Acțiuni pentru limitarea răspândirii virusului SARS-Cov-2, la Tulcea

  • S-a acționat zilnic pentru impunerea respectării normelor instituite pe perioada stării de alertă.
În perioada 30 aprilie – 03 mai, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului-Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

S-a acționat zilnic pentru impunerea respectării normelor instituite pe perioada stării de alertă, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale dar și a riscului rutier.

Polițiștii au fost prezenți în zona lăcașurilor de cult de pe raza județului pentru a preveni orice fel de evenimente nedorite, pentru a fluidiza traficul rutier și a evita formarea de aglomerări de persoane, precum și pentru a se asigura că se respectă măsurile sanitare de prevenție, nefiind înregistrate incidente.
 
De asemenea, poliţiştii au acționat și în centrele comerciale, piețe, mijloace de transport în comun, dar și pe terase, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul pandemiei de Covid-19.

Astfel, zilnic, în medie, peste 161 de polițiști tulceni au fost la datorie, pe raza întregului județ, pentru siguranța comunității.

În perioada de referință, structurile de poliție au intervenit la peste 130 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. În urma activităților, au fost constatate 22 infracțiuni, dintre care 15 contra persoanei, 4 contra patrimoniului ( 3 furturi +1 distrugere) și alte 3 la regimul rutier, 10 persoane fiind prinse în flagrant delict.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 301 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 200 950 lei.

În continuare, polițiștii vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale.

„Facem apel la responsabilitatea cetăţenilor, în ceea ce priveşte respectarea tuturor măsurilor impuse în contextul pandemiei de Covid 19. Recomandăm tuturor cetățenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, să respecte interdicțiile cu privire cu privire la deplasarea/libera circulație şi organizarea de evenimente private. Vă reamintim faptul că polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.


Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
 
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, precizează IPJ Tulcea.
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

13 absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr” Câmpina, repartizați la IPJ Tulcea

29 Apr 2024 438

IPJ Tulcea a bătut palma cu Progres Experience SRL! Iată ce cumpără polițiștii

29 Apr 2024 368

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 491

IPJ Tulcea, la Ziua Porților Deschise a Aeroportului Internațional ,,Delta Dunării" (FOTO)

27 Apr 2024 334

Polițiștii din Tulcea, la datorie pentru o sărbătoare a Floriilor în siguranță

25 Apr 2024 336

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 560

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 434

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 497

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 464

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 622

Radare în județele Constanța și Tulcea. Peste 250 de amenzi aplicate

07 Apr 2024 532

Alertă la Constanța! Un adolescent a dispărut de la locuința din stațiunea Mamaia

04 Apr 2024 1270

Tulcea Aplicația eDAC, folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

01 Apr 2024 495

Alertă în județul Tulcea! Un tânăr de 25 de ani, dispărut de la un centru de reabilitare din localitatea Horia

30 Mar 2024 764

Oficiali de la IPJ Tulcea despre femeia din Baia găsită împușcată

29 Mar 2024 955