Sanctiuni si premii pentru aspectul din fata blocurilor

Campania "Flori de mai", inceputa pe 5 mai, a avut drept scop antrenarea asociatiilor de locatari/proprietari, agentilor economici si persoanelor cu gospodarii individuale in vederea curatarii municipiului. Primaria a desemnat o comisie pentru aceasta actiune, al carei presedinte este viceprimarul Gheorghe Dontu. Dontu a declarat ca "cel mai important lucru pe care aceasta actiune l-a propus a fost acela de a constientiza ca este nevoie ca fiecare sa se implice". Astfel, cei care nu se supun reglementarilor Primariei pot fi sanctionati contraventional, acest lucru intrand in sarcina inspectorilor Directiei Corpului de Control din cadrul Primariei. Amenzile pot fi de pana la 10 milioane de lei, in cazul persoanelor fizice, si de maxim 20 de milioane de lei, in cazul persoanelor juridice. Viceprimarul Dontu a precizat ca au existat asociatii de proprietari care au primit sanctiuni pentru neimplicarea in aceasta campanie, insa nu a putut da o suma exacta. In general, Dontu s-a declarat multumit de modul in care s-au implicat atat asociatiile de proprietari, cat si agentii economici.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Elena Poteleanu, secretarul general al comunei Mihai Viteazu, avere și interese. Soțul său este preot (DOCUMENTE)

30 Apr 2024 182

Firme Constanța Se decide repartizarea profitului pe 2023 la Mobicom SA

30 Apr 2024 144

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 14

30 Apr 2024 180

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 387

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 264

Mihai Lupu- „Peste cinci milioane de lei vor merge la mai multe asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Constanţa“

30 Apr 2024 236

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 263

IGPR Infotrafic Transporturi agabaritice

30 Apr 2024 149

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

30 Apr 2024 184

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 190

SC.Mamaia Lift Prest SRL organizează adunarea generală a asociaţilor societății comerciale

30 Apr 2024 208

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 570

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Virginiei Sonmez, secretar general la Comuna 23 August (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 436

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 679

Accident rutier pe Autostrada A4, pe sensul Agigea-Ovidiu! Traficul, restricționat în zonă

29 Apr 2024 628