#ConstanțaEsteBine Ziua 32 - 1.02.2022. Astăzi sărbătoresc repetițiile avantajoase


Bine v-am regăsit în prima zi din februarie. 

Un nou ciclu. O nouă trecere prin cercul magic al numerelor. 

Repetiția acelorași cifre ne impregnează în vibrația noastră anumite ritmuri. 

1-2-3

Sunt ritmurile pe care le-am primit zilnic de la școală. 

Primii pași. Pe care îi repetăm iar și iar, la nesfârșit, lună de lună, datorită modului în care este structurat calendarul și ceasul. Cercuri. Ne învârtim în cerc. 

Ca și cum nu ar mai fi alte variante. Ca și cum este nevoie să ne întoarcem iar și iar de la capăt, să fim iar începători și necunoscători. Cum știm puțin mai multe și măiestrim o abilitate, la nivel de 24, 30 sau 31, cum suntem aruncați de la capăt, să reîncepem. 

Mai multe despre numerologie și viața noastră în Webinarul de mâine, pe 2.02.2022, alături de femei frumoase, talentate și creative. 

https://www.eduvisionlearning.ro/course/conversatii-pe-calea-sufletului

În convențiile sociale pe care le-am acceptat și le acceptăm ca unica realitate în care trăim există un grad de repetiție care ne programează mental și vibrațional într-un anume fel. 


Îmi aduc aminte iar și iar de celebrul experiment cu puricii, în care se punea o folie de plastic pe gura unui borcan în care erau purici. Aceștia se străduiau să sară, pentru a ieși din borcan, dar se loveau continuu de plastic. La un moment dat, nu mai săreau atât de sus, pentru a nu se mai lovi, ci până aproape de capacul de plastic. După un timp, capacul de plastic era îndepărtat, dar puricii nu mai părăseau borcanul. Pentru că învățaseră prin repetiție că undeva acolo este o barieră și nu mai verificau dacă mai este sau nu este, ci repetau ceea ce învățaseră. 

Viața umană este o sumă de repetiții puțin avantajoase. 


Școala și serviciul ne învață să fim stagnanți, să nu mai mișcăm corpul, să stăm ore întregi imobili pe scaun, să folosim doar creierul și degetele pe tastatura unui computer și să rezistăm impulsurilor corpului de a fugi, de a ne cățăra, de a merge în aer liber și de a ne juca. 


Repetăm rutine de mâncare, de socializare și ritualuri zilnice, pănâ la automatizăm și nu ne mai punem întrebarea de ce le facem (ca și copii, protestam adesea și ne chinuiam să ne fofilăm). 

Astăzi, de Luna nouă în Vărsător, moment de însămânțare a unei noi idei, sau unei noi viziuni, vă propun să însămânțăm, dar și să acționăm, debutând o repetiție avantajoasă. Ceva care făcut zi de zi, să ne creeze o stare de bine și să fie o investiție pentru starea noastră de sănătate, de echilibru emoțional sau de liniște sufletească. 


5-10 minute pe zi în care să repetăm o activitate care ne aduce bucurie, ne face bine, ne conectează cu corpul și ne face să ne simțim vii. 
Poate fi orice. 


O mică rutină de gimnastică, yoga sau Pilates (aveți Biblioteca Vitality pentru inspirație). https://vitalitystudio.ro/courses/

Poate fi repetiția unei afirmații pozitive (ce intră chiar de mai multe ori pe zi). 

De exemplu, ”Sunt recunoscătoare pentru binecuvântările vieții” (indiferent ce se întâmplă în acel moment în viață), ”Cresc și evoluez cu fiecare oportunitate”, ”Sunt una cu lumea din jur”, ”Mă accept și mă respect așa cum sunt”. 

Mintea noastră este obișnuită cu repetițiile. 

Dacă nu îi dăm combustibil bun și nu-i direcționăm eforturile spre binele personal, va folosi combustibilul dat de mass-media, de sisteme și de ceilalți din jur (spre binele lor, desigur). 

Poate fi să gătim ceva nou, diferit zilnic sau să aranjăm în farfurie culorile și formele într-un mod unic zilnic (”arta în farfurie”). 

Poate fi să decorăm unic un colț al casei, pe care să-l schimbăm zilnic, făcând aranjamente infinite cu obiecte puține, dar interesant și variat combinate. 

Poate fi să învățăm o abilitate nouă, ce necesită repetiții zilnice (o limbă străină, caligrafie, tai-qi sau orice altă deprindere). 

Poate fi confecționarea a ceva mic, gen simbol, cu intenție de măiestrie a unei abilități: un mărțișor, o bijuterie, o decorație, orice servește aducerii a mai multă frumusețe în viețile noastre. 

Personal, astăzi însămânțez proiectul lui februarie: Taraba cu mărțișoare. Zilnic, începând de astăzi, voi confecționa un mărțișor, în orice fel mă simt inspirată să o fac. 

La final de lună, intenționez să am 28 de mărțișoare făcute. 

În plus, mi-am propus ca în fiecare lună să confecționez decorații pentru bradul de Crăciun, astfel încât, la final de an, să am doar decorațiile pe care le fac eu însămi. 

În luna ianuarie, am ales să fac o ghirlandă de cocori origami, din hârtie și mărgeluțe artizanale. M-am bucurat și amuzat să o fac, zi de zi (sau la câteva zile odată), important este că am înșirat 31 de cocori de hârtie pe un fir de ață și am gata prima ghirlandă pentru viitorul brad de Crăciun. 

Am nevoie să-mi exersez și să repet abilitatea mâinilor de a crea. Nu am atâta talent precum multe alte persoane care pot să-și câștige existența din artă, dar îmi face plăcere să-mi antrenez aceste posibilități. Mă provoc pe mine însămi să trec dincolo de stadiul copilăresc în care mă aflu acum, prin repetiție avantajoasă, către o zonă mai matură și echilibrată. 

Acționez zilnic, cu constanță, cu intenție și cu direcționarea atenției pe noul proiect de februarie și de an 2022. 

Mă bucur să împărtășim această vibrație și să sărbătorim astăzi repetiția avantajoasă, numită și repetiție inteligentă, care este cheia schimbării viziunii noastre asupra lumii. 

Să avem o zi creativă și îmbucurătoare, în energiile Vărsătorului (atât soarele cât și luna se află astăzi la 12 grade în Vărsător, portal puternic de schimbare). Ne aflăm într-o zi de decizie interioară: ce repetăm astăzi? Ce ne face bine? Sau ce am făcut până în acest moment al vieții și ne-a adus aici, unde suntem?

Să repetăm avantajos și inteligent astăzi, spre binele corpului, al Sufletului și al vibrației pe care o împrăștiem în lume: adică în binele tuturor celor implicați. 

Zi de lună nouă și de nou început cât mai inspirată pentru noi toți, 

Cu iubire,



Sursa foto-text: Facebook/Zyanna Orinda

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 13. 20 mai 2024. Energia în creștere a lunii se apropie de maxim

20 May 2024 349

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 7. 14 mai. Suntem la mijlocul distanței creșterii lunii

14 May 2024 481

#ConstanțaEsteBine Valul 6 de energie – partea întâi – ziua 4. 11 mai 2024. Cum știm că avem ficatul în stare bună?

11 May 2024 469

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 13. 6 mai 2025. O zi de lună întunecată, care precede luna nouă de mâine

06 May 2024 515

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 519

#ConstanțaEsteBine Valul 5 de energie – partea a doua – ziua 9. 2 mai 2024. Suntem în plină perioadă de detoxifiere și eliminări

02 May 2024 401

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea a doua – ziua 7. 30 aprilie 2024. Final de lună calendaristică.

30 Apr 2024 457

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie – partea întâi – ziua 5. 28 aprilie 2024. În aceste zile ne amintim de caracteristicile Naturii

28 Apr 2024 433

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 929

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 10. 18 aprilie 2024. Suntem în creștere de presiune atmosferică

18 Apr 2024 489

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua – ziua 7. 15 aprilie 2024. Începem o săptămână de lună în creștere intensă

15 Apr 2024 503

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 14 8 aprilie 2024 Luna nouă în Berbec

08 Apr 2024 568

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 8. 2 aprilie 2024. Mijlocul portalului eclipselor și în plin tranzit de Mercur retrograd

02 Apr 2024 635

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea 1 – ziua 6. 31 martie 2024. Finalul oficial al perioadei de ”întuneric” mai lung

31 Mar 2024 564

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 3. 28 martie 2024. Valul de energie al eclipselor intensifică energia foarte tulbure

28 Mar 2024 580