A doua zi cu incidența mai mare de 3 la mia de locuitori, în municipiul Constanța. Se vor aplica măsurile din scenariul roșu

  • A doua zi cu incidență mai mare de 3 la mia de locuitori, în municipiul Constanța
  • Scenariul roșu ar urma să intre în vigoare de mâine
  • CJSU urmează să fie convocat în această zi

Purtătorul de cuvânt al DSP, Tudorel Ene a transmis astăzi că incidența pe municipiul Constanța în ultimele 14 zile este de 3,20 de cazuri la mia de locuitori.
 
 
Incidența pe județ este de 2,08 de cazuri la mia de locuitori.

Ieri, 09 martie, incidența pe municipiul Constanța era de 3,11 cazuri la mia de locuitori  și pe județ era de 1,93 cazuri la miade de locuitori.

De precizat este că reprezentanții Prefecturii Constanța au precizat că vor urmări evoluția incidenței, înainte de ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. „Conform prevederilor legale, CJSU se poate întruni în termen de 48 de ore de la data modificării ratei de incidența. Vom aștepta să vedem mâine evoluția și dacă se menține trend crescător se va întruni CJSU mâine”, au transmis aceștia în cursul zilei de ieri.

UPDATE

Ședinta extraordinara a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta se va desfăsoara IN SISTEM ELECTRONIC, astăzi, in intervalul orar 13.30 – 14.30. Ordine de zi: constatarea incadrarii ratei de incidenta cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile, mai mare de 3/1.000 de locuitori, pentru Municipiul Constanța.

Măsuri aplicabile în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori:
  1. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă
  2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă
  3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă
  4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
  5. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități
  6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noros este interzisă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

INSP Cazurile de gripă raportate la nivelul întregii ţări. Iată cu câte cazuri se află în top, Constanța

08 Feb 2024 886

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 785

Judecătorii vorbesc de prescriptie Dosarul privind cadastrarea județului Constanța se apropie de final!

06 Jul 2023 2874

Bilanț Covid. Câți copii sunt internați la Constanța. Oficial de la Ministerul Sănătății (DOCUMENT)

20 Mar 2023 1657

Incidența covid la Constanța. Situația actualizată. DSP trage un semnal de alarmă

05 Jan 2023 1407

Bilanț Coronavirus. Cifrele zilei la Constanța. Cazuri noi, incidență și persoane internate (DOCUMENT)

20 Nov 2022 1781

Cifre oficiale de la Ministerul Sănătății. Ce incidență și câte cazuri noi au fost raportate la Constanța (DOCUMENT)

18 Nov 2022 1837

Bilanț COVID-19, 16 noiembrie Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la Constanța? (DOCUMENT)

16 Nov 2022 1707

Ministerul Sănătății 256 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore. Situația la malul mării (DOCUMENT)

14 Nov 2022 1525

Oficial de la Ministerul Sănătății. Numărul de cazuri noi și incidența de la Constanța (DOCUMENT)

12 Nov 2022 1784

Bilanț COVID-19, joi, 10 noiembrie. Câte cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, la Constanța (DOCUMENT)

10 Nov 2022 1264

Bilanț COVID-19, marți, 8 noiembrie 2022. Câte cazuri noi au fost raportate la Constanța (DOCUMENT)

08 Nov 2022 1407

Bilanț COVID, 6 noiembrie. Sub 200 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Incidența și cazurile noi raportate la Constanța (DOCUMENT)

06 Nov 2022 1319

Bilanț covid în România Cifrele zilei la Constanța. Incidența și cazurile noi raportate (DOCUMENT)

04 Nov 2022 1425

Bilanț Covid. Peste 300 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore. Situația la Constanța (DOCUMENT)

24 Oct 2022 1350