Controale ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru respectarea măsurilor anti-Covid

  • În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului- Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, au fost verificate peste 455 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 1.100 persoane (din care 54 au fost identificate că nu respectă măsurile stabilite) și verificate peste 80 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei.
 
Pe parcursul activităților de control, polițiștii aduc la cunoștința cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul și gura.
 
Vă reamintim faptul că polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.
 
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2., transmite IPJ Tulcea. 
 
Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța Bărbat suspectat de fabricarea și livrarea substanțelor dopante, arestat preventiv. Complicii, sub control judiciar

07 May 2024 380

Știri România Rezultatele privind acțiunile desfășurate de Poliția de Frontieră în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

07 May 2024 312

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 769

Pregătiri la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța pentru noaptea de Înviere (Galerie FOTO)

04 May 2024 1030

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1035

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 516

Constanța Daniel Rafte, pus sub control judiciar

01 May 2024 782

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

30 Apr 2024 482

Șoferii din județul Constanța, la control. S-au aplicat amenzi

30 Apr 2024 438

IPJ Constanța Bărbații implicați în scandalul din seara de Florii, sub control judiciar

30 Apr 2024 448

Cum alegem corect produse proaspete de sărbători? Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști!

30 Apr 2024 331

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 761

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 604

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 526

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1195