#ConstanţaEsteBine Ziua 224 – 12.08.2022 Astăzi sărbătoresc ”nota de plată”

Iată-ne ajunși în ziua de Lună Plină în Vărsător, ultima ”super-lună plină a anului” (luna se află aproape de pământ, apare mai mare și mai strălucitoare).
Este perioada optimă de culegere a plantelor medicinale, a plantelor de leac.
Și una dintre cele mai bune zile pentru a iniția o schimbare dezirabilă în gândire și acțiuni.
Oamenii nu se schimbă.

Suntem făpturi ale obișnuințelor, suntem programați precum mașinile să avem ”rutine” de acționare. Preferăm comoditatea, confortul și familiarul. Și ne credem mai buni decât suntem în realitate. Am putut verifica aceste afirmații nu doar în propria mea viață, ci urmărind multe alte persoane, în evoluția dezvoltării lor.
Oamenii sunt în stare să stea în condiții groaznice (abuzuri fizice și emoționale, circumstanțe economice degradante, relații înjositoare) și să nu miște deloc pentru a ieși sau a îmbunătăți aceste condiții. Frica de necunoscut este mult mai mare decât nevoia de schimbare, iar funcționarea pe ”pilot automat” cu butoane ce acționează diferite reacții emoționale sau mentale este normalul.

Discutam cu niște paciente în ziua de ieri, despre modul în care răspundem previzibil, la fel, la orice declanșator emoțional.
O persoană îmi spune ceva, eu reacționez IMEDIAT supărându-mă. ”Mi-a stricat toată ziua sau tot week-end-ul” am auzit replicat asta repetat.
Nimeni nu are această putere asupra noastră.
Da, ne poate strica dispoziția câteva minute, că suntem totuși ființe reactive. Dar apoi avem puterea să facem ceva.

Pot să respir, să mă mișc, să fac un duș, să strig sau să cânt și să mă eliberez de tensiunea respectivă.
Nimeni nu are putere asupra mea decât dacă îi permit să o aibă.
EU și doar eu, cu poveștile minții și cu obișnuințele mele robotice, am putere să-mi stric o zi întreagă sau un week-end.

În fiecare moment primim de la Forța vieții o ”notă de plată”, nimic altceva decât consecința acțiunilor, lipsei acțiunilor și deciziilor anterioare din viețile noastre.

Nu există un ”prezent moment” cum este prezentat în filme, un ”acum” în care se presupune că ar trebui să trăim.

Momentul prezent este doar o sumă a consecințelor din trecut.
”Nota de plată” a tot ce am făcut până în acel moment.
Ignoranța vine cu o notă de plată destul de impozantă.

De mici, primim cantități impresionante de gunoi mental. 90% din ceea ce învățăm din școli și de la cei care ne cresc este gunoi mental. Nu este destinat să ne fie util, să ne facă să ne simțim bine sau să ne ajute să creștem. Ci este menit să ne facă supuși, obedienți, ascultători și mai ales, controlabili.
Dacă ne uităm la adolescenți și comportamentele lor auto-distructive, pe care toți adulții ”inteligenți” care am devenit le consideră ”normale” și ”naturale” observăm oglinda ignoranței noastre în explicațiile pe care le-am oferit lor, cu privire la lumea din jur.

Nu le spunem că lumea este o Junglă periculoasă, că foarte multe comportamente au consecințe distructive asupra corpului fizic, emoțiilor și energiei în general.
Nu știm și nu conștientizăm nici noi care sunt realele ”legi” ale biologiei și lumii înconjurătoare. Le aflăm cu prețul suferințelor prin care noi, sau cei dragi, trec în cursul existenței.
Am ținut (și încă mai am) un ”Jurnal al prostiei”, în care îmi notez nu doar tâmpeniile pe care le-am făcut de-a lungul timpului, ci și costurile lor evidente pentru mine. Inclusiv cheltuieli financiare pe care le numesc ”taxa pe prostie”.

Acest Jurnal este o evidență clară a ignoranței minții superficiale, a manipulării la care am fost (și sunt) continuu supusă, precum și a dificultății reale de schimbare.
Consider că fiecare circumstanță a vieții este un învățător important. Și orice se întâmplă are o lecție utilă pentru mine. Consecințele neplăcute ale ignoranței le numesc ”nota de plată” pentru experiență. Am descoperit că trebuie să repet de mai multe ori (de foarte multe ori) ceva care mă afectează, până mă învăț să mă opresc.

Pentru că sunt obișnuită să experimentez și să tot schimb dieta, m-am autoanalizat atent de câțiva ani de zile.
Starea mea din prezent este ”Nota de plată” a tuturor acțiunilor și alegerilor din trecut.
Mi-au trebuit peste 20 de ani să șterg consecințele primilor 20 de ani ai vieții, în care am funcționat ”la pilot automat”, recitând din cărți, crezând ce-mi spun adulții și profesorii și aplicând ce am fost învățată.
Experiențele personale m-au împins să pun la îndoială tot, să testez de la zero orice este, să deschid mintea la alternative și să-mi găsesc propria viziune asupra vieții.

Am perioade întregi de stare de bine, de echilibru și armonie, de centrare și poziționare avantajoasă. Și perioade în care mă reîntorc în haosul inițial, când mai apare o nouă ”Notă de plată” de achitat. Consecințele a ce am făcut altădată se reîntorc, pentru a fi înfruntate.
M-am obișnuit cu asumarea responsabilității pentru propriile greșeli.
Folosesc impecabilitatea ca standard de trăire zilnic.
Nu mai cer de mult perfecțiune de la mine, pentru că am realizat că rezultatele nu stau în puterea mea. În schimb, urmăresc impecabilitatea acțiunilor.

Sunteți martorii efortului meu personal de a mă ține de intenția postărilor zilnice.
Oricât mi se pare uneori de greu, oricât mai fac bâlbe (de date, de uitare a unei postări zilnice, de confuzie sau suprapunere), merg înainte. O intenție odată stabilită, o urmez neînduplecat până la capăt. Un proiect asumat este un proiect care va fi realizat. Asta este impecabilitatea în acțiune. Fiecare astfel de experiență mă antrenează pentru a trăi orice parte a vieții impecabil. Acceptând greșelile, prostiile și erorile ca o parte din proces, fără să le permit să-mi ”strice” înaintarea. Sunt doar cocoașe în drum, care mă zdruncină când trec peste ele cu viteză. Atât. Mă încetinesc, dar nu mă opresc.

Astăzi sărbătoresc ”nota de plată”, pentru că Luna plină în Vărsător este o zi în care putem iniția o schimbare profundă a unui detaliu din viața noastră, ce ne poate ajuta pentru rezultate pe viitor îmbunătățite.
Putem schimba ceva când este clar ce dorim să schimbăm.

Dacă v-ați observat în ultima perioadă comportamentul (controlul, flexibilitatea, confruntarea cu necunoscutul, emoțiile, butoanele, modul de reacție la apăsarea butoanelor) poate ați reușit până acum să definiți ceva ce ați dori schimbat.
Amintindu-vă că noi mereu trăim consecințele alegerilor noastre, achităm zi de zi ”note de plată” a ceea ce am făcut în trecut, așa că astăzi putem iniția schimbări.

Care încep mereu de la ”non-acțiune” – să nu mai facem ceea ce ne face rău.
Dar, despre asta, pe mâine,
Vă doresc astăzi o zi cât mai interesantă, prezentă și folositoare
Cu iubire, tuturor

Articol şi foto preluate de pe Facebook/Zyanna orinda

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 310

#ConstantaEsteBine Valul 5 de energie – partea întâi – ziua 2.Trecerea de la o frecvență de vibrație la alta se poate face cu multă ușurință.

25 Apr 2024 308

#ConstanțaEsteBine 24 aprilie 2024. S-a schimbat energia

24 Apr 2024 418

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 382

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 394

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 11. 19 aprilie 2024. Mercur retrograd, luna creștere, variații termice masive

19 Apr 2024 388

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 432

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 6 14 aprilie 2024 Sunteți în pline energii de vârtej și schimbări?

14 Apr 2024 431

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 585

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 481

Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 3. 11 aprilie 2024, astăzi este despre observarea, cu ochii larg deschiși, a vieții

11 Apr 2024 450

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 440

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 1 9 aprilie 2024 A trecut eclipsa de soare

09 Apr 2024 449

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 466

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 531