colecție de povești. Cele mai multe sunt pline de acțiune, întorsături de situație și mai ales, dramă și trăiri intense. Suprasolicitarea este pe partea emoțională, mai ales pentru susținerea interlocutorilor.

Închid laptop-ul și telefonul, decid să nu mai ies din curte și să petrec o zi în casă sau pe lângă casă.

Sunt o mulțime de făcut la interior și mereu observ detalii ce mă deranjează: pânze de păianjeni, praf care se adună, uși care scârțâie, dezordine în diferite locuri (cărți, haine etc)
.
Curățenia și ordinea, organizarea și ordonarea necesită timp, efort, atenție, strategie, adică multă energie. Îngrijirea unei case înseamnă supra-stimulare. După câteva ore ești inevitabil epuizat și dez-energizat.

În curte, este la fel. Grădina lăsată în voia secetei și ne-susținută zilnic, devine rapid o mică Junglă sălbatică. Plantele domestice nu sunt puternice, au nevoie de susținere să facă față asaltului vegetației sălbatice, mult mai rezistentă la extreme de vreme și sol uscat. Lucrul la grădină înseamnă supra-stimulare, ce duce inevitabil la dez-energizare.

Privesc în jur și văd păsările ce trăiesc alături de oameni, coțofenele, ciorile și stăncuțele, graurii, vrăbiuțele, porumbeii și pescărușii umblă în stoluri consistente după hrană, intrând în conflict cu pisicile și cățeii de curte. Nu este zi să nu văd rezultatul acestor conflicte, sub forma unei grămezi de pene căzute undeva în curte, a unor ouă sparte, prin iarbă, sau a oaselor aruncate ici colo. În orice regn, văd supra-stimularea și eforturile tuturor pentru existență.
Astăzi sărbătoresc supra-stimularea, pentru că este o realitate în care corpul trăiește.

Am descris-o observațional, fără să spun că este bună sau rea. Doar că există.


Sistemul nervos simpatic, cel care se activează în prezența stimulilor multipli, este muncit.

Iar mintea, acea parte din noi ce adoră multitudinea, este în largul ei, deși uneori se simte depășită și împrăștiată.

Supra-stimularea este o provocare modernă.

Când înțeleg și descriu detaliat o problemă, văd deja potențialele soluții la ea.

Dar despre asta, cu o altă ocazie.

Astăzi doar sărbătoresc supra-stimularea, pentru că este ceva ce mă influențează în orice spațiu mă îndrept: real sau virtual. Și cu Chiron retrograd, devin clar mai afectată de ea.

Să observăm ce se întâmplă în jur prezenți, vigilenți și atenți.

O zi cât mai echilibrată și prezentă tuturor

Cu iubire

 


Supliment la ziua 204


Supliment la ziua 204, în care sărbătoresc Supra-stimularea - am primit - dau și eu mai departe. Internet-ul si cărțile sunt pline ochi cu informații. Îmi permit să vă ofer dintre acele informații care sunt practice, utile și eficiente. Care aplicate, zi de zi, pot deveni cunoaștere.

Pentru toată lumea care are nevoie:

Până pe 31 iulie 2022 ediția electronică a cărții „Învățăturile toltece Volumul III - Această a naibii de alunecoasă fericire; În căutarea bărbăției; Descoperirea misterelor femeii” este disponibilă gratuit pe google books accesând linkul următor

 https://play.google.com/redeem?code=XL3QH8R85QBQG



Sursa foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 7. 14 mai. Suntem la mijlocul distanței creșterii lunii

14 May 2024 443

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 4. 11 mai 2024. Cum știm că avem ficatul în stare bună?

11 May 2024 461

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 13. 6 mai 2025. O zi de lună întunecată, care precede luna nouă de mâine

06 May 2024 506

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 517

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 9. 2 mai 2024. Suntem în plină perioadă de detoxifiere și eliminări

02 May 2024 395

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 450

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 427

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 918

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 484

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 499

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 566

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 631

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 561

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 577

#ConstanțaEsteBine Valul 3 de energie – partea a doua – ziua 14. 24 martie 2024. Ce zi mai bună de început o provocare sau un proiect nou, dacă nu astăzi?

24 Mar 2024 648